Evenimente

Propriul cal l-a târât vreun kilometru pe străzile satului

Un locuitor al satului Cinișeuți, raionul Rezina, care se deplasa cu căruța pe una din străzile acestui sat, căzând din căruță, a fost târât de cal mai bine de un kilometru.  În rezultat nefericitul căruțaș a decedat.

Conform informației dlui Veaceslav Dascăl, șeful Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Rezina, în după-amiaza zilei de 16 octombrie c. cetățeanul C.A., locuitor a satului Cinișeuți, a.n. 1982, se deplasa cu căruța prin localitate. La un moment se presupune că acesta ar fi căzut între puntea căruței și cal, iar animalul speriat l-ar fi târât vreun kilometru, până când a fost oprit de nişte localnici. Chemat la fața locului, medicul a constatat doar decesul victimei. Trupul neînsuflețit al căruțașului a fost expediat serviciului medico-legal. Circumstanțele cazului se investighează.

Victima se afla într-o căsătorie neoficializată și avea la întreținere 3 copii minori, a mai specificat dl V. Dascăl. 

Foto simbol Observatorul.tv

 

Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker