Apropo

Vârstnicii – o povară pentru ţară?

 

 

Una dintre cele mai grave şi nesoluţionate probleme ale societăţii noastre este tratamentul spitalicesc. Cel mai mult în această ordine de idei au de suferit persoanele de aşa numita vârstă onorabilă, care la noi numai onorabilă nu este.

Statistica demonstrează: în Republica Moldova ponderea populaţiei vârstnice este în creştere şi îmbătrânirea societăţii este determinată în principiu de emigrarea tinerilor. Pacienţii din această categorie se confruntă cu mari probleme. Pentru a ajunge la un curs de tratament ei sunt nevoiţi să treacă mai întâi pe la diferiţi specialişti şi cabinete de investigaţii, ca apoi să fie înscrişi în rând pentru a fi spitalizaţi. Dar, deseori când i-a venit multaşteptatul rând, se dovedeşte că analizele s-au învechit şi trebuie repetare sau în spital nu sunt locuri libere. Şi dacă, în sfârşit, a fost spitalizat, pacientul este informat că durata aflării pe patul spitalicesc este de numai 5-10 zile…

Externat înainte de vreme, cu un tratamentul nefinisat, deseori pacientul este nevoit s-o ia de la început: medicul de familie, farmacii, medicamente de multe ori inutile, dar  la preţuri usturătoare. Ca într-o zi omul să nu mai aibă nevoie de nimic. Realităţi moldoveneşti!

Atitudinea negativă faţă de persoanele în vârstă s-a transformat în servicii medicale de proastă calitate sau lipsirea în genere de o atare îngrijire. Multe probleme, cum ar fi vederea şi auzul, sunt aproape ignorate, făcându-se aluzie la procesul îmbătrânirii. Poate e timpul ca şi la noi guvernarea să-şi schimbe atitudinea faţă de persoanele în etate, să se gândească la posibilităţile care ar asigura acestei categorii de populaţie o îmbătrânire sănătoasă? Când vom înţelege că şi pacienţii în etate merită să beneficieze de un tratament prietenos şi eficient? Mai ales dacă ţinem cont de  faptul că, potrivit statisticilor, fiecare a doua persoană din republica Moldova are nevoie de medicamente, iar fiecare a treia – de asistenţă medicală şi socială?

E ştiut doar că bolnavii cu vârsta înaintată, care au maladii cronice, necesită tratament de lungă durată în condiţii de staţionar, unde reabilitarea este mai eficientă. Şi acest lucru este posibil, fără mari cheltuieli. Este nevoie doar de  restructurarea paturilor din staţionare după profiluri şi necesităţi. Fiecare spital, fie municipal, fie raional trebuie să deschidă câte o secţie de geriatrie cu paturi paleative.

Pe lângă centrele de sănătate amplasate în ambulatoriile recomandate de regretatul ministru, academicianul Nicolae Testemiţanu, sau în fostele spitale de circumscripţie, să fie organizate Centre medico-sociale. În ele, după necesităţi, să fie amplasate paturi pentru bolnavii cronici cu tratament de lungă durată (20-30 de zile), paturi sociale pentru solitari, care nu au un loc de trai şi nici surse de existenţă, paturi paleative pentru cei muribunzi, care în prezent sunt, în concepţia unora, o povară şi decedează în dureri groaznice, uneori fără niciun ajutor.

În acest Centru să avem secţie de fizioterapie, cabinet stomatologic, punct farmaceutic sau farmacie, cu dreptul de a elibera medicamentele compensate, alte servicii necesare pentru reabilitare.

Cadrele medicale existente la centrele de sănătate şi asistenţii sociali vor conlucra în favoarea pacienţilor. Se cere adăugător un post cu asistente medicale care vor acorda ajutorul necesar celor internaţi 24/24 ore.

Compania de Asigurări va suporta cheltuielile de salarizare a personalului, pentru medicamente şi alimentare, iar administraţia publică locală va întreţine edificiul, va asigura serviciile comunale, mobilierul, inventarul şi aparatajul medical.

În viitorul scrutin, toate aceste probleme trebuie înaintate primarilor şi consilierilor locali. Numai soluţionându-le, ei ar putea primi votul de aur al  pensionarilor.

E necesar să se găsească posibilităţi ca oamenii în etate să se bucure de această perioadă a vieţii lor, nu să se simtă o povară pentru societate.

Aceste probleme au fost dezbătutea de mai multe ori la Guvern. Două legi au fost prezentate în Parlament, dar nu au găsit susţinere din partea deputaţilor.

Dumitru NOROC, membru al Consiliului Uniunii Pensionarilor al RM, Consiliului Uniunii Pensionarilor din RM, Om Emerit

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker