Evenimente

Mai multe indicatoare Punct negru, pe traseele din țară

Foto simbol. sursa: TVR Moldova

 

Pe traseele din țară vor apărea mai multe indicatoare Punct negru, care avertizează că urmează un sector de drum, cu o lungime de maximum un kilometru, pe care, într-o perioadă de cinci ani, s-au înregistrat cel puțin cinci accidente rutiere grave.

Șeful Inspectoratului Național de Patrulare, Marin Maxian, a declarat pentru IPN că inspectorii de patrulare, în comun cu specialiștii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii, fac o evaluare a drumurilor, după care vor prezenta informația generalizată. Din constatările preventive, numărul indicatoarelor Punct negru va crește de la 47 până la peste 60.

Potrivit lui Marin Maxian, pe aceste porțiuni de drum, adaptarea vitezei este o prioritate. De cele mai multe ori este vorba despre curbe.

Mai nou, spune șeful INP, este că a apărut necesitatea instalării unor asemenea indicatoare în interiorul localităților. Ele vor apărea în municipiul Bălți și la Vulcănești, care sunt traversate de drumuri naționale. Marin Maxian a declarat că, atunci când văd indicatorul Punct negru, șoferii trebuie să fie conștienți de faptul că urmează o porțiune de drum cu pericol mare de accidente. În aceste condiții, trebuie să fie deosebit de prudenți.

Potrivit datelor Inspectoratului Naţional de Patrulare, în primele două luni ale anului, în țară s-au produs 308 accidente rutiere, numărul fiind în descreștere cu puțin peste 8% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În acestea și-au pierdut viața 34 de oameni, iar alți 361 au fost răniți. Din numărul total de accidente, 161 au fost înregistrate în municipiul Chișinău, opt oameni și-au pierdut viața.

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close