Prietenii Cuvantului
Publicitate
In tara straina si mierea-i amara
Eu fac parte din categoria moldovenilor plecati peste hotare. De buna voie si de dragul strainilor nimeni nu-si lasa casa, copiii si parintii. Acum zece ani am plecat si eu, avind un singur scop: sa-mi vad copiii cu studii. Slava Domnului, copiii si-au facut studiile, eu m-am intors acasa, dar deseori rasfoiesc un carnetel vechi, cu coperta roasa si colturile indoite, care la prima vedere pare ca a cazut in apa, apoi a fost uscat. Nu-i frumos la infatisare acest carnetel, dar intre paginile lui s-au adunat toate lacrimile si tot dorul de casa care l-am suportat acolo, printre straini.
Numai acolo, la mare departare de casa, simti cu adevarat semnificatia sufleteasca a acestui sentiment care se numeste Dor. Acolo dorul capata o putere enorma: iti poate opri respiratia, bataile inimii, iti poate lua constiinta, te poate chiar omori. Acest mare dor devine o durere sufleteasca cumplita, pe care n-o potoleste nici un medicament. In asemenea clipe, noroc de cel caruia i-au mai ramas lacrimi. Durerea cea mare iese din suflet odata cu lacrimile, iar uneori aceste lacrimi se astern pe hirtie, se aliniaza in rinduri, se imperecheaza in rime si din dorul cel mistuitor apare o umbra de poezie, care retine in ea durerea din suflet. Dupa o asemenea poezie sufletul nu mai doare atit de cumplit, iar carnetelul cu pricina e ud leoarca.
Dupa fiecare poezie insotita de o ploaie de lacrimi i-l lasam deschis sa se usuce si era uscat pina la alta criza de dor de casa. Nu mai tin minte de cite ori s-a repetat aceasta procedura, dar cu unele asemenea poezii asi vrea sa ma impart si cu cititorii CUVINTUL-ui.
Dor cumplit
Eu nu stiu daca asa ceva se iarta,
Eu nu stiu cum se poate asa ceva,
Ca mama de copii sa stea departe
Pentru-ai putea in viata ajuta.
Un dor cumplit ma arde si ma frige,
Asi vrea sa strig, sa pling, s-alerg pe strazi,
Sa nu simt sulita ce inima-mi strapunge,
Sa nu simt dorul ce ma rupe in bucati.
Mi-i dor de Andries, mi-i dor de Marta,
De casa mea din oraselul mic,
Mi-i dor de mama si mi-i dor de tata
Si nu ma poate alina nimic.
Prefa-ma, Doamne, pasare-ntr-o noapte,
Sa zbor la ei si sa-i privesc de sus,
Sa-i vad ca-s sanatosi si au de toate,
Si nu se supara ca eu m-am dus.
Prin straini
In tara straina si mierea-i amara,
Si soarele-i rece, si viata-i fugara.
In tara straina esti singura-cuc,
Desi milioane si vin, si se duc.
In tara straina n-ai loc de culcare,
N-ai parte la moarte nici deo luminare.
In tara straina n-ai loc de mormint,
Aici esti strain si in cer, si-n pamint.
O, Sfinte Isuse, ai mila de mine,
Sa nu-mi faci mormint in paminturi straine.
Cu drag pentru saptaminalul CUVINTUL,
Eugenia Dontu, maistru de producer, la Scoala profesionala din Rezina, 14 mai 2010
"Marturisesc ingenunchiatca lira mi-i ispita mare"
Recent, la Biblioteca Publica "Mihai Eminescu" din Rezina a avut loc lansarea a doua carti ale condeierului local Ion Perciun: "Lumina lina" si "Saharna inca necunoscuta". Pregatindu-ma de aceasta intilnire a cititorilor cu autorul mi-am dat seama ca noi, rezinenii, suntem niste norocosi ca ne-am nascut si traim pe locuri istorice pline de mister si ca trebuie sa ne mindrim ca avem printre noi asa oameni ca Ion Perciun, care ne-a proslavit tinutul, exprimindu-si dragostea de bastina in poeziile "Elogiu Rezinei", "Cintare Rezinei", "Oda gliei rezinene". Ultima, pe muzica altui mare patriot al acestui meleag, maestrul Tudor Turcanu, chiar a devenit imnul neoficial al orasului Rezina.
Referitor la aceste poezii, Andrei Bordian, elev in cl. a X-a la Liceul Teoretic "Stefan cel Mare" din oras, a marturisit: "Din placheta "Lumina lina" mi-au placut toate poeziile, dar in mod deosebit, cea intitulata "Oda Rezinei" - este aproape de sufletul meu, in sentimentele autorului fata de natura blinda, Nistrul ce-si poarta apele de veacuri ma regasesc. Multumesc pentru aceasta carte".
Ion Perciun de profesie este arhitect, dar prefera sa comunice in vers cu lumea inconjuratoare: cu satul de bastina, copilaria, consatenii sai. Bastina sa, Pripiceni-Razesi, in viziunea poetului, exprimata in poezia "Cintare satului natal" este "de strabuni durat cu dor", "al iubirii leagan sfint", cu "oameni dirji la fapte, luminati la chipul lor", un "sat cu fruntea 'nalta", care "risipindu-ne, ne-aduni,/ Sa ne spui inca o data/ Ca esti cuib de-ntelepciuni".
Cred ca fiecare dintre noi, citind aceste rinduri, isi recunoaste locul de unde i se trag radacinile, caci pe buna dreptate se spune ca "Patria incepe cu bastina mea".
Pe Ion Perciun, ca personalitate, il cunoastem ca pe un om modest, iubitor de viata si de oameni, de tot ce reprezinta frumosul si intelepciunea. Dar o caracteristica mult mai subtila isi face el insusi in poezia "Marturisire": "Nu am rivnit cununi de slava,/ Averi straine n-am furat,/ Cu saracia mea moldava/ Ma simt ca sunt cel mai bogat". E o lectie de patriotism, dragoste de tara, dovada a faptului ca e de datoria noastra sa ne mindrim cu neamul nostru. Aceasta au observat-o si liceenii prezenti la manifestatie. Bunaoara, Alina Vlas a marturisit: "Dintre toate poeziile dlui Ion Perciun cel mai mult m-a impresionat "Marturisire", deoarece autorul se autocaracterizeaza intr-un mod al sau, original. Din lectura ei, putem intelege ca viata e frumoasa si poate fi traita decent, fara a recurge la siretlicuri. Atunci cind soarta ne pune in cale un sir de obstacole, pentru a supravietui demn e nevoie de multa munca si curaj, ca numele nostru sa ramina nepatat".
Nu pot sa nu aduc aici macar doua strofe din aceasta frumoasa "Marturisire": "Am scris in versuri o poveste/ Despre-un popor abandonat,/ Ce se mai zbate ca un peste/ Pe malul lacului uscat./
Cucernic azi linga altare/ Marturisesc ingenunchiat,/ Ca lira mi-i ispita mare/ Si, poate, unicul pacat".
Maxim Purice si-a dat cu parerea ca in poezia "Credinta" "Ion Perciun exprima credinta in sine si in poporul sau, trezindu-ne sentimente patriotice".
Maxim Calugher a remarcat ca poezia "Basarabia" "ne indeamna la fapte marete in numele Patriei si al neamului".
Pe Rodica Rusu a impresionat-o poezia "Unora", "in care esre redata lumea adevarata, cu "actori" si "mimi", cum ii numeste poetul. Totusi, ne incurajeaza cu fraza: "Dar viata este un miracol". Acest optimism ne indeamna sa fim curati la suflet", spune Rodica.
Alisa Iurcu i-a multumit autorului pentru poezia "inVIER(U)e", dedicata marelui disparut Grigore Vieru.
O impresie deosebita asupra cititorilor a avut si cartea "Saharna inca necunoscuta" care, in opinia mea, este de reala valoare prin faptul ca ne indeamna pe toti, indiferent daca suntem nascuti aici sau doar turisti veniti de departe sa cunoastem bogatiile nemaiintilnite ale acestei localitati, cu radacini adinci in istorie, pagini inedite pe care incep sa le scoata, una dupa alta, la lumina savantii prin sapaturi arheologice, dar si mecenatul rezinean "Victor Lupascu" prin efortul de a infiinta aici un muzeu sub cerul liber. Preocuparile de baza ale acestui muzeu se anunta a fi pastrarea si valorificarea traditiilor si obiceiurilor, creatiei populare, portului national etc. Eleva Valeria Celpan si alti colegi ai ei au apreciat aceasta cartulie ca pe un ghid turistic.
Discursul dnei Galina Davidic, directoarea bibliotecii, referitor la contributia lui Ion Perciun anterior ca specialist in gospodaria comunala, apoi arhitect, arhitect-sef al raionului, in prezent consilier raional si orasenesc in dezvoltarea orasului nostru a imbogatit cunostintele elevilor despre personalitatea condeierului. La aceasta a contribuit si dna bibliotecara de la Liceul Teoretic "Stefan cel Mare" Lidia Ciorba.
De mentionat ca ambele carti contin un numar mare de fotografii, unele de epoca, ce intregesc fericit continutul lor.
In imagine: Ion Perciun
Liuba Popovici, sefa serviciului relatii cu publicul, BP "M.Eminescu", Rezina, 30 aprilie 2010
Enigmatici si cuminti...
Ajungi la virsta, biologic vorbind, cind intelegi ca „enigmatici” si „cuminti” nu sunt doua metafore, pe care le-ai lipi de orice gind. Sunt doi termeni pe care poetul Adrian Paunescu i-a indreptat si imortalizat spre icoana sufletului nostru, a fiecaruia din noi, care are dor de parinti.
La inceput icoana parintilor te poarta cu grija in spatiul, pe care vrei tu sa-l explorezi, mai tirziu, indepartarea fizica de cei, care te-au trimis in lumina, ar vrea sa se stinga, pentru ca, la rindul tau, devii si tu parinte. Dar nici asa, lumina de departe a parintilor, nu se stinge, e un dor mocnit, impartit intre ceea ce ai creat tu si cei ce te-au creat pe tine.
Scriu aceste rinduri cu gindul la parintii mei, Vladimir si Serafima Stratila, doi parinti cuminti si singuratici, care si-au avut un rost in viata (in imagine). In pofida vremurilor cumplite, din perioada imediat dupa razboi, cei doi tineri, Vladimir si Serafima, ca si multi altii, carora implinirile si bucuriile virstei le-au fost stinse de focul razboiului, ramasi fara parinti, cu case si suflete distruse, pe atunci doi, ce se iubeau, si-au unit destinele, si-au sters lacrimile suferintei si au sfidat durerea, care doar mica nu era. Suferinta nu le-a inabusit lumina din interior, din contra, i-a purificat si i-a indemnat sa inteleaga ca viata trebuie sa regenereze. Asta au si facut. Au sfidat greutatile, chiar si foamea, si au dat viata celor sase copii. Acum si ei parinti de copii, cu parinti batrini. Tatal, Vladimir, trecut de 90, ajunge sa fie cel mai batrin om din sat.
Trecutul greu l-a marcat atita cit sa inteleaga ca rostul vietii este sa sporesti cu lumina ta „corola de minuni a lumii”. Mama, Serafima, necunoscindu-si tatal, mort chiar in ziua ei de botez, ramasa orfana de mama la o virsta cruda, cind fetele ar mai avea nevoie de mingiiere materna, a daruit destula dragoste si sensibilitate copiilor ei, cit sa transmita si acestia copiilor lor. Tot de la ea am invatat spiritul gospodaresc, daca si acum, in ciuda virstei octogenare, e mindra ca mai poate tese, impleti, coase ori lucra gradina. Pe tatal nostru, Vladimir, razboiul l-a calit. Cei sapte ani de lagar sovietic, in care a indurat frig, foame, boli, suferinta, despartire de parinti (7 ani de lagar, parintii l-au crezut mort), i-au fost dublati, triplati cu alti ani ca sa ajunga la 90 si sa-i depaseasca. Povestea cu anii de prizonierat, care i-a redus pe tineri numeric sau ii devitaliza de foame, de suferinta, din cauza bolilor (slabiti, baietii de 25 de ani, scosi la munca, se sprijineau in mers unul de altul), l-a orientat altfel in viata. A urit barbatii care simulau munca, i-a ironizat pe cei care-si adunau averi pe cai meschine, a privit intotdeauna in batatura sa, fara sa-i pese ca in ograda vecinului pomii au inflorit mai devreme. Chiar si atunci, in zilele primavaratice, de curatire a fintinilor si a izvoarelor (un vechi si frumos obicei al satului de purificare a apelor) tatal nostru era ales de toti satenii sa coboare pina la apele adinci, pentru ca era mai mic de statura. Iar cind il scoteau din adincuri, la glumele piparate ale satenilor „Mai esti viu?”, le raspundea cu un zimbet morometean: „Viata adevarata e acolo, in adincuri, unde izvoraste apa mai curata”.
Poate ca sarbatoarea Invierii apropiate ne face, pe cei sase copii ai Serafimei si ai lui Vladimir Stratila, din satul Pistruieni, raionul Telenesti, sa le aducem inchinare parintilor nostri, poate indemnul insusit de la ei, sa ne onoram parintii, indiferent de imprejurari sau distanta care ne desparte, poate ca acest elogiu adus parintilor, prin intermediul unui ziar bun si mediatizat CUVINTUL, cu un cititor select, este un imbold si pentru alte familii, la fel de frumoase, de a respecta valorile ancestrale... Un singur lucru mai ramine de amintit: „Cit mai suntem, cit mai sunt,/ Mingiiati-i pe parinti”, cum tot Adrian Paunescu scrie.
Silvia Cocieru-Stratila, Chisinau, 26 martie 2010
Transfugii sunt o bomba cu efect intirziat
Urmaresc cu atentie toate materialele aparute in CUVINTUL, ca dealtfel si in toata presa democratica din republica. M-am bucurat de venirea la putere a democratilor, chiar am pus umarul, dupa posibilitati, la victoria lor. Sincer ma intristez cind vad ca ceva nu merge, incerc la intilnirile cu activistii partidelor din Alianta pentru Integrare Europeana sa ridic problemele stringente, care nu suporta aminare. Sustin intru totul si eforturile Dumneavoastra, dle Tudor Iascenco, si ale echipei, cind scrieti despre schimbarile pe care le asteapta societatea si care intirzie sa vina.
In ultimul timp a mai aparut o problema majora: cea a transfugilor din PCRM si aliatul sau credincios PPCD la partidele din Alianta. Mass-media mereu anunta treceri singulare sau masive a fostilor pepecedisti si comunisti la alte partide. Si daca trecerea lor la Partidul Democrat sau "Moldova Unita" mai pot fi intelese - zic, nu justificate, dar intelese, apoi primirea lor in PLDM, PD si "Moldova Noastra", in opinia mea, e total inacceptabila. Socot ca e o bomba cu efect intirziat, care s-ar putea sa explodeze in cel mai neasteptat moment. Neasteptat pentru democrati. Cit priveste PPCD si PCRM, se pare ca ei anume atita si asteapta. Iata ca si din nr. 8 al CUVINTUL-ui aflu ca primarul de Soldanesti dl Tinica, sustinator fervent pina mai ieri al PPCD, a trecut la PLDM, iar dna L.Ceban-Romanov, directoarea Liceului Teoretic "Alexandru cel Bun" din Rezina, sustinatoare a PCRM, s-a declarat neafiliata, sa intelegem ca tot democrata.
Il cunosc foarte bine pe dl A.Tinica, acum citiva ani am avut mai multe discutii la tema si l-am preintimpinat ca va veni o vreme si o sa vada cit de gresit este si ca aduce cu voie sau fara de voie prejudicii poporului sau. A ramas pe pozitii, sustinind ca Rosca si PPCD sunt drepti si corecti si ca noi, cei din alte partide, democratice, suntem gresiti si aducem rau. Pe dna Ceban-Romanov o cunosc mai putin, dar totusi o cunosc, mai ales gratie televiziunii "Elita" si am inteles ca intotdeauna a fost o sustinatoare docila a PCRM. Astazi cei doi doresc sa se faca democrati. Nu e rau - cum se zice, mai bine mai tirziu decit niciodata. Sunt insa ferm convins ca partidele democrate, inclusiv partidul lui M.Lupu, ar trebui sa se distanteze de asa persoane. Ele urmaresc suta la suta pastrarea fotoliilor de sefi, consilieri... Aceste persoane, odata acceptate, lovesc direct in imaginea partidelor la care vin, activistii carora ramin tablou: mai ieri concurenti - astazi colegi! Si tot cu aceleasi fotolii, lefuri, masini, alte privilegii. Interesant, daca partidele care ii accepta le-ar pune conditia: "veniti, dar membri de rind, renuntind la posturi si mandat", oare ar faceo?
Noi, activistii partidelor din Alianta, atentionam opinia publica, conducerea partidelor despre pericolul acestui fenomen. In preajma alegerilor anticipate totul are importanta, dar mai ales dezamorsarea unor astfel de bombe cu efect intirziat.
I.Cojusneanu, or. Soldanesti, 19 martie 2010
Una este a vrea si alta - a merita
Daca nu majoritatea, apoi multi doresc sa ne integram in Uniunea Europeana. Am in vedere nu conducerea tarii, dar pe cei "de la coarnele plugului". Si pe multi ii intreb: dar meriti tu sa fii cetatean al UE? Raspunsurile sunt diferite: unii spun ca merita, alti ca se vor mai slefui pe parcurs, ai treilea, mai sinceri, recunosc: mai avem mult de trudit asupra noastra pina vom merita. Si eu doresc sa traiesc in UE, dar sunt de acord cu cei de la urma.
Un intelept spunea ca cea mai mare victorie e victoria asupra ta. E un mare adevar si corect spus. Sa ilustram prin citeva exemple.
Toamna, in curtile noastre, pe drumuri si pe loturile de linga casa sunt multe frunze si buruieni uscate. Ce facem cu ele? Cel mai usor - le gramadim si le dam foc. Necatind la avertismentele din mass-media ca aceasta e daunator sanatatii noastre, fumul continind chiar agenti cancerigeni. Ne-am deprins sa nu luam in seama si sa nu indeplinim ceea ce se scrie si ce spun specialistii. Cind unui vecin i-am spus ca arderea frunzelor si a ierbii uscate este interzisa, el mi-a raspuns: "Cite spun ei!".
Dar in ce stare sunt piraiasele noastre care traverseaza satele? Ce numai nu aruncam in ele? Vase din plastic, metale, sticla, gunoiul de grajd, pasari si animale pierite, pina si continutul WC-urilor. Cind la un cetatean care facea acest lucru i-am lamurit ca tot ce aruncam in apa se duce in Nistru, de acolo in apeducte, apoi vine in sticlele cu limonada si alte bauturi prin baruri si nimereste in organismul nostru, el mi-a reprosat ca apa pentru imbuteliere se curata, se filtreaza, se dezinfecteaza. I-am lamurit ca de bacterii se va dezinfecta, de corpuri mici si mari se va filtra, dar ceea ce s-a descompus din pelicula de polietilena si a patruns in apa sub forma de molecule, de atomi si alte particule foarte mici - nu se mai curata. Ce sa mai vorbim de calitatea pestelui pe care-l prind oamenii in riuri si iazuri? Cu alte cuvinte, ne otravim pe noi insine. La fel procedam si cu aerul.
Drumurile din sate, pina si cimpurile ne sunt presarate cu butelii din masa plastica. Avind in vedere ca se gasesc in fiecare gospodarie, oamenii, luindu-si lichide cu ei la cimp, acolo le si arunca. Dar sunt altii care le colecteaza cu sacii. Si ce credeti ca fac cu ele? Focul vara la cuptorus sau aprind lemnele in soba iarna. Venind din cimp, unde aerul e relativ curat si intrind in sat, ti se taie respiratia de mirosul si fumul degajat la ardere. Am mai vazut ca cei de la baruri, cind se gramadesc multe asemenea peturi, pur si simplu le dau foc. Daca le faci observatie ca se emana substante deosebit de nocive, iti raspund: asa fac toti.
Cu asa mentalitate,credeti ca trebuim cuiva in Europa?
Alt obicei. Ne-am deprins ca, aducind careva materiale de constructie, nu le descarcam in ograda, ci pe drumul aferent. Gramezi de nisip, prundis, piatra, lut stau cu lunile in strada, impiedicind transportul, nemaivorbind de aspectul estetic al strazii. In toamna un posesor de remorca a incarcat gunoi intr-o ulicioara si a stat remorca peste o saptamina incarcata acolo. Cind un satean ce locuieste mai la deal a vrut sa-si are lotul, n-a avut pe unde trece tractorul. A fost nevoit sa roage vecinul sa-i dea voie sa desfaca gardul de plasa si sa ocoleasca remorca prin gradina lui. Iata cita suparare a facut acestor doi oameni, fara macar sa-si ceara scuze.
Indiferenta de tot felul este o rugina care ne roade intelectul, lasindu-ne sufletul pustiu, care nu mai reactioneaza la necesitatea de ocrotire a aproapelui. Traiesc pe o parte de sat, unde Dumnezeu ne-a dat apa curata si din belsug la robinet. Multi si-au confectionat uluce, in care spala rufe. Am observat ca unii lasa apa de la spalat sa se scurga intr-o groapa care e la citiva metri de fintina de mina, din care multi iau apa. Cind am ridicat problema fata de stapini, ei mi-au spus ca apa cu detergent o vor separa si nu se va duce in groapa cu pricina. Dar eu nu mai cred s-o faca. Ii vor otravi pe vecini mult si bine.
Probabil ca am spus aici lucruri demult si peste tot stiute. Dar nu pentru aceasta le-am scris. Iata pentru ce: noi trebuie sa ne transformam mentalitatea. Practica omenirii arata ca omul isi poate schimba mentalitatea de la rau spre bine prin doua metode: credinta nestramutata in Dumnezeu, ca daca o avem, atunci Duhul Sfint ne umbreste si ne putem schimba; iar a doua cale - prin constringere. Eu unul nu vad alta metoda la noi decit instituirea jandarmeriei. Pe unii ii trec fiorii cind aud de jandarmi. Dar acestea-s cei certati cu legea. La noi in sat pe timpuri postul de jandarmi era format din trei oameni: un plutonier (seful de post) si doi ostasi. Ii tin bine minte pe ultimii jandarmi: seful de post Colcieru si jandarmii Grecu si Vladoi. Era ordine in sat. Sa luam, de exemplu, piraul. Fiecare cetatean la care lotul de linga casa marginea cu piraul era dator ca portiunea lui sa fie tinuta in curatenie exemplara. Avea dreptul sa taie pomii de pe mal, dar trebuia sa lase ciotcile pentru inoirea lor ori sa planteze altii. Daca cineva nu-si pastra portiunea in ordine ori arunca ceva intezis - cu jandarmii avea de furca! Luau si bataie. Nu va mirati: doar si Apostolul Pavel spune in cartile sfinte sa ne supunem dregatorilor, doar nu degeaba poarta sabie. Din 1918 si pina in1944 familia noastra a trait cu jandarmi in sat, dar tata n-a primit de la ei nici macar o injuratura. Ba pot spune mai mult: cu instaurarea puterii sovietice la noi in sat a fost numit militian Andrei al lui Afanasie Donica de la Mateuti si intr-o discutie cu oamenii s-a exprimat asa: daca toti ar fi ca Constantin Negura (tatal meu) si frate-sau Stefan, eu n-as avea ce face in Echimauti. Deci, trebuie sa respectam legile si regulile comportarii omenesti si atunci nimeni nu ne va atinge.
Se vor gasi din cei care vor spune ca avem carabinieri. Eu inca nu i-am vazut prin sat. Altii vor zice ca nu sunt bani pentru a intretine 4 jandarmi. Dau exemplu numai o sursa: pe drumurile mosiei noastre sunt plantati circa 500 de nucari. Nunai 8 kg de miez de nuca sa se obtina de la fiecare si la pretul de 40 lei/kg ai 160 mii lei, care ar trebui sa se verse in haznaua primariei. Acum le culeg cei care nici nu au sadit, nici nu ingrijesc, doar vind miezul si beau banii in baruri. Oamenii gospodari au nucarii lor acasa. Cine sa le culeaga si sa le strice? Cei care au comis greseli in comportament si trebuie sa suporte o oarecare pedeapsa.
Sunt si alte surse de venituri. Spun oamenii care au fost in Rominia ca pe acolo, daca cineva a aprins un rug afara, jandarmul imediat e prezent cu chitantierul si amenda se plateste pe loc. La fel, daca fumul care iese dintr-o ograda da de banuit ca s-ar arde ceva intezis, este controlat si amendat. In strada ai voie sa descarci careva materiale doar pentru 3 ore. Daca intirzii - platesti amenda. Nu va mirati: omul plateste amenda spre folosul sau si a celor din jur. Ce ne impiedica sa procedam si noi asa? Ori stam nepasatori pina ne vom otravi definitiv. Eu cred ca nu e cea mai potrivita varianta. Dar ce parere au alti cititori?
Ion C.Negura, s. Echimauti, 19 februarie 2010
Cind scriem istoria cu degetul
Unii cititori ai CUVINTUL-ui m-au laudat pentru materialul despre alegerile presedintelui Rominiei la Orhei din 22 noiembrie c. Am tacut. In procesul de pregatire a acestui material m-am ciocnit de unele situatii care nu puteau sa-mi placa ca jurnalist, dar si ca om.
Citeva zile inainte de scrutin, Dan Stoenescu, angajat al MAE al Rominiei a venit la Orhei sa vorbeasca cu jurnalistii despre importanta acestor alegeri, mesaj pe care spera ca il vom duce in mase. Dar nu ne-a anuntat ca reprezentantii presei locale vor putea intra in sectia de votare numai cu acreditare de la ambasada Rominiei la Chisinau. Nu am obtinut o asemenea acreditare nici pentru alegerile din 6 decembrie, fiindca pentru asta trebuia sa pierd 2 zile – lucru pe care nu puteam sa mi-l permit. Duminica trecuta am intrat doar in antecamera sectiei de votare pentru citeva minute, dar imediat am fost dat afara de… Sergiu Bunici, presedintele asociatiei crescatorilor de bovine din Orhei, numit, se vede, de consulat responsabil de respectarea ordinii aici.
Ulterior am aflat ca 94 la suta dintre ai nostri cu pasaport rominesc au votat cu Traian Basescu. „Basescu ne-a dat cetatenie, iar Jeoana-i comunist,” isi motivau optiunea citiva alegatori. Replica mea ca Basescu ar fi trebuit sa faciliteze acordarea cetateniei inca acum 4 ani, nu inaintea alegerilor, i-a suparat pe cei cu pasapoarte rominesti.
Am urmarit la TVR1 disputa televizata Jeoana-Basescu, care semana mai mult a sketchi. Circul a continuat diminica seara, ca sa se mai potoleasca spre dimineata, cind cifrele Biroului Electoral au dat peste cap rezultatele exit-polului. Apoi am aflat ca Basescu datoreaza victoria, in mare parte, diasporei rominesti din strainatate, inclusiv din R.Moldova.
„I-am ciuruit!”, a declarat invingatorul luni seara in risetele si huiduielile multimii, desi o asemenea victorie, in opinia mea, trebuia sa-l faca mai cumpatat.
Mi-am impartasit gindurile cu un bun prieten, reporter la Radio Rominia International.
„Si la voi, dar si la noi istoria se scrie cu degetul muiat in jeg. Lumea vrea piine si circ. Mai rau e pentru cei care gindesc si vor schimbari in mai bine”, mi-a raspuns prietenul. Jeg inseamna lip, slin.
…A doua zi, de 7 decembrie, in parlamentul de la Chisinau, deputati PCRM nu au participat la votare, zadarnicind alegerea presedintelui Republicii Moldova. M-am gindit ca si la Chisinau istoria se scrie in acelasi mod. Iar apoi scincim ca nu avem noroc…
Ion Cernei, 11 decembrie 2009
Scoala e cam repetenta la educatia de gen
Draga redactie, sunt eleva la o scoala din regiunea Orhei, am participat mai inainte la un training organizat de o organizatie de femei a unui partid din republica, unde s-a vorbit in mod special despre sansele egale ale femeilor de a accede in politica si, respectiv, in Parlament, care, de fapt, sunt foarte inegale. Sa stiti ca apreciez foarte mult faptul ca ati abordat la rubrica "Educatie gender" problema egalitatii de gen. Privind mai atent in jur, am observat foarte multe nereguli la acest capitol, inclusiv in scoala noastra. Dar profesorii nu suporta sa fie invatati de altii, iau totul ca pe o critica si atunci nu mai ai zile bune.
Vedeti, am gresit si eu aici, scriind "profesorii nu suporta sa fie invatati", pentru ca anume asa s-a obisnuit sa se vorbeasca in scoli, la masculin, chiar daca in colectivele respective este un singur barbat sau 2-3. Cu toate acestea, de cele mai multe ori institutiile scolare sunt conduse de barbati. Iar acestea se sfatuie acasa in toate cu sotia si toata lumea stie ca directorul face asa cum ii recomanda consoarta, aceasta raminind intotdeauna in umbra barbatului.
La fel se spune "liceenii", "elevii", "invataceii", "discipolii" cind e vorba de comunitatea scolara a copiilor. Careul incepe cu "dragi liceeni", cu toate ca in clasele liceale sunt cam de doua ori mai multe fete decit baieti. Probabil, aici ar trebui sa fie adoptati niste termini mai adecvati care sa denumeasca si fetele, si baietii, daca se considera cam incomod sa zicem "liceenele si liceenii de la "Mihai Eminescu", spre exemplu.
Sa luam lectiile de educatie tehnologica. Poate ca exista in unele scoli si grupe mixte, dar la noi in scoala ele se fac pe grupe separate: fetele aparte, baietii - aparte. Fetele invata sa gateasca, sa croseteze, sa impleteasca, iar baietii pe timpuri invatau automobilul ori tractorul, acum - prelucrarea lemnului, a metalului, depinde ce strunguri are scoala. Am putea cu succes sa invatam si impreuna, capatind aceleasi deprinderi, iar in plus - mai multa toleranta de gen. Atunci barbatii nu le-ar mai reprosa sotiilor in familie ca ei efectuiaza muncile cele mai grele si deci trebuie sa se odihneasca dupa orele de program, iar femeile la cratita si matura nu au nevoie de calificare.
Manualele de geografie, dar mai ales cele de istorie sunt doar despre barbati: curajosi sau lasi, cruzi, n-are importanta, principalul ca toti sunt luptatori, activi si determina soarta a milioane sau miliarde de oameni, soarta planetei. In filmele despre razboi sau de actiune femeile apar doar pentru a avea de cine se indragosti eroii principali, care sunt barbati si care numaidecit lupta pentru dragostea eroinelor (postate in roluri secundare), iar acestea sunt prezentate cel mai des ca niste femei de moravuri usoare, pentru ca impart dragostea ba cu unul, ba cu altul.
In manualele de literatura sunt inclusi in temei barbati, de parca nici pe timpurile lui Eminescu si nici in prezent nu au existat si nu exista mai multe scriitoare demne de atentie. Spre exemplu, despre Veronica Micle am putut afla ca a facut si literatura doar pentru ca a fost iubita (amanta) lui Eminescu si s-a scris despre ea anume sub acest aspect, dar nu ca despre o poeta consacrata. Mi se pare mie, fetele mai des scriu (mai ales versuri) decit baietii, iar eseurile scrise de baieti foarte rar iau aceleasi note ca si ale majoritatii fetelor, care studiaza si aprofundeaza mai bine tema, folosesc un vocabular mai bogat, mai plastic.
La orele care vizeaza educatia sexuala ni se aduc exemple cum sa procedeze fata care a ramas insarcinata la 13 ani (sa se adreseze unui medic) si uneori nici nu se pomeneste despre partenerul ei, de parca acesta nu are nici o atributie.
Daca o fata se exprima ori se comporta urit in scoala, intoarce vorba cadrului didactic, este apostrofata: o domnisoara nu se poate sa procedezi astfel! tu esti fata, cum iti permiti!? Baietii insa nu sunt obrazati, chiar daca au facut ceva si mai rau.
Se stie ca noi, fetele, invatam mai bine decit baietii, ca suntem mai active si mai implicate in activitatile extracurriculare, deci posedam o mai mare experienta cit priveste logistica, organizarea, desfasurarea unor actiuni pentru a obtine rezultatele scontate. Tot fetele se implica mai mult in diverse concursuri, victorine etc. (Dar daca e vorba de vre-un juriu, acesta este predominat de barbati!). La facultate fetele invata mai constiincios, frecventeaza mai bine orele. De ce atunci peste tot la conducere ajung barbatii? Oare nu si ca urmare a unei asemenea educatii distorsionate, care ne marcheaza pe toata viata?
Elena , 30 octombrie 2009
Veniti la tara, ca aici nu ne da nimeni nimic pe degeaba
Stind de vorba cu mai multi pensionari din satul nostru si de prin cele megiese, cind ne intilnim, pot spune ca noi, oamenii in etate de la sate, suntem revoltati de ceea ce fac pensionarii din Chisinau. Se vede ca in strada n-au iesit numai oameni nevoiasi, dar mai mult cucoanele, lenesii, acei care n-au crescut copii, dar cresc ciini. Au iesit condusi de dna Laguta, care are un comportament cel putin straniu, dupa cum am vazut la televizor.
Chisinaul a fost transformat in sanatoriu pentru pensionari: transport gratuit, compensatii la gaze, apa, energie electrica, dl primar Dorin Chirtoaca organizeaza adesea serbari in aer liber cu muzica si dansuri, unde se aduna toti orasenii. Stau cucoanele zdravene, rumene (nu prea au muncit din greu, se vede) cu niste papiroase in gura cit un picior de iepure, se plimba cu niste buldogi de curmei, hraniti bine cu salam la care copiii saraci nici nu viseaza. Daca se sloboade, te inghite intreg. Pe cind pensionarii de la sat cresc iepurasi, duc de curmei o caprita pentru lapte. La sate batrinii de 70-80 de ani cara apa pe ghetus de la distante mari, scot de sub zapada vreascuri, ogrinji de foc, nici nu-si pot inchipui cum e sa faci focul cu gaz.
Dna Laguta s-a exprimat: "Cito, budem grizti asfalit?". Vino, draga, la tara, ca loc este, slava Domnului! Ziceti ca e rau la oras, muriti de foame, dar pe nimeni nu vad sa lase orasul si sa vina la tara. Dupa cum am inteles, pe pensionarii din Chisinau nici nu-i aranjeaza o compensatie de 70 de lei pe luna pentru transport, ei cer sa aiba dreptul sa circule de 70 de ori pe luna. De atita asa aglomeratie in transportul orasenesc, conducatorii auto sunt stresati si fac accidente, tot ei fiind cei vinoveti. Traim toti in aceeasi tara, suntem cu aceleasi drepturi, de ce noi sa platim, chiar daca avem nevoie sa mergem la medic o data in luna, iar ei sa nu plateasca deloc? Ajutor trebuie de dat celor cu adevarat nevoiasi, copiilor orfani, invalizilor, acestea trebuie ajutati, dar nu toti pensionarii delaolalta, unii dintre care primesc mii de lei pensii. S-a urcat o batrinica intr-un autobuz si se roaga catre sofer: vin de la spital, am numai 19 lei, nu-mi ajunge un leu... Soferul striga: anu vilezai, babusca, ne mesai!
Niste pensionare se plingeau la televizor ca stau la etajul 9 sau 10 si nu pot duce gunoiul afara. Sa vina la tara si vor locui la primul etaj, ca noua nu ne da nimeni apartamente pe gratis.
Inmultesc ciinii, apoi ii arunca in strada, sa aiba grija dl Chirtoaca de ei. Dl Chirtoaca a facut studii in strainatate, departe de parinti si s-a descurcat singur, are carte buna, s-a intors in tara sa faca ceva bun pentru oameni. Si multi din noul guvern au studii solide peste hotare, dar nici n-au apucat sa se instaleze in scaun ca deacum astea iesiti in strada striga jos cela, jos celalalt! Mai bine sa strige jos Misin si altii ca el, ca cred ca si-a facut o pensioara de vreo zece mii de lei si averi bune, necunoscind limba bastinasilor si nici nevoile moldovenilor. Jos Dodon, ca numai incurca si nu misca un deget pentru popor. Dl Chirtoaca prea a alintat pensionarii din oras cu comportamentul sau civilizat, corect, iar drept rasplata nerusinatele striga: nabiom mordu Chirtochi! Mergi prin oras, vrei sa intrebi ceva, dar in cel mai bun caz iti spune: ne ponimaiu, govorite po-russchi. Ma intreb: unde-i Moldova noastra, oameni buni, unde-i!?
L.Burduja, s.Ghiduleni, 30 octombrie 2009
Va rugam sa publicati mai multe materiale de suflet
Bun gasit, draga redactie! Va scrie un fidel cititor al ziarului dumneavoastra. Ma numesc Ion Stratulat, profesor de matematica la scoala din satul Codru, raionul Telenesti. Sunt abonat de 3 ani la CUVINTUL, de cind acesta cuprinde si raionul nostru.
Ziarul deseori il citim impreuna cu colegii, iar uneori ajungem la unele discutii chiar foarte aprinse pe marginea articolelor. Deasemenea socotim ca e un lucru bun faptul ca ziarul oglindeste viata a patru raioane, astfel putem afla ce se petrece si in alte localitati din afara raionului nostru. Bineinteles ca citim cu deosebit interes materialele legate de problemele si experienta din invatamint, insa nu le trecem cu vedere si pe celelalte.
Dar avem si o rugaminte. Pina nu demult in paginile ziarului apareau unele povestiri, poezii si alte articole parca mai aproape de suflet. Citeam cu mare placere povestirile scrise de dl Gheorghe Cucos, pe care chiar le discutam in colectiv. Va mai destainui ca profesoara de limba materna s-a abonat la ziarul CUVINTUL numai sa poata citi aceasta pagina. De ce a incetat sa mai apara?
Noi raminem cu speranta ca rugamintea noastra de a publica regulat si ceva de suflet nu va fi ignorata.
In numele colectivului, semneaza Ion Stratulat, 30 octombrie 2009
Cine ascunde adevarul?
Draga redactie! Ma adresez catre dvs in speranta ca voi fi ajutata sa fiu reabilitata si astfel va triumfa adevarul. Sunt invinuita in intocmirea unui carnet de munca, despre existenta caruia habar nu am.
La 17 martie 2009, am primit citatie sa ma prezint la comisariatul de politie din Soldanesti, la anchetatorul Nicolae Garbur. Deoarece in prima jumatate a zilei am ore, m-am prezentat la politie dupa ora 16.00. Cu ajutorul ofiterului de garda, am gasit biroul anchetatorului, dar am fost nevoita sa astept timp indelungat pina usa s-a deschis si din cabinet au iesit doua persoane. Anchetatorul m-a invitat sa intru. In birou mirosea tare a bautura. Garbur s-a grabit sa-mi explice ca au servit nitel, dar sa nu-mi fac griji, ca le pune el pe toate la punct. Am intrebat de ce am foat chemata la politie. Maiorul mi-a spus ca „la voi in scoala a fost completat un carnet de munca pentru o doamna care trebuia sa plece in Italia. Deoarece documentul era fals, doamna respectiva a fost retinuta pentru doua saptamini. Mai apoi femeia a plecat in Italia”, a spus dinsul. M-am interesat, ce atributie am eu fata de cele intimplate. Maiorul mi-a declarat ca el are concluzia expertizei grafologice a Ministerului de Interne care confirma ca documentul eliberat Tamarei Prodan a fost falsificat... de Ana Prodan. Politistul insa s-a grabit sa mi se destainuie ca specialistul care a facut expertiza e cam prostut si ar fi gresit ceva. Tocmai din aceasta cauza, de comun acord cu Ana Prodan, anchetatorul a decis sa expedieze carnetul de munca la o alta expertiza, cu indicatia de a verifica scrisul meu. Cica, potrivit Anei Prodan, documentul l-am perfectat eu in perioada 24 octombrie 2006 – 18 ianuarie 2008, cind am detinut functia de director al gimnaziului din Pohoarna.
Nu ma simt vinovata si nu refuz sa ofer posibilitatea expertizarii scrisului meu, dar am insistat sa mi se explice care-i, totusi, motivul chemarii mele la politie.
Apropo, tin sa precizez ca posesoarea carnetului de munca este nepoata doamnei directoare Prodan, iar documentul a fost intocmit la 14 martie 2006, tocmai cind anume doamna Prodan era in fruntea gimnaziului.
Argumentele mele l-au iritat pe anchetator si acesta mi-a deschis secretul: doamna director Prodan are un frate avocat si alte rude prin alte instante si trebuie sa iasa din aceasta istorie basma curata. Mai mult, anchetatorul Garbur m-a obligat sa achit costul expertizei – 10 lei – care urma sa o faca Ministerul Justitiei.
Dar cel mai uimitor lucru avea sa urmeze: potrivit expertizei parvenite de la Ministerul Justitiei, carnetul eliberat Tamarei Prodan este scris de... Margareta Ous. Sunt chiar curioasa sa aflu de ce s-au condus Serghei Macarisin si Emilia Cazacu, dovedind ca anume eu am scris carnetul?
La inceputul lui aprilie 2009, Nicolae Garbur m-a chemat la politie in calitate de banuita, indicindu-mi sa vin cu avocat, pentru ca voi fi interogata. Vazind ca ma revolt, anchetatorul a dat ordonanta de numire a expertizei criminalistice la care sa participe specialisti de la ambele ministere: MAI si al Justitiei.
Desi a trecut destul timp, asa si nu mai cunosc cine, totusi, a perfectat acel carnet. As vrea sa aflu de la Procuratura Generala, cit timp se investigheaza cazul dat or, ancheta a fost pornita la 31 decembrie 2008, tocmai in ziua cind la Comisariatul de politie din Soldanesti a fost numit un comisar nou – Vladimir Albot. Probabil, dumnealui a observat ca documentele cu expertiza au ajuns din capitala la Soldanesti inca la 24 noiembrie 2008. La fel as dori sa mi se raspunda din care cauze ancheta a neglijat prima expertiza, potrivit careia vinovata de perfectarea carnetului era directoarea Prodan.
Margareta Ous, director-adjunct, gimnaziul Pohoarna
In procesul de cercetare a cazului descris de dna Ous redactia a constatat urmatoarele:
La 21 octombrie 2008, Ambasada Poloniei in Moldova a expediat un demers directorului Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP MAI) in care se spunea: „Consulatul Republicii Polone la Chisinau informeaza ca in urma examinarii documentelor depuse la Consulatul RP la Chisinau pentru eliberarea vizei a fost depistat un carnet de munca falsificat – seria AB 0448541, pe numele Tamarei Prodan, eliberat la 14 martie 2006 de catre gimnaziul Pohoarna, raionul Soldanesti”.
La 4 noiembrie 2008, Roman Zalitaci, inspector superior al sectiei de investigatii CCTP informeaza conducerea centrului ca „potrivit datelor oferite de la SRL „TehnoDesing”, carnetul de munca seria AB 0448541 a fost eliberat la 22 februarie 2008 de catre SRL „Antoria-Grup” codul fiscal 1008600004973 si contine semne de falsificare. In rezultatul investigatiilor, a fost stabilit ca organul emitent al carnetului de munca prezentat la consulat este amplasat si isi desfasoara activitatea in satul Pohoarna”. Posesoarea carnetului, potrivit investigatiei, este Tamara Ion Prodan, nascuta la 11.03.1973, in satul Pohoarna. Conform inscrierilor perfectate, in baza ordinului 6A din 14 martie 2006, Tamara Prodan a fost angajata in calitate de bibliotecara la gimnaziul Pohoarna".
Potrivit lui Igor Pintea, expert-criminalist la Ministerul Afacerilor Interne, in rezultatul expertizei din 10 februarie 2009 a fost stabilit ca „blancheta carnetului de munca pe numele Tamarei Prodan, seria AB 0448541, a fost completata de Ana Prodan”.
Insa peste o luna si jumatate, la 30 martie 2009, in raportul de expertiza, efectuat de Serghei Macarisin si Emilia Cazacu, specialisti la Ministerul Justitiei, este mentionat ca „au fost constatate coincidente ale caracteristicilor generale si ale celor particulare de exceptie cu modelele de scris ale Margaretei Ous”.
Redactia a intrat in posesia declaratiei scrise de catre Tamara Prodan si expediate in adresa comisarului de politie Soldanesti, Vladimir Albot:
„Starea familiala imi este foarte grea: sunt divortata si am la intretinere un fecior care-si face studiile in Rominia. In grija mea mai am si parintii: mama este invalid de grupa a doua, iar tata are o pensie foarte mica. M-am hotarit sa plec la lucru peste hotarele tarii. Pentru a mi se deschide viza Shengen la Ambasada Poloniei, mi s-a cerut carnetul de munca. Dar eu nu-l aveam. M-am adresat la doamna director al gimnaziului din Pohoarna, Ana Prodan. Dumneaei a fost de acord sa ma ajute. Pentru a ma face cu documentul necesar, personal am mers la piata centrala din Chisinau unde am cumparat un carnet de munca, platind 60 de lei. I-am dat carnetul doamnei Ana Prodan pentru a-l completa si a pune stampila. Pentru serviciu, directoarei i-am platit 300 de euro, dupa cum si convenisem mai devreme. Asa cum stampilele nu fusese puse bine, la ambasada au refuzat sa-mi elibereze viza.
Decalaratia a fost scrisa de mine Prodan Tamara, care nu ma pot prezenta la comisariatul de politie, dar pot fi contactata la telefon (este indicat numarul) si sunt gata sa raspund la orice intrebare”.
Solicitat de noi, anchetatorul Nicolae Garbur a tinut sa accentueze ca desi acest caz este unul interesant, s-ar putea intimpla ca el sa fie scos de pe rol. Nu ne-a motivat din care considerente. Margareta Ous, autoarea scrisorii la redactie, insa considera ca ancheta se taraganeaza cu scopul de a musamaliza cazul ca vinovatul sa ramina nepedepsit. In caz contrar, se intreaba dumneaei, de ce scrisorile adresate in diverse instante ramin fara raspuns? „Dar eu voi insista sa fie pusi la respect nu numai cel care a perfectat carnetul de munca, ci si persoanele care au incercat sa ma defaimeze”, ne-a declarat Margareta Ous.
Consemnare: Victor Sofroni, 16 octombrie 2009
Ne exprimam dezacordul cu "dezacordul" lor
In ziua de 9 iulie c., la Pripiceni, r. Rezina, in plina zi de lucru, la ora 9.00, toate institutiile din teritoriu si-au suspendat activitatea, fiind silite sa participe la adunarea de la Casa de cultura cu reprezentantii partidului comunistilor I.Filimon, S.Borgan, L.Onu, P.Peru, adunare in cadrul careea au demonstrat si filmul "Atacul asupra Moldovei" si s-au rugat sa fie votat partidul lor. Dupa cuvintarile oaspetilor au mai fost citeva opinii, in rest lumea statea necajita si astepta sa-si vada de treburi.
S-a facut rumoare in sala numai cind s-a dat citire unei rezolutii, de care nici n-a pomenit nimeni in discurs - adunarea chipurile isi exprima dezacordul cu actiunile partidelor de opozitie si sustinea partidul de guvernamint. Multi au ramas nedumeriti ca n-au fost intrebati (nu s-a pus la vot) daca sunt de acord cu cele expuse in rezolutie sau nu. Dar s-a gasit o singura persoana, care a avut curajul sa declare ca e impotriva hotaririi date, aducind argumente.
Cei cu rezolutia s-au facut ca nici nu aud si au inchis adunarea, desi oamenii asteptau sa mai urmeze, fiindca unii din ei stiau ca se vor intilni cu reprezentantii PCRM, iar altii au fost invitati si adusi cu diferite minciuni, cum ar fi ca se vor intilni cu liderii carora le-au incredintat in arenda cotele de teren, pentru a discuta problemele lor.
Am conchis ca aceasta este o modalitate de a umbla prin satele noastre si a propaga minciuna, a arunca "haine murdare" asupra democratilor, invinuindu-i fara temei de tot raul, inclusiv de ceea ce s-a intimplat la 7 aprilie si dupa si ca multi oameni, intunecati la minte de canalele de televiziune Moldova1 si NIT, ii cred.
Ar trebui, insa, ca satenii sa nu se lase manipulati, sa se gindeasca la viitorul copiilor si nepotilor lor, care vor sa traiasca altfel decit intr-o tara comunista saraca si inapoiata si sa nu creada in gogomaniile comunistilor, iar in ziua de 29 iulie sa dam vot de neincredere slugarniciei, minciunii, terorii si dezmatului social care au tronat pina acum. Sa alegem oameni care sa poata produce schimbarea in bine si in tara noastra.
Un grup de locuitori din satele Pripiceni-Razesi si Pripiceni-Curchi, de la numele carora semneaza Feodora Butucel, 24 iulie 2009
Nu putem sa nu ne spunem cuvintul
Citind articolul "Pripiceni opteaza pentru PCRM" publicat in ultimul numar al ziarului "Comunistul" si semnat de N.Nalbus, am ramas socati de ultimul alineat, in care se relateaza ca si cum pe 29 iulie toti locuitorii din acest sat vor vota cu Partidul Comunistilor. Se vede ca dinsul a uitat ca timpurile de a raporta inainte de termen indeplinirea planurilor cincinale sunt deja depasite.
Legea fundamentala a tarii ne garanteaza fiecaruia dreptul la libertatea gindirii, alegerii, cu atit mai mult ca acest drept e consfintit si in Sfinta Scriptura.
In sat la noi mai traiesc oameni cu alte optiuni diferite de ale dlui N.Nalbus si se vede ca dinsul a uitat de zicala: "Graba strica treaba". Consider ca trebuie sa ne grabim incet, sa lasam alegatorul sa-si exprime optiunea in pace, fara sa fie silit, fiindca el, alegatorul, e cel mai destept si mai bun judecator in asemenea situatii. Iar cind se vor culege rezultatele zilei de 29 iulie, pot urma concluziile.
In numele mai multor sateni, Feodora Butucel si familia Marchitan Nicolae, Liuba, Larisa si Mihaela, 24 iulie 2009
Frumusetea va salva omenirea
Dati-mi voie, in numele cititorilor de pe colinele telenestene, sa exprim deosebite multumiri paminteanului nostru, jurnalistul Ion Cernei, pentru truda sa care trezeste si lumineaza neamul, scriind despre cele mai stralucite personalitati ale meleagului. Articolul despre talentata si patrioata artista plastica dna Eleonora Romanescu mi-a reamintit copilaria furata a generatiei mele... Mai ales ca pe 6 iulie tocmai comemoram 60 de ani de la cel mai masiv val de deportari a moldovenilor in Siberia.
Era vara anului groaznic 1949. Ocupantii comunisti, dupa ce i-au biruit pe ocupantii fascisti, au continuat nimicirea acestui neam, inceputa la 28 iunie 1941, dar cu o cruzime si mai mare, neintilnita nici pe vremurile turcilor, tatarilor, lesilor luate launloc. Dupa ce au furat de la populatia bastinasa ultimul graunte, omorind prin infometare peste 300 000 de suflete, aducindu-i pe crestini la canibalism, au hotarit sa ne faca o baie de singe, inecind floarea neamului: intelectualitatea, preotimea, gospodarii, ca nici peste o suta de ani sa nu ridice capul. In miez de noapte (ca tilharii, criminalii, banditii) au navalit peste taranii obositi dupa o zi de munca cu forte militare, de parca asaltau Berlinul. Era o operatie militara impotriva oamenilor pasnici, condusa de stabul de generali (30 la numar). Acest stab militar comanda cu o divizie de criminali militari (ca ce alta erau, daca procedau astfel): 11.473 - ofiteri si soldati NKVD; 3.257 - ofiteri si soldati KGB, avind la dispozitie 2490 de camioane militare americane Studerbecher(sarmanii americani, n-au stiut ca masinile lor, oferite pentru nimicirea fascistilor, comunistii le vor folosi la nimicirea bastinasilor). Aceasta hoarda era ajutata si de cozile noastre de topor - asa-numitul sovpartactiv numara 22.560 de lingai (aproape doua divizii). De necrezut! Pentru arestarea unui taran in camasa si izmene cu nevasta dormind linga copilasi pe cuptor era trimisa o grupa speciala: un operupolnomocenii - ofiter KGB, 2 soldati din trupele KGB, 2 soldati din trupele NKVD, 3 reprezentanti ai PCUS si 3 reprezentanti ai puterii sovietice. In total 11 criminali inarmati pina in dinti cu pistoale si baionete (la care amu urmasii lor le ridica monumente).
Iata in asemenea vremuri strasnice, intr-o clasa cu elevi fugari, elevi ascunsi, elevi cu biografii schimbate, cind santistii in loc de preot scriau "slujiteli culta" si talmaceau prin "zav. cultura", a aparut o tinara profesoara,care se deosebea de toti santistii. Privirea ei parca ne spunea ca e la fel ca si noi, batuta de soarta, vinata de KGB in Tara-mama si sub escorta reintoarsa in Basarabia. La 77 de ani simt si azi mina ei parinteasca ce mi-a condus pentru prima data in viata pensula fermecata...
Patru ani ne-a cultivat dragostea pentru arta plastica, ne-a invatat sa redam lumea prin culorile fermecatului curcubeu, convingindu-ne ca frumusetea va salva omenirea. Aceasta profesoara era dna Eleonora (lui Dumitru) Romanescu, din satul Leuseni, azi raionul Telenesti.
Anul Nou 1953. Dna Eleonora ne-a daruit o sarbatoare-miracol - un Bal Mascat. Pentru prima data noi, copiii de tarani, am devenit eroi din povesti, eroi din romane, eroi din istorie... Fantezia doamnei profesoare era atit de bogata, incit nu ne recunosteam unii pe altii (eu eram muschetar).
Acesta a fost primul si ultimul Bal Mascat al promotiei 1953, neuitat nici pina azi. Adio, scoala! Ultimul vals... Eram cel mai josut absolvent si-i indemnam pe colegii inalti A.Hariton - viitorul rector al Institutului Pedagogic din Tiraspol, S.Panfil - viitorul prorector al Universitatii de Stat din Moldova, M.Izmana - viitorul decan de la UTS, V.Gherciu - viitorul prorector al Universitatii Pedagogice "Ion Creanga" s-o invite la dans pe stimata si iubita noastra profesoara, dar vazind ca ei nu indraznesc, m-am apropiat...
Frumusetea culorilor, frumusetea curcubeului pe care ni l-a rasadit in suflete ne calauzeste o viata, aprinzindu-se cite odata din nou cu aceeasi flacara ca si la lectiile Domniei sale. Anul 1973, orasul Izmail. Am frinat brusc, vazind o mare de lume in fata afisei care anunta Expozitia artistului emerit din RSSM Eleonora Romanescu. Admiram cu mari emotii, impreuna cu sotia, tablourile pictoritei, de parca eram din nou la lectiile-miracol ale dnei profesoare, cind ne-a pus in mina pensula vrajita, invatindu-ne sa vedem frumosul din jur, si nu-i puteam raspunde micutei noastre fiice (care mai tirziu a devenit "tanti Ludmila" de la TV) de ce lacrimam.
Anul 2003. Concertul pianistei Maria-Ana Izmana, premianta a concursurilor internationale, la filarmonica din Chisinau. Spre marea mea bucurie, m-am salutat cu minunata noastra profesoara in compania marelui poet patriot Grigore Vieru. Venise s-o admire pe fiica fostului ei student, acum prorector, Mihai Izmana.
De la numele celor 87 de absolventi ai Scolii Pedagogice din Orhei, promotia anului 1953, va multumim, dna profersoara Eleonora Romanescu, ca ne-ati plantat in suflet frumusetea curcubeului pentru intreaga viata. Peste ani, am inteles fiecare in felul sau sensul maximei ca anume frumusetea va salva lumea, dar prin sufletul fiecarui individ in parte.
Boris Vasiliev, s. Saratenii-Vechi, r. Telenesti, pedagog-pensionar, jertfa a regimului comunist: de doua ori deportat (1941; 1949), de doua ori evadat (1946; 1949) si o data reabilitat de ochii Europei
12 iunie 2009
Vina maidanezilor e ca nu au stapin
Pe parcursul ultimilor luni citiva cititori din Rezina si Orhei au abordat iarasi problema ciinilor vagabonzi, numarul carora este in permanenta crestere si care, in opinia respectivilor, prezinta un mare pericol pentru comunitate, mai ales pentru copii.
Dar comisia creata pentru a solutiona problema nu poate ajunge la un numitor comun.
Primarul de Rezina, Petru Sova, la care ne-am adresat ca sa clarificam situatia, ne-a spus ca si primaria a fost sesizata in problema data de mai multi oraseni, ca exista si o cerere colectiva, semnata de circa o suta de locatari din blocurile 12, 14, 18, 10 din str. 27 August, care roaga sa fie luate masuri urgente de exterminare a ciinilor vagabonzi. Primarul ne-a mai informat, ca printr-o dispozitie a sa a format o comisie de lucru, in componenta careia au fost inclusi angajati ai primariei, consilieri, reprezentanti ai serviciilor de resort din teritoriu, comisie in sarcina careia a fost pusa elaborarea si realizarea masurilor de reducere a numarului maidanezilor.
Problema, potrivit primarului, este destul de serioasa. Conform unei informatii prezentate primariei de Nicolae Bencheci, medic-sef sanitar de stat al raionului Rezina, pe parcursul ultimilor ani in teritoriul or. Rezina si a suburbiilor sale situatia epizootica la rabie ramine nefavorabila. S-a majorat populatia ciinilor si a pisicilor vagabonde. In acelasi timp tot mai multa lume se adreseaza dupa ajutor antirabic (contra turbarii). In anul trecut au fost 46 de asemenea adresari, in cel curent deja au fost inregistrate 14 cazuri cu leziuni corporale provocate de ciinii vagabonzi, se mentioneaza in informatia de la Centrul de Medicina Preventiva.
Comisia primariei a examinat problema data, dar nu a ajuns la un numitor comun. Unii au fost de parerea ca animalele vagabonde trebuie impuscate, concretizindu-se ca societatea vinatorilor din oras ar fi gata sa se implice in aceasta actiune. Altii au fost categoric impotriva acestei metode, propunind ca pisicile si ciinii vagabonzi sa fie prinsi de niste persoane special angajate si sacrificati in locuri special amenajate. Au rasunat si propunerile despre sterilizarea ciinilor si a pisicilor, crearea unui azil pentru animalele vagabonde. Pina la urma membrii comisiei s-au despartit fara a lua vreo decizie.
CUVINTUL precizeaza: Potrivit specialistilor, sterilizarea unei femele costa 300 de lei, iar a unui mascul 150 de lei. Eutanasierea costa pina la 80 de lei, in functie de masa animalului.
Reporter "C", 12 iunie 2009
Cine-i responsabil de criza economica din Moldova?
Pina la alegeri guvernarea comunista sustinea ca Republica Moldova este una din cele mai prospere tari din Europa, care isi poate permite chiar majorarea salariilor bugetarilor, tara unde descreste inflatia si somajul, creste volumul investitiilor.
Doar peste o luna statistica oficiala „a descoperit" ca Moldova este grav afectata de criza economica, ca veniturile bugetare s-au redus catastrofal, investitiile cu capital fix – cu 40%, lucrarile de constructii – cu 42%, transportul de marfuri – cu 65%, volumul productiei industriale – cu 25%. Sumele nerestituite agentilor economici pentru TVA si accize la export au ajuns la circa un miliard de lei, iar restantele salariale la sfirsitul lui martie au crescut cu peste 150 mln lei. In acelas timp remitentele de peste hotare (banii pe care-i trimit in tara cei care lucreaza peste hotare) fata de octombrie 2008 s-au redus cu circa 40%.
Acum guvernul vrea sa reduca cheltuielile bugetare cu 20%, sa majoreze impozitul pe venitul persoanelor fizice si taxa pe valoarea adaugata. Aceasta inseamna salarii mai mici, oameni aruncati in strada, venit mai putin pentru fiecare familie.
Reporterii "C" au adresat unui numar de respondenti intrebarea:
"Cine, in opinia Dvs, este responsabil de aceasta situatie?".
Mihai Romanescu, notar: Responsabili pot fi numai cei care au guvernat tara pina acum, in frunte cu Vladimir Voronin. Din 2001 tot ni se spune ca R.Moldova prospera, ca ne creste PIB-ul si alte lucruri. Dar , necatind la toate „succesele”, noi raminem cea mai saraca tara din Europa.
Petru Mereacre, pensionar: De situatia din tara este responsabila conducerea care-i formata doar din niste minciunosi.
Victor Bunescu, jurnalist liber: Criza economica a prins radacini in Moldova odata cu venirea la putere a regimului comunist. Afirmatiile „confirmate” prin statistici si sondaje masluite, publicatii minciunoase despre PIB, salarii, pensii, evolutii economice nu sunt decit un vechi truc de agitatie si propaganda bolsevica. De fapt, in Moldova criza economica mondiala nici nu are ce afecta. Productia industriala si cea agricola este la pamint, bancile-s la cheremul guvernarii. Sursele principale de formare a bugetului sunt taxele vamale, remitentele gastarbaiterilor, impozitele exorbitante pe veniturile persoanelor fizice, taxa pe valoarea adaugata. Acum guvernarea cauta noi cai de a majora impozitele si taxele, instituind amenzi extrem de mari pentru fel de fel de asa numite incalcari administrative.
La noi o mare parte din angajatii din agricultura, invatamint, medicina, cultura, silvicultura etc au salarii la nivelul cosului minim de consum. Pina acum acestea plateau un impozit pe venit in marime de 7%, desi din asemenea salarii nu ar trebui in genere sa se opreasca impozite. In continuare, conform initiativei lui V.Voronin, toata lumea va trebui sa plateasca un impozit pe venit de doua ori mai mare, de 15%. Adica cei saraci sa devina si mai saraci. Rusii, in asemenea cazuri spun: Priehali!
Situatia din Moldova cu adevarat este grava. Majorarea impozitelor pentru saraci, chiar daca acestea constituie majoritatea, nu va salva bugetul. O varianta mult mai eficienta ar fi, cred, nationalizarea cel putin a partii ascunse, nedeclarate din averile celor mai bogati guvernanti, acumulate pe cai ilicite (altfel de ce nu doresc sa le declare in mod deschis?).
In general, insa, atita timp cit ramine guvernata de comunisti, Moldova nu are nicio sansa sa iasa din saracie si nevoi. Or, saracia este insasi sursa de existenta a comunistilor. De atita in tarile bogate comunisti nu exista.
Anatolie Vacaru, primar de Otac: Cine? Domnii Tcaciuc si Voronin! Sau poate Voronin si Tcaciuc?
Denis V., 25 ani, antreprenor: Delicata intrebare! Desigur, guvernarea comunista. Pina la alegeri ei declarau sus si tare ca Moldova infloreste. Acum ni se spune ca nu mai sunt bani. In genere banii publici la noi se gestioneaza anapoda. Iar televiziunea publica M1 continua sa dezinformeze populatia, proslavind "realizarile" partidului de guvernamint.
Constantin Tincu, pictor: De tot ce s-a intimplat in Moldova in ultimii 8 ani sunt responsabili comunistii, care de cind sunt la putere numai mint poporul. Cel mai tragic este faptul ca lumea intr-atit s-a deprins cu minciuna, ca o accepta deja ca purul adevar.
Elena Musinschi, medic de familie: Este greu de spus cine-i vinovat ca criza financiara a ajuns si in Moldova. In orice caz, guvernarea trebuia sa intreprinda masuri de preintimpinare si sa spuna lumii adevarul.
Ion Burciu, secretarul organizatiei teritoriale Rezina a PLDM: Toata raspunderea de ceea ce s-a intimplat si se intimpla in tara o poarta numai guvernarea. Pe mine alta ma ingrijoreaza: din cauza crizei trebuie sa sufere toti, in afara de guvernare. Autoritatile locale au fost preintimpinate ca bugetele se vor reduce cu 20 la suta, guvernarea intentioneaza sa majoreze impozitele pentru agentii economici si persoanele fizice, mii de oameni ramin fara surse de existenta din cauza ca intreprinderile se inchid sau trec la un regim redus de munca. In aceasta situatie ar fi fost omeneste ca si autoritatile centrale sa mai stringa cureaua, cel putin cu aceleasi 20 la suta. Dar se intimpla invers. Presedintele Parlamentului avea doi vicepresedinti, Voronin va avea trei. In Parlamentul vechi erau 9 comisii permanente, in cel nou sunt 10. Iar toate aceste functii inseamna alocari suplimentare de zeci si sute de mii de lei. Nu mai vorbesc de sutele de milioane luate de la invatamint si alocate pentru „reparatia” cladirilor Parlamentului si Presedintiei. Cind tara arde de saracie si probleme, aceste doua cladiri sunt prioritatea nr.1. Oare chiar reparatia lor poate si trebuie sa fie de aproape doua ori mai scumpa decit toate subventiile prevazute in 2009 pentru producatorii agricoli, decit intretinerea intregii justitii moldovenesti?
Tamara D., profesoara: Partidul de guvernamint, care ne-a amagit cu majorarea salariilor si a pensiilor, cu fel de fel de promisiuni si rafuieli.
Vasile D., pensionar: Daca toata lumea-i in criza, desigur va fi greu si in Moldova. Oricum, mi se pare, autoritatile fac ce pot ca lumea sa sufere mai putin, chiar au majorat salariile profesorilor. Lumea vorbeste ca asta s-a facut in legatura cu alegerile si ca mai departe vom avea mari probleme si cu salariile, si cu pensiile, deoarece intreprinderile se inchid, achitarile in buget se reduc. Nu dea Domnul sa se intimple asta, ca noi si asa abia o ducem de azi pe miine.
Victor Ciubotaru, antreprenor: Afirmatiile ca Moldova nu va fi afectata de criza mondiala au fost niste povesti pentru alegatorii creduli. De fapt, Moldova de opt ani este hranita cu asemenea povesti. Majoritatea inteleg acest lucru, dar nu se incumeta sa riposteze, accepta sa fie mintiti in continuare. Iata de ce eu cred ca o parte din responsabilitate o purtam si noi, alegatorii, contribuabilii, cei care am sustinut si sustinem, rabdam si iar votam aceasta guvernare. In opt ani a fost timp destul pentru a ne dumiri ca Moldova nu are sanse sa prospere cu o guvernare care traieste doar cu trecutul, care nu a avut si nu are niste scopuri si obiective clare in viitor.
Atentie!
Intrebarea pentru saptamina urmatoare, cind in Moldova se va incheia editia 2009 a Zilelor Libertatii Presei, este:
"Cit de transparenta, in opinia Dvs, este activitatea autoritatilor raionale din Rezina? Cum acestea respecta dreptul cetatenilor privind accesul la informatie?"
Asteptam opiniile Dvs, stimati cititori, in scris sau oral, pina miercuri, 27 mai, ora 11.00, pe adresa: Rezina, str. Pacii, 38, tel./fax 0254/2-15-83, tel. 2-24-49, e-mail: cuvintul@api.md
Ion Perciun, 22 mai 2009
Si vecinii mei au fost decorati
Era si de asteptat ca publicarea de catre doctorul Mihai Tasca a listei celor decorati cu medalia "Rasplata pentru constructii scolare" (CUVANTUL din 27 martie c.) sa aiba un rasunet atit de mare. Unii se bucura, gasindu-si rudele in lista data, altii se intristeaza, necunoscind soarta rudelor refugiate in 1944 in Rominia, ai treilea si-au amintit de acele timpuri, dindu-le acum copiilor si nepotilor o lectie de istorie.
In satul meu de bastina Pripiceni-Razesi (azi raionul Rezina) pe la 1932 a fost construita pentru scoala, alaturi de o cladire inaltata la 1892, o cladire destul de spatioasa cu doua clase. Probabil, anume pentru aceasta lucrare au si fost decorati cu amintita medalie vecinii parintilor mei: invatatorii Nicolae Slutu si Ion Stoian. Despre ei, fie-le tarina usoara, nimeni nu va scrie acum la ziar, deoarece in acel an de rea pomina - 1944, familiile lor in intregime s-au refugiat din calea invaziei comuniste.
Nu le cunosc in amanunt biografiile, dar, totusi, ce tin minte de la mama mea as vrea sa aduc la cunostinta tuturor si, in primul rind, a consatenilor mei.
Nicolae Slutu era fiul lui Victor Slutu, originar din satul Scorteni (azi raionul Orhei) si care apare la Pripiceni-Razesi impreuna cu mama sa, casatorita cu un pripicenean. Casa invatatorului N.Slutu se afla in centrul satului, peste drum de casa noastra. Astazi in curtea acelei gospodarii se afla Casa de cultura. Domnul invatator avea casa buna de piatra, magazii, acareturi pentru vite, beci, doua fintini si o livada de meri, peri si nucari. Curtea era imprejmuita cu gard de piatra, poarta de lemn, bine ferecata, avea stilpi masivi din piatra cu ornamente.
Nicolae Slutu a avut trei copii: Vitor (Victor), Slavcic (Veaceslav) si Margareta. Toti aveau studii si profesii si toti s-au refugiat peste Prut. Despre Margareta se stia ca ar fi locuit la Sighisoara.
Cel de al doilea decorat a fost Ion Stoian, care mult timp a fost si directorul scolii. Era originar din satul nostru. Satenii-contemporanii lui, dar si urmasii lor il cunosc sub numele de Valunea Stoian. Pur si simplu la botez copilul a primit numele Ion, dar tatal sau a vrut ca el sa poarte numele Vladimir. Pe tata acestui Ion (Valunea) satenii il numeau Vladimir Stoian, care de fapt la botez a fost numit Ermil. Ion (Valunea) si tatal sau Ermil (Vladimir) cu familiile lor s-au refugiat in Rominia.
Ambii invatatori erau stimati de sateni ca buni profesionisti, dar si ca buni gospodari.
Un alt vecin de al nostru, Mihail (Misa) Trimbaci, fiul lui Ioan (Vanea) Trimbaci a zidit in satul vecin Pripiceni-Curchi o casa proprie, jumatate din care era folosita pentru scoala primara. El si cu sotia sa Eugenia (nascuta Gadjelos) din Pereni, erau invatatori la scoala data. Mihail Trimbaci a decedat in anul 1933 si, probabil, din aceasta cauza dinsul nu a fost inclus in lista celor decorati.
In incheiere as vrea sa aduc multumiri domnului Tasca pentru acest gest marinimos, dar si sa fac propunerea de a cerceta soarta de mai departe a celor decorati si a urmasilor lor.
Ion Perciun, Rezina, 15 mai 2009
„Rusii nu au avut medalii pentru constructia de scoli”
„Tata a citit In CUVINTUL din 27 martie c. lista persoanelor decorate cu medalii ale Romaniei pentru constructia de scoli In perioada interbelica In Basarabia si vrea sa se Intilneasca cu tine”, mi-a spus zilele trecute Valentin Vetrila, om de afaceri din Sarateni si consilier raional de Telenesti. "Printre cei decorati este si bunelul Stefan Vetrila. Tata avea pe atunci 16 ani si tine bine minte acele evenimente", a precizat Valentin.
Timofei Vetrila are 91 de ani si este veteran de razboi. 40 de ani a lucrat brigadier In colhozul „Victoria”, a fost distins cu o multime de decoratii. L-am gasit bine si viguros linga un teanc de ziare, Intre care era si CUVINTUL.
— Mos Timofei, care a fost reactia cind, Intre atitea nume, l-ai gasit si pe al parintelui matale, Stefan Vetrila, pe atunci primar de Sarateni, decorat cu medalia „Rasplata muncii pentru constructii scolare”?
— Am plins precum plinge un copil. Peste mai bine de 70 de ani, cind la noi s-a facut totul pentru ca istoria acestui pamint sa fie uitata, am vazut o lista de oameni cunoscuti, care m-a facut sa-mi aduc aminte de anii copilariei si adolescentei.
Atunci s-au facut multe lucruri bune, caci Rominia era un stat puternic, cu influenta. Mai Intii taranii au fost Improprietariti cu pamint. Prin anii 1921-1924 In Intreg regatul s-a Infaptuit o reforma agrara. Prim-ministru devenise maresalul Alexandru Averescu, care Inainte de batalia de la Marasesti din august 1917 le spusese soldatilor sai: Ii opriti pe nemti si am sa va dau pamint! Maresalul s-a tinut de cuvint. Atunci In Basarabia a primit cite sase hectare de pamint fiecare familie de taran, inclusiv si cei din Sarateni. Statul romin nu si-a umilit cetatenii cu ajutoare umanitare si pomeni electorale, dar i-a ajutat sa se faca gospodari. Urmatorul pas a fost constructia de scoli In sate, care a luat amploare anume pe vremea guvernarii liberale. Si fiindca a venit vorba de medalia In cauza – rusii au facut decoratii numai pentru merite In razboaie, nu si pentru constructii de spitale sau scoli.
— Propaganda comunista a sustinut si sustine ca pina la 1940 Basarabia nu a avut nimic...
— Ca sa pricepi ce a Insemnat scoala romineasca pentru basarabeni trebuie sa stii ca pina la Unire aici aproape 90 la suta din populatie era analfabeta. Tatal meu era autodidact, dupa reforma agrara din anii 20 a devenit gospodar. Vre-o 10 ani a fost ales primar. Anume In perioada data In satul nostru a fost construita o scoala de 7 ani. Aveam In sat si spital, unde era medic Tamara Comarovschi, cu studii facute la Berlin.
— Cum a fost construita scoala?
— La alegerile locale din 1933 locuitorii din Sarateni au votat masiv cu liberalii, deoarece parintele Petru Rosca, parohul bisericii noastre, era fratele lui Nicolae Rosca, prefectul de Orhei, situatie care a favorizat votul pentru acest partid. Initial scoala era situata Intr-o casa arendata de la un gospodar, unde jumatate era sala de clasa, iar cealalta — locuinta pentru Invatatori. Pina In clasa a V-a si eu am Invatat In acea casa. La Inceputul anilor 60, pe locul scolii de 7 ani a fost construita scoala noua, lucrare la care am participat si eu In calitate de sef de sector al colhozului din Ciocilteni. Trebuie sa va spun ca In anii 30 lumea era mai unita si mai Intelegatoare cind era vorba de nevoile satului. Scoala a fost construita mai mult cu ajutorul clacilor, iar supraveghetori ai lucrarilor erau primarul, preotul Rosca, directorul Boiescu, Invatatorul Captari. In scoala lucrau Inca trei Invatatori, care veneau zilnic de la Ciocilteni. Primaria a dat bani doar pentru lemnul de usi, ferestre, grinzi, podele. Restul, inclusiv munca voluntara, a fost contributia satului.
— Tineti minte cum a fost data In folosinta scoala?
— Din cite Imi amintesc, elevii au fost convocati la un fel de careu. Dar tin bine minte cind i-au Inminat tatei medalia. A fost la o festivitate, cind s-a dat In folosinta un tronson al soselei Chisinau-Balti, pietruita pe o distanta de 10 km de catre satenii nostri prin munca voluntara. Medalia i-a fost Inminata de catre prefectul Nicolae Rosca. Daca nu ma Inseala memoria, acesta era originar din Ignatei. Cu parere de rau, decoratia s-a pierdut. De fapt, pe timpul lui Stalin era foarte periculos sa tii o asemenea decoratie In casa si tata, se vede, a dosit-o undeva.
Scoala ne dadea cunostinte pentru o viata, ne Invata sa cugetam, ne facea patrioti. In 1938, cu un an Inaintea virstei de chemare sub drapel, m-am Inrolat voluntar In Armata Romina. De la Rasarit mirosea a razboi si am plecat sa-mi apar pamintul, neamul.
— In neamul Vetrila mai sunt doi Stefani...
— Am un fiu Stefan, nascut In 1941, doctor habilitat In medicina si directorul unicului In Rusia Centru de chirurgie a sirei spinarii. Un alt Stefan, nepot, fiul lui Valentin Vetrila, este student la medicina. De fapt, In Sarateni lumea Intotdeauna s-a tras la carte, satul nostru fiind In frunte In regiunea Orhei dupa numarul celor cu studii.
— Mergeti contra torentului de batrini care traditional voteaza masiv cu partidul de guvernamint...
— Am fost si eu cindva membru al partidului comunist. Dar atunci era alta situatie si alta lume. Printre comunistii de azi nu l-am memorizat pe vreo unul care sa fi facut ceva la cale pentru tara.
— Ce le-ati dori pedagogilor si copiilor?
— In copilaria noastra ni se spunea ca cele mai multe metehne si nenorociri se trag de la nestiinta de carte, ca Tara poate prospera numai cu oameni Intelepti si carturari. Cred ca acest adevar nu si-a pierdut actualitatea nici azi…
Ion Cernei, 30 aprilie 2009
Si bunelul meu a fost decorat
In lista celor decorati cu medalia „Rasplata pentru constructii scolare” am gasut si pe bunicul nostru de pe mama, Vasile Ambrosie din Tintareni, care un timp a fost primar al localitatii.
Aduc multumiri dlui dr. Tasca pentru faptul ca a facut lumina asupra acestui episod semnificativ din istoria interbelica a Basarabiei, cind satenii nostri construiau scoli pentru copiii lor, iar Invatatorul Insemna cel dintii intelectual pentru comunitate.
Bunicul nostru era unul din gospodarii satului, stiam ca a facut multe pentru satul nostru, totusi, ne-a impresionat profund stirea ca Statul Romin i-a apreciat staruinta. Atunci nu se arunca In dreapta si In stinga cu decoratii, precum se face acum, Invatatorul era pus pe un cintar cu aparatorul tarii, nu era umilit precum este umilit azi cu majorari simbolice de salarii si pensii mizere.
Taisia Pranitchi-Pamfilov, pedagog-pensionar, 30 aprilie 2009
Nu cunoastem soarta unchiului
Intre cei decorati cu medalia „Rasplata pentru constructii scolare" am gasit si numele unchiului meu, Profir Mihu din Curleni (mai tirziu Podgoreni), care a fost nanasul de cununie al parintilor mei.
Fiind un gospodar bun In sat, a fost ales consilier judetean In acel timp. A avut trei copii pe care i-a trimis la carte la Iasi si Bucuresti. A fost un autodidact, de aici si straduinta sa pentru a construi o scoala In sat. Pina la 1949, cind am fost deportata, am Invatat si eu In acea scoala. Unchiul meu s-a refugiat In Rominia la 28 iunie 1940 si nu mai stim nimic de el. Cred ca daca cineva ar contacta toti Mihulestii de pe cartea de telefioane a Bucurestilor ori a altor orase din Tara, cu siguranta s-ar gasi descendentii lui.
Veronica Popescu, pensionara, satul Pelivan, raionul Orhei, 30 aprilie 2009
O decizie care contravine intereselor orasului
25 de rezineni semneaza o scrisoare la redactie, in care ne anunta ca au fost contrariati, afland din CUVANTUL ca Consiliul orasenesc, cu voturile a 12 consilieri comunisti, a transmis Centrul Comunitar de Cultura, Biblioteca Publica “Mihai Eminescu”, Scoala de Arte Plastice si Scoala de Muzica in gestiunea Consiliului raional.
Cu ce drept 12 persoane hotarasc soarta patrimoniului orasului? se intreaba semnatarii scrisorii. Daca fiecare partid, care vine la putere, va dispune de averea orasului reiesind doar din interesele sale, intr-o buna zi ne putem pomeni goi-goluti. De la 2003 incoace intr-un mod fraudulos au fost instrainate mai multe bunuri publice din oras, in rezultat urbea ramanand si fara avere, si fara bani. Acum orasul a ramas si fara principalele institutii de cultura. Prin actiunile sale, fractiunea comunista din Consiliul orasenesc a lipsit primaria de posibilitatea de a-si indeplini obligatiunile directe: de a organiza, coordona si controla activitatea institutiilor date spre binele orasenilor. Scopul acestei afaceri este clar ca buna ziua: cu ajutorul consilierilor comunisti a vrut cu tot dinadinsul sa-si subordoneze aceste institutii pentru a le putea utiliza dupa bunul sau plac in promovarea politicii si a intereselor Partidului Comunistilor. Atat timp cat institutiile date erau in proprietatea primariei, iar selectarea, remunerarea cadrelor depindea in mod direct de administratia orasului, posibilitatile conducerii raionului erau oarecum limitate. Avandu-le in subordine, acum aceasta poate face ce vrea, mentioneaza autorii ravasului.
Inainte ca aceasta chestiune sa ajunga la sedinta Consiliului orasenesc, demersul conducerii raionului a fost examinat la doua intruniri ale angajatilor institutiilor nominalizate si toti s-au pronuntat impotriva transmiterii acestora in subordinea Consiliului raional. Cunoscand situatia si reiesind din conflictul de interese ale celor implicati in acest litigiu, administratia orasului ar fi trebuit, credem, inainte de a pune chestiunea in discutie la consiliu, sa consulte comunitatea, organizand niste audieri publice, de exemplu. Or, este vorba de o avere de milioane de lei, de soarta unor institutii-cheie pentru orasul nostru. De fapt, noi credem, ca acest lucru inca se mai poate face. Partidele, raioanele vin si se duc, orasul ramane. De noi, stimati rezineni, depinde patrimoniul de azi si de maine al orasului.
Din aceste considerente noi insistam asupra revocarii deciziei nr.13/8 din 12 decembrie 2008, iar soarta institutiilor de cultura nominalizate mai sus sa fie decisa in cadrul adunarii generale a orasenilor, cu participarea si a membrilor Consiliului orasenesc, concretizeaza autorii ravasului semnat de:
Ludmila Nour, Victor Cibotaru, Ion Perciun, Igor Mardare, Stepanida Druta, Ludmila Chirilici, Maria Saharnean, Lilia Sandu s.a.
Din partea redactiei: Semnatarii ravasului informeaza redactia ca au expediat un demers similar si in adresa administratiei orasului, Directiei teritoriale Orhei control-administrativ a Ministerului APL
13 februarie 2009
Regim preferential ca sa trecem Nistrul?!
Suntem doua familii tinere, cu copii mici, in care lucreaza numai tatii. E clar ca veniturile noastre-s modeste, iar necesitatile – destul de mari. Afland ca la Rabnita unele produse si marfuri sunt mai ieftine ca in Rezina, am plecat incolo. Am procurat niste produse alimentare pentru copii, dar si pentru noi, maturii. La vama din Rabnita au verificat cecurile si nu ne-au spus nimic. La vama din Rezina insa, doua vamese, fara a se interesa care este continutul sacoselor, ne-au declarat sa intoarcem marfa unde am procurat-o ori s-o mancam pe loc, deoarece locuitorilor de pe malul drept, printr-o hotarare de Guvern, le este interzis sa aduca marfuri de pe malul stang. Ciondaneala cu vamesele a durat destul de mult. Intre timp copiii au inceput sa planga. Cineva dintre pasagerii care asteptau randul la control ne-a sugerat ideea sa gasim un locuitor al satului Ciorna, ca ciornenii au dreptul sa treaca marfuri din Rabnita. Asa si am procedat. Dar dupa atata obraznicie si umilinta inca mult timp nu ne puteam veni in fire.
Draga redactie! De ce serviciile statului, platite din munca noastra, isi bat joc de cetateni in acest hal? Guvernantii sustin ca Rabnita este parte componenta a Moldovei si in acelasi timp au pus vama intre aceste orase. Daca suntem intr-o economie de piata, cum pot fi stabilite asemenea restrictii? Or preturile difera de la localitate la localitate, de la magazin la magazin. Unul cauta unde marfa-i mai ieftina, altul este cointeresat de calitate si nu de pret, al treilea prefera marfurile produse la anumite firme. Ceea ce am vazut la vama Rezina mi se pare ceva iesit din comun, bataie de joc de drepturile elementare ale cetatenilor. Dar ce zic organele de resort?
Elena S. si Vasile S.
Solicitat sa comenteze ravasul cititorilor “C”, Vasile Marza, sef-adjunct la postul vamal Rezina, ne-a relatat urmatoarele:
- La noi si vamele externe si cele interne se conduc de aceleasi acte normative. Conform modificarilor operate de Guvern la 16 octombrie 2008 in Hotararea 792 privind transportarea marfurilor prin posturile vamale interne de control, locuitorii satelor Buciusca, Bosernita, Ciorna, Mateuti, Saharna, Saharna Noua, Solonceni, indicati in listele prezentate serviciului vamal de catre autoritatile administratiei publice locale, au dreptul sa treaca de pe malul stang pe cel drept marfuri pentru uz personal (sau al familiei) in valoare ce nu va depasi echivalentul de 200 euro pe luna. Listele date se prezinta lunar organelor vamale de catre autoritatile administratiei publice locale, iar persoanele vizate sunt obligate sa depuna declaratia DV6 conform careia se calculeaza valoarea marfurilor.
Persoanele din alte localitati decat cele sus numite au dreptul sa treaca o data prin vama (Legea nu precizeaza numarul trecerilor pe zi, saptamana, luna etc) urmatoarele produse alimentare: carne si produse din carne – 2 kg, produse lactate – 2 kg, zahar sau produse de zahar – 2 kg ambalate de producator, produse de cofetarie – 2 kg, paste fainoase si produse de patiserie – 1 kg, sucuri si conserve din fructe si legume – 3 kg, fructe si legume – 5 kg, alte produse agro-alimentare in limita consumului uman de o zi.
De asemenea pot fi trecute marfuri industriale de uz personal sau necesitati casnice, inclusiv haine si incaltaminte personala, lenjerie de pat, echipament pentru gospodarie, obiecte de parfumerie, cosmetica, medicamente, precum si instrumente portabile, de care persoana are nevoie in exercitarea ocupatiei sau profesiei, dar nu destinate pentru comercializare.
Persoanele fizice au dreptul sa importe pe teritoriul tarii marfa (cu exceptia produselor alimentare), destinata pentru comercializare sau producere, cu conditia ca valoarea vamala a acesteia nu depaseste 500 euro, se completeaza declaratia stabilita si se achita taxele vamale.
In listele date pot fi inclu-se toate persoanele care traiesc in localitatile sus-numite, chiar daca cineva si are viza de resedinta in alta localitate.
Prevederile Hotararii 792 vizeaza doar locuitorii din partea dreapta a Nistrului.
La o intrunire cu primarii din raion, care a avut loc in noiembrie 2008, noi am expus aceasta informatie, dar nici o primarie inca nu ne-a prezentat listele respective. Orasul Rezina nu figureaza in lista localitatilor cu regim preferential. De ce, nu stiu, posibil este vorba de o greseala. Dar, la cererea organelor administratiei locale, Guvernul, credem, ar putea face modificarile respective.
Produsele importate peste prevederile nominalizate sunt confiscate. Trebuie sa precizez ca produsele alimentare, alcoolul si tigarile comercializate in partea stanga a Nistrului nu au certificate de calitate, timbre pentru accize, din ce cauza la trecerea vamii apar probleme suplimentare. In luna decembrie, de exemplu, a fost confiscata circa o tona de carne, a spus dl Vasile Marza, sef-adjunct la postul vamal Rezina.
Autoritatile publice locale: ce fac si pentru cine?
Pentru conformitate, Nadejda Polihovici, 6 februarie 2009
|
