ȘtiriUtil

Apelurile telefonice și SMS-urile între ţările din UE s-au ieftinit

Comisia Europeană (CE) a anunţat, că, începând din 15 mai, pentru toate apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în interiorul Uniunii Europene (UE) se va aplica un nou tarif maxim, iar consumatorii care vor efectua un apel din ţara lor în altă ţară din UE vor plăti maximum 19 cenţi pe minut (+ TVA) şi 6 cenţi pe mesaj SMS (+ TVA), relatează unimedia.info.

Aceste noi plafoane tarifare pentru apelurile şi SMS-urile internaţionale efectuate în UE fac parte, împreună cu eliminarea tarifelor de roaming care a avut loc în iunie 2017, din procesul de revizuire la nivelul UE a normelor din domeniul telecomunicaţiilor.

Acest proces este menit să asigure o mai strânsă coordonare între state în materie de comunicaţii electronice şi să consolideze rolul Organismului Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC), potrivit CE.

„După eliminarea tarifelor de roaming în 2017, UE ia acum măsuri împotriva tarifelor excesiv de mari percepute pentru apelurile efectuate din ţara de origine într-o altă ţară. Datorită acestor două acţiuni, consumatorii europeni beneficiază acum de o protecţie cuprinzătoare împotriva şocurilor unor facturi exorbitante atunci când efectuează un apel în Europa, fie că sună în ţara lor de origine sau în străinătate. Este una dintre numeroasele realizări concrete ale pieţei unice digitale”, a spus comisarul pentru economie digitală şi societate digitală, Mariya Gabriel, potrivit news.ro

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker