Evenimente

Grupare specializată în contrabandă cu substanțe toxice, destructurată

Procurorii  din cadrul oficiului Nord al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu ofițerii subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal au curmat activitatea unui grup criminal organizat specializat în contrabandă cu substanțe toxice.

Activitatea ilegală a grupării a fost documentată pe parcursul a două luni, acumulându-se probatoriul necesar pentru demararea operațiunii de reținere și de efectuare a perchezițiilor cu scopul identificării tuturor făptuitorilor.

Potrivit datelor urmăririi penale, substanțele restricționate erau procurate din orașul Cernăuți (Ucraina) și introduse de către membrii grupului criminal clandestin în țara noastră, prin eludarea controlului vamal.

Doi dintre suspecți au fost reținuți în urma unui flagrant, realizat de procurorii PCCOCS și ofițerii vamali, în momentul transmiterii unui lot de produse de uz fitosanitar. În rezultatul perchezițiilor operate au fost depistate mai multe recipiente, cu o cantitate totală de 119 kg și 30 litri  de substanțe toxice.

Trei bărbați au fost reținuți pe un termen de 72 de ore, iar ulterior procurorii au solicitat aplicarea măsurii arestului preventiv. Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale a suspecților și identificarea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională. Învinuiții, cu vârste cuprinse între 34 și 38 de ani, riscă până la 10 ani de închisoare pentru contraband

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker