ȘtiriTelenești

1 iunie – prilej pentru a sărbători copilăria

Peste 400 de copii din raion, împreună cu părinții și bunicii au participat duminică la manifestările  dedicate Zilei mondiale a protecției copilului, care au avut loc în Piața Renașterii Naționale din oraşul Teleneşti (în imagine).

Copiii au fost transportaţi cu autobuzele aproape din toate satele raionului, ei au asistat la spectacole, au fost serviţi cu înghețată și sucuri gratis, s-au distrat la topogane și tot felul de instalații sportive, au recitat și au cântat, demonstrându-şi talentele.

Ecaterina Furculiță, vicepreședinta raionului Telenești, a relatat pentru ”C” că s-a dorit să fie o adevărată sărbătoare pentru toţi copiii deopotrivă:

”La ședința Consiliului Raional s-a decis ca bugetul sărbătorii să fie echivalent cu cel al festivalurilor, ca să-i putem îndulci pe toţi, să aibă toţi posibilitate să se distreze”, a relatat vicepreședinta raionului.

Una din atracțiile sărbătorii a fost tehnica Poliției și Serviciului Situaţii Excepţionale Telenești, autoutilitarele de stingere a incendiilor, mașinile de patrulare și armamentul din dotare trezind un interes imens nu doar copiilor, dar şi maturilor.

”Sărbătoarea a fost organizată de Consiliul raional în comun cu primăria orașului, am reuşit să o facem impresionantă, spre bucuria tuturor”, ne-a relatat Vadim Lelic, primarul de Telenești.

Tot duminică, la Mândrești, Suhuluceni și Budăi, cu concursul primăriilor locale, au fost organizate serbări pentru copiii din localităţile respective, cu spectacole, dulciuri și locuri improvizate pentru joacă, astfel ca cei mici să se simtă fericiți de ziua lor.

Ion Cernei 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker