Politic

O dovadă a eșecului actualei guvernări

În anul 2019, PIB-ul Moldovei (Produsul Intern Brut) va creşte cu doar 2,5%, cel mai scăzut nivel din anul 2015, ajungând la 205 miliarde de lei în expresie nominală, se arată în studiul Tendinţe în economia Moldovei elaborat de experţii de la Institutul Naţional de Cercetări Economice (INCE).

 

Prognoza INCE este una dintre cele mai pesimiste, în condiţiile în care FMI, Guvernul şi Banca Mondială au prognozat o creştere economică mai mare de 3,5% pentru 2019, scrie mold-street.com, citat de agora.md

În acelaşi timp, pentru atingerea măcar a acestei creşteri autorii precizează ca este „strict necesar de a asigura o stabilitate macroeconomică, în primul rând în sectoarele financiar-bancar şi monetar-creditar, dar şi o stabilitate politică în ţară”.

„După alegerile parlamentare urmează alegerile locale şi nu este exclusă nici posibilitatea alegerilor parlamentare anticipate. Economia nu este pregătită pentru astfel de situaţii, când cheltuielile bugetare cresc şi investiţiile, dimpotrivă, se reduc, iar mediul de afaceri aşteaptă aprobarea unei noi politici de stat”, a afirmat Alexandru Stratan, directorul INCE.

Potrivit economistului, dacă se menţin actualele ritmuri de creştere economică, abia în anul 2022, Republica Moldova va ajunge la 95% din nivelul anului 1990, înainte de destrămarea Uniunii Sovietice.

„Este necesar să înţelegem că Moldova se află la un nivel scăzut de utilizare a propriului potenţial, iar pentru o creştere stabilă în viitor, PIB-ul ar trebui să crească anual cu 7-8%”, a concluzionat expertul.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker