Social

Preotul din Mihuleni a anulat taxele bisericești

Preotul bisericii din satul Mihuleni, raionul Șoldănești, parohul Ioan Graur, a anulat taxele bisericești. „Acest fapt trebuie urmat de toți preoții din țară”, consideră el, citat de www.deschide.md

„Acolo unde este taxă, nu mai este har”, spune parohul Ioan Graur, care precizează că din luna februarie curent, de când a venit la parohia bisericii din satul Mihuleni a decis să anuleze toate taxele, gândindu-se în primul rând la cei săraci care nu-și pot permite acest lucru.

Părintele a relatat pentru deschide.md că „are din ce să-și câștige existența”, având o mică afacere în orașul Șoldănești. „Așa este scris și în Biblie, punctează parohul, prin sudoarea frunții tale îți vei câștiga pâinea”, spune părintele Ioan, menționând că afacerea pe care o gestionează îi ajunge „pentru lucrurile lumești” – să își hrănească familia, soția și cei doi copilași și chiar pentru a întreține biserica.

„Pentru mine, să săvârşesc slujbe este o datorie în fața Domnului, fără să fie vorba de bani sau de altceva. Eu sunt obligat, pentru că, mai apoi, voi răspunde pentru faptele mele. Eu încerc cu puterile mele să fac totul”, spune parohul Ioan.

Potrivit preotului, cea mai mare satisfacție pentru el este atunci când vede mulți enoriași la slujbe.

Acesta spune că pe lângă oamenii din sat, vin foarte mulți și din orașul Șoldănești. Oamenii „vin cu inima deschisă pentru că știu că nimeni nu le impune nimic”, a adăugat parohul.

„Cine vine pentru un eveniment mai special și vrea să lase o taxă anumită, o folosim pentru întreținerea bisericii. În biserică la noi nu se făcuse reparație de 20 de ani, iar de când am venit la parohie, cu ajutorul prietenilor mei de peste hotare, cu forțele proprii și cu ajutorul enoriașilor, am reușit să reparăm și să aducem biserica într-o stare mai bună”, a adăugat părintele Ioan.

Foto: deschide.md

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker