Despoţii jumătăţii de Moldovă,
Sub pânza slavofilului stindard,
În mod viclean, cu fapta și cu slova,
Ne-au tot dus cu oiștea prin gard!
În vremurile grele, de restriște,
Noi am ţinut mereu capul plecat,
Dar după o poveste-atât de tristă
Cu ce noi ne-am ales? Ce-am câștigat?
Un stat nenatural, ca o stafie,
Cel mai corupt din lume și furat,
Cu un norod prostit la nebunie,
Care și Ţara-mamă și-a uitat!
Demnitari cu interes aparte,
Care nu mai au nimica sfânt,
Fac averi încât și după moarte
Le-ar lua cu dânșii în mormânt!
Cât vom mai răbda așa povară,
Într-un stat creat de Duhul rău?
Noi avem a noastră Maică – Ţară,
Ce ne-a dat-o Bunul Dumnezeu!
Unde-s arcaşii lui Ştefan cel Mare…
Unde-s arcașii lui Ștefan cel Mare,
Frica și moartea băgând în tătari,
Astăzi doar ei ar putea fi în stare
Să cureţe ţara de hoţi și tâlhari!
Doar ei ar putea la respect să ne pună
Pe toţi rătăciţii ce-și zic stataliști,
Care-n esenţă propagă minciuna,
Fiind drept o huntă de separatiști!
De când ne-a venit cu de-a sila Satana,
Fără să-ntrebe dacă am vrut,
Doar ei ar putea să ne vindece rana,
Care mai sângeră astăzi la Prut!
Vasile Cocarcea, președinte al Filialei Orhei a Ligii Scriitorilor din România, cu centrul la Cluj-Napoca
