OrheiȘtiri

Un brăduț al Unirii a fost plantat lângă clădirea Zemstvei din Orhei

La Orhei, brăduţul Unirii va creşte şi va străjui fosta clădire a Zemstvei, unde la 27 martie 1918 Sfatul Țării a semnat Actul Unirii. Vasile Şoimaru – primul din dreapta.

Vasile Șoimaru, doctor în economie, scriitor și publicist, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova a reluat practica plantării brăduților Unirii în localitățile cu similitudini și afinități legate de semnarea la 27 martie 1918 de către Sfatul Țării a Actului Unirii. Amintim că cei peste 100 de brazi sunt donați de către o gospodărie silvică de lângă Alba Iulia, fiind crescuți până la un an din cucuruzii unui brad plantat acum 100 de ani în comuna Biviciorii de Munte imediat după Actul Unirii de la 1 decembrie 1918.

Sâmbăta trecută, unul din aceşti brăduți a fost plantat lângă zidul clădirii fostei Zemstve din Orhei, acolo unde, la 25 martie 1918, cei 62 de deputați ai Zemstvei, între care erau și reprezentanți ai etniilor conlocutoare din județ (armeni, evrei, bulgari, polonezi) au votat Moțiunea de Unire cu Patria-mamă România. Ion Codreanu, consilier municipal PL de Orhei a fost acela care a reacționat primul la ideea sădirii bradului:

Nu am căutat mult locul pentru bradul nostru. În jur avem numai brazi, dar acesta se deosebește fiindcă este mai verde, are acele mai viguroase precum e bradul dintr-o poezie a lui Bogdan Petriceicu-Hașdeu, care va rezista mândru în orice vreme. Vom avea grijă de el”, a remarcat dl Codreanu.

Valeriu Muravschi, premier al Republicii Moldova în perioada 1991-1992, coleg de facultate cu Vasile Șoimaru, ne-a relatat că ştirea despre acest eveniment l-a întors din drum spre Sirota, unde îşi are locuinţa:

Salut ideea colegului meu Vasile Șoimaru de înfrățire cu Alba Iulia, orașul Unirii tuturor românilor cu localitățile din Moldova de a planta câte un brad acolo unde toţi aceşti 100 de ani a pâlpâit flacăra Libertății și Unirii românilor. Vă mulțumesc pentru această clipă frumoasă”, a menționat dl Muravschi.

Vasile Cocarcea, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din Orhei a remarcat că despre actul de la 25 martie 1918 la Orhei se cunoaște amănunţit:

Trebuie să mulțumim colaboratorilor săptămânalului Cuvântul, care acum un an au reușit să obțină copii ale proceselor-verbale ale Adunării de Zemstvă din martie 1918 și au publicat un material din care știm despre starea adevărată de spirit și actorii acelor evenimente. Moralnica învățătură, care ar trebui s-o tragă politicienii de azi, este că deputații de atunci, numiți ”Glasnyie” adică votanți, nu erau dispersați pe criterii entice sau de partid, dar se ghidau de interesul național”, a reiterat dl Cocarcea.

Vasile Șoimaru, autorul ideii, a remarcat că la început vor beneficia de brăduții de la Alba Iulia ex-capitalele de zemstvă, unde s-a votat Moțiunea de Unire:

Duminică vom pleca la Soroca, apoi la Bălți. După aceasta vom sădi brăduți în satele și orașele unde s-au născut deputații în Sfatul Țării. Vom fi bucuroși dacă primarii, activiștii din localitățile respective ne vor contacta”, a mai menţionat dl Șoimaru.

Ion Cernei

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker