Politic

În loturile de prune întoarse până acum din Rusia nu s-au depistat neconformități

Directorul general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Gheorghe Gaberi, solicitat de IPN, spune că este absolut firesc ca unele fructe să aibă dăunători. Loturile de prune întoarse până acum din Rusia, pe motiv că s-ar fi depistat în ele „viermele oriental”, care este motiv de carantină pe teritoriul acestei țări, au fost verificate în Republica Moldova, nefiind depistate neconformități.

„Noi am avut anul acesta exporturi în Uniunea Europeană de 14,7 mii de tone de prune, s-au dus practic în toate țările comunității europene, pornind de la Marea Britanie, Franța, Olanda și ajungând în România, Polonia, Țările Baltice și n-am avut de nicăieri nicio acuzație de neconformitate. Avem doar din Federația Rusă, pentru că numai la ei acest vierme este obiect de carantină. Poate a existat un singur vierme într-o singură prună și ei l-au văzut când a ieșit. Nu vrem să punem la îndoială calitatea inspecției experților ruși, dar în marfa de acest fel este ceva firesc”, a spus Gheorghe Gaberi.

Directorul ANSA a declarat pentru IPN că și lotul de prune întors din Federația Rusă pe 17 octombrie va fi supus inspecției, conform procedurii. Ulterior se va vedea cum va fi utilizat produsul. Prunele fie vor fi procesate industrial, fie, dacă nu se va depista viermele, va fi consumat în stare proaspătă. „În cazul în care se depistează un dăunător într-un fruct, conform normelor internaționale, se face fumigație, ca dăunătorul să nu fie în stare vie. Acum însă nu sunt astfel de instalații la toate punctele de intrare în Federația Rusă, respectiv marfa este întoarsă”, a mai spus directorul ANSA.

Potrivit lui Gheorghe Gaberi, rolul ANSA este să monitorizeze fructul, de când se înființează plantația și până când ajunge la consumator, și nu doar în ceea ce ține de dăunători, obiecte de carantină, dar și a parametrilor de siguranță: cantități excesive de nitrați, reziduuri de pesticide etc. Anul trecut au fost inspectate produse alimentare care au fost exportate ulterior, în sumă de un miliard de dolari.

Pe 17 octombrie curent un tir cu 20 de tone de prune a fost întors în Republica Moldova din Federația Rusă pentru că în acestea a fost descoperită molia orientală. La începutul lunii septembrie, 19 tone de prune moldovenești ajunse din Moldova în regiunea Breansk au fost întoarse, în producția moldovenească au fost identificate aceleași larve. Un camion încărcat cu 20 de tone de prune a fost întors în Republica Moldova din regiunea Kursk a Federaţiei Ruse, pe 29 septembrie. Potrivit “Rosselhoznadzor” fructele erau infectate cu molie orientală. Aceeași larvă a fost descoperită de experții “Rospotrebnadzor”, pe 2 august, în alte 19 tone de prune în stare proaspătă, care urmau să ajungă în regiunea Kursk. Fructele au fost întoarse în Republica Moldova.

Foto simbol: tv8.md

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker