Evenimente

Încă un automobil s-a aprins la Orhei

Un automobil de model Volkswagen Sharan s-a aprins miercuri dimineaţă nu departe de centrul oraşului Orhei. Incendiul a fost rapid stins de pompierii care au constatat că de vină este un scurtcircuit la panoul de bord al mașinii. 
Nicio persoană nu a avut de suferit, paguba materială urmează a fi stabilită, relatează radioorhei.info.

Potrivit lui Afanasie Stici, căpitan în cadrul DSE Orhei, flăcările au reușit să devasteze salonul – mai ales scaunele din faţă şi panoul de bord al maşinii.

Proprietar al automobilului este un bărbat din oraşul Orhei. Acesta a relatat că a simţit miros de fum în salon, atunci când a parcat maşina. Bărbatul şi încă câteva persoane, care i-au sărit în ajutor,  nu au izbutit să stingă focul fără intervenţia pompierilor.

În mai puțin de 10 luni ale anului  curent, în raionul Orhei au fost înregistrate deja 9 incendii la unităţile de transport, faţă de 7 care s-au produs pe durata întregului an 2016.

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker