Cere socoteală pentru banii publici

Pregătirea drumurilor locale către perioada rece este în toi

Din cei 7 milioane 963 mii lei destinați pentru reparația și întreținerea drumurilor raionale până în prezent au fost valorificați 1191,3 mln lei la reparația cu beton asfaltic a unei porțiuni de 0,8 km a drumului public local G41 “R9 – Șoldănești – Alcedar – Boșernița – Rezina – R9” și 100 mii lei la reparația unui segment al bd. Şciusev din or. Rezina”, a declarat pentru CUVÂNTUL vicepreședintele Consiliului Raional Andrei Godoroja.

Sursa citată a mai concretizat că la moment continuă lucrările de construcție în variantă beton armat a drumului public G42 (Rezina – Saharna – Saharna Nouă) cu lungimea de 820 m, valoarea totală a lucrărilor fiind de 1 milion 708 mii lei, unde au fost valorificate 80% din sursele planificate.

Săptămâna trecută au demarat lucrările de plombare și reparație cu beton asfaltic a două segmente ale drumului local L210 (R20 – Cinișeuți – Echimăuți) în valoare totală de 2 milioane 559 mii lei. Aceleași lucrări se efectuează și la drumurile locale L215 (R20 – drum de acces spre s. Cuizăuca), în valoare de 150,00 mii lei; L209 (Țareuca – Țahnăuți), în valoare de 150,00 mii lei; L211 (R20 – Cinișeuți – Buciușca), în valoare de 111,73 mii lei și L211.1 (drum de acces spre s. Gordinești), în valoare de 90,00 mii lei.

De asemenea a fost identificat, prin procedură de licitație, antreprenorul care urmează să înceapă lucrările de reparație pe bulevardul Şciusev din Rezina (etapa a doua) în valoare totală de 900,00 mii lei.

La fel, în parteneriat cu primăria Rezina se preconizează în zilele apropiate să fie executată reparația curentă a carosabilului arterei Centură-Sud, Rezina, lucrări la care contribuția Consiliului Raional va constitui 120 mii lei.

Andrei Godoroja a mai spus că pentru săptămâna curentă este planificat concursul de desemnare a antreprenorului responsabil de întreținerea drumurilor publice locale de însemnătate raională în perioada rece a anului 2017 în valoare totală de 880 mii lei.

Vicepreședintele a mai concretizat că lucrările de reabilitare a drumului local L165 decurg în regim normal, conform planului de lucru aprobat de ADR Centru. Suma totală a investiției pentru realizarea proiectului dat este de 81 milioane 026 mii lei, termenul de valorificare a acestora fiind de 27 luni. Consiliul Raional Rezina a contribuit la acest proiect cu 11 milioane 026 mii lei, a mai precizat A. Godoroja.

Ion Perciun

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker