Social

Sacoșele nimănui. Cum o schimbare de un alineat a făcut inutilă legea cu privire la interzicerea pungilor din plastic

De la 1 ianuarie 2019, vânzarea celor mai rezistente și groase sacoșe a fost interzisă în Republica Moldova. În 2020 și 2021 urmau, treptat, să fie scoase din uz toate pachetele din plastic. Cel puțin asta prevede o lege elaborată de Partidul Liberal în 2016 și votată de precedentul Parlament în 2017. Cu o lună înainte de intrarea în vigoare a legii, reprezentanții magazinelor declarau pentru AGORA că sunt gata de schimbări.

La trei luni de la interdicție, legea care venise să salveze mediul înconjurător este însă nefuncțională. În magazine continuă să se ofere pungi de plastic, iar la piețe vedem la orice pas așa-numitele pungi „calendar” pentru că prevederea care stabilea amenzile… a dispărut din lege.

 

Cum arăta proiectul inițial

Legea elaborată de PL în 2016 cuprindea un ali-neat cu privire la amenzile pe care riscau să le încaseze toți agenții economici care continuau să vândă sacoșele. Astfel, persoanele fizice urmau să fie amendate începând cu 5.000 de lei, iar persoanele juridice – cu 10.000 de lei.

 

Cum au dispărut amenzile pentru pungi

Între prima lectură și lectura finală a legii, această prevedere a dispărut însă. În Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe a fost propus un amendament prin care alineatul care prevedea sancțiunile a fost exclus, iar „contravențiile se remit spre examinare Agenției pentru Protecția Consumatorului”.

Amendamentul a fost propus de liberal-democratul Tudor Deliu în prima lectură a proiectului (extras din stenograma ședinței Parlamentului din 25 mai 2017, pagina 29).

Deliu a considerat că în acest caz în lege vor figura doi agenți constatatori: Mi-nisterul afacerilor Interne și Agenția pentru Protecția Consumatorilor. „Codul contravențional prevede că nimeni nu poate fi supus de două ori răspunderii contravenționale.

Ce se va întâmpla în acest caz când doi agenți constatatori vor constata această contravenție, care dumneavoastră o propuneți în Codul contravențional, ori unii, ori alții? Și părerea mea că nu ar trebui să fie ambii”, spunea Deliu în ședința Parlamentului.

Contactat de AGORA, fostul deputat spune că nu-și amintește să fi propus un asemenea amendament. „Nu, absolut, eu cu ambele mâini am susținut și susțin această inițiativă, eu nicidecum nu puteam să semnez așa un amendament. Nu-mi aparține mie așa un amendament”, a spus Deliu după ce i-a fost citit textul modificării.

Ulterior, un aviz similar a fost oferit și de Guvern. Acesta a fost contrasemnat inclusiv de fostul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu.

 

Explicațiile fostului ministru al Mediului

L-am contactat pe fostul ministru al Mediului, Valeriu Munteanu, să aflăm cum din lege au reușit să dispară amenzile pentru comercializarea sacoșelor. Inițial, Munteanu a spus că Guvernul a dat un aviz „general, inofensiv, care susține legea așa cum este”, dar ulterior a venit cu o precizare:

„Ministerul de Interne sau poliția nu are dreptul să intre cu verificări în nici un magazin, aceasta este o practică sovietică, iar în sens european este considerat un abuz, vedeți și în avizul Direcției Juridice a Parlamentului se spune despre acest lucru. Astfel la import responsabil pentru pungile de plastic este Serviciul Vamal, iar pe intern Serviciul Fiscal și Protecția Consumatorilor, or, orice altă încălcare din magazine va fi raportată astăzi la aceste două entități”, a precizat Munteanu.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker