Economie

Rușii au scumpit gazul pentru RM. Ce zic autorităţile de la Chişinău?

Gazpromul a majorat preţul gazelor pentru Moldova cu 25%. sursa foto sputnik.md

 

De la 1 ianuarie 2019, preţul gazelor naturale livrate în Moldova de gigantul rus Gazprom constituie 237,46 de dolari pentru o mie de metri cubi. Acest tarif a devenit public doar recent şi este valabil numai pentru primul trimestru al acestui an, se arată într-un răspuns pentru mold-street.com, citat de unimedia.info

 

Astfel costul de import a metanului rusesc livrat de Gazprom din primele trei luni ale acestui an este mai mare cu circa 25% comparativ cu prețul de import din aceeași perioadă a anului trecut.

Fostul director general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Victor Parlicov, spune că autorităţile “nu au vrut să dea veşti proaste înainte de alegeri”. Cât priveşte creşterea tarifelor la gaze, Victor Parlicov consideră că ANRE ar trebui să ajusteze tarifele interne, în caz contrar va crește spectaculos datoria importatorului Moldovagaz față de Gazprom.

Pe de altă parte, ANRE informează că la moment nu există motive pentru creșterea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali, deoarece nu există nici o solicitare în acest sens din partea operatorului SA Moldovagaz, care să prezinte și probe pentru o eventuală modificare a prețului.

În această ordine de idei, mai multe surse de informaţii amintesc că în ultimii ani, președintele Igor Dodon a avut mai multe întrevederi cu președintele Gazprom, Alexei Miller, pe care îl cataloghează ca fiind un bun prieten. Chiar în luna februarie a acestui an, Igor Dodon declara la postul de televiziune NTV Moldova, că în a doua jumătate a lui 2019, contractul de furnizare a gazului către Republica Moldova va fi reînnoit și că odată cu venirea unui alt guvern vor fi șanse de a obține o reducere a tarifului la gaze.

În prezent, Moldova achiziționează gazul natural în baza unui acord semnat încă în 2008. Conform contractului, prețurile sunt formate în funcție de prețurile la petrol pe piețele mondiale. Acest contract a fost prelungit anual. La sfârșitul anului 2016, Gazprom și Moldova-gaz au prelungit contractul de livrare a gazelor naturale către Moldova și tranzitul pe teritoriul republicii până la sfârșitul anului 2019, concretizează www.deschide.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker