Ziua în care Publika decapita copii

Ziua în care Publika, într-o emisiune specială isteriza lumea, că la Berlin, în capitala Germaniei, ambasadorii moldoveni sunt în pericol de moarte asediați de grupări ale teroriștilor islamiști, iar copiii lor „amenințați că li se va tăia „capurile”* (corect: capetele), va intra, probabil, în istorie. În istoria cazurilor de manipulare grosolană a faptelor și căderii în delir a presei oligarhice. Această zi este 7 septembrie 2018, ziua următoare după cea în care Chișinăul oficial al lui Plahotniuc-Dodon i-a dat pe mâna regimului Erdogan pe cei șapte dascăli turci. Mai precis – i-a vândut, pentru că opinia experților și instituțiilor de profil autohtone și internaționale au calificat procedura ca una ce ține eminamente de trocul politic între samsari, necum o înțelegere între state pe tema luptei serioase cu terorismul.

În această afacere urâtă autoritățile Republicii Moldova au călcat peste legi, tratate și cutume. Ele au dat de pământ cu Acordul de Asociere semnat cu UE. Faptul în sine a fost fixat în categoria celor mai grave din punctul de vedere al obligațiilor statului privind respectărea drepturilor omului.  Este enorm prejudiciul de imagine adus Republicii Moldova, cazul adăugându-se celor două, care vizează spălarea miliardelor rusești și furtul miliardului autohton, încă vii în memoria publică. Urmează o examinare la CtEDO și, aproape garantat, o condamnare a statului.

Văzându-se pusă la ungher de presa independentă și taxată de Uniunea Europeană, dar și de organizațiile de apărare a drepturilor omului, guvernarea de la Chișinău a încercat să dea cazului legitimitate, să scoată documente cu date decalate, adică falsificate, date și documente menite să justifice acțiunile în privința celor arestați și trimiși cu sila în închisorile turcești. Cu mintea de pe urmă a recidivistului hăituit, coordonatorul PD a decis să meargă va-banc, să creeze o situație virtuală de forță majoră care să-i justifice ilegalitatea. În acest scop au fost mobilizate și puse în mișcare dispozitivele de manipulare și propagandă. Din nefericire ele sunt multe, bine dotate, bine întreținute și… golite de un conținut deontologic.

Publika Tv este una dintre acestea. Nu vom încerca să analizăm întregul proces tehnologic  al inițierii, punerii pe rol și desfășurării atacului disperat (disperat a fost) al acestei instituții împotriva opiniei publice în ziua de 7 septembrie. Faptul că emisiunea a ieșit grosolană din cale afară în momentul declanșării și scandaloasă frizând ridicolul după, vorbește de faptul că operațiunea mediatică a fost gândită și înfăptuită în mare pripă, că ea a trebuit ștabilor politici superiori ai Partidului Democrat pentru a le camufla trocul făcut pe seama destinelor acelor oameni vânați, încarcerați, și predați lui Erdogan.

Interpreta rolului de moderatoare a emisiunii-diversiune a insistat să umfle (isterizându-se pe sine) o stare de criză în capitala Germaniei, repetând apăsat, cu falsă dramaturgie, cuvinte și fraze-cheie îngrozitoare:  „amenințare cu moartea (a ambasadorilor noștri)”, „copiii (diplomaților) amenințați că li se taie capurile”.Cine sunt autorii amenințărilor,  cei care țin sub asediu Ambasada Republicii Moldova la Berlin? Corect, sugerează Publika, sunt războinicii organizaților teroriste islamiste din care fac parte și profesorii expulzați, vedeți bine, pe drept, de autoritățile vigilente ale Republicii Moldova. Ipoteza aruncată au venit de urgență să o confirme din zbor „specialiștii” instituției oligarhice arondați operațiunii – un fost ștab al SIS-ului, dar și părerologii de serviciu, Mihăieș și Ciurea. Făcătura mediatică a trebuit să țintuiască în mintea privitorilor emisiunii două momente esențiale: 1. Că cei expulzați sunt teroriști de-a adevăratelea, iar dovadă cea mai elocventă este încercarea părtașilor din Germania de a se răzbuna, încercând să omoare diplomații misiunilor noastre diplomatice și să taie, ca niște bestii, capurile copiilor acestora; 2. Că autoritățile moldovene întruchipate eugenic de Partidul Democrat au procedat corect, aflate sub  presiunea unor circumstanțe care impuneau promptitudine, discreție și urgență.

Doar că în realitate emisiunea-diversiune a avut un cu totul alt efect. Poate că i-a mulțumit pe patroni – de, au fost serviți cu bucatele pe care l-au comandat. Poate că a reușit chiar să convingă pe câțiva telespectatori. Această categorie se numește clientelă: ea înghite orice degerătură. Dar faptul apariției pe post a unei emisiuni de dezinformare crasă reclamă reacția promptă și categorică nu doar a presei independente, ci, în primul rând, a CCA. Instituția de reglementare este dotată cu toate instrumentele de reprimare a tentativelor de alterare a spațiului mediatic și are obligația statutară să le aplice. Cu ani în urmă NIT-ului comunist i s-a retras licența pentru fapte similare. Până azi, la aproape două săptămâni de la comiterea faptei, Consiliul Audiovizualului nu dă semne că s-ar putea autosesiza pe acest caz. Lipsa de reacție este și ea o reacție în țara instituțiilor capturate.

Pe acest fundal dizgrațios s-a putut vedea cu atât mai bine efectul adevărat al emisiunii-diversiune marca Publika-2018. El s-a conturat în oprobriul general al breslei jurnalistice și în dezgustul publicului spectator informat față de asemenea atentat la bunul simț. Fiindcă speța a fost o insultă în adresa profesiei și un gest de ne-respect față de public. Efectul s-a relevat și dincolo de hotare, pe arena externă. A fost unul dezolant, căci strășnica poveste țâșnită din gura prezentatoarei și a părerologilor contactați trebuia să creeze  închipuirea că guvernul Germaniei a scăpat, în ziua de 7 septembrie, situația de sub control și că ar fi dat bir cu fugiții, că armate de teroriști islamiști ar fi asaltat Ambasada RM (poate și alte misiuni diplomatice!?), hotărâți să-i omoare pe diplomați, iar copiilor lor, o, Doamne, „să le taie capurile”.  

Atentă la tot ce se întâmplă în Republica Moldova, Ambasada Republicii Federative a Germaniei nu a putut să treacă cu vederea zbuciumul terifiant al celor de la Publika. Dar,   atenție, Ambasada nu a dat un comunicat oficial și nici nu a emis o notă semnată de șeful misiunii în care să dezmintă necorespunderea situației reale din Germania cu cea descrisă de „surse de la Ambasada noastră la Berlin” , la care prezentatoarea emisiunii-diversiune a făcut referire. A dezminți o gogomănie răspândită de presa de partid nu este în atribuțiile unei misiuni diplomatice atât de serioase cum este cea a Germaniei. Ambasada a publicat pe Facebook o succintă atitudine de neacceptare vizavi de caracterul „eronat” al „relatărilor contrare în presă”. Ea le-a adresat instituțiilor de presă eșuate în minciună o dedicație aspră pe tema adevăratului lor rost profesional, pe care îl trădează, menționând că: „Declarațiile false de acest gen periclitează încrederea cetățenilor Republicii Moldova în informații verificabile şi fondate pe dovezi. Acestea nu corespund standardelor europene şi scot în evidență importanța profesionalismului și independenței mass-media. ”

Asta scrie Ambasada Germaniei în Republica Moldova pe Facebook cu dedicație pentru presa aservită. Despre faptul cum „declarațiile false periclitează încrederea cetățenilor în informații verificabile și fondate”. Despre „importanța profesionalismului și independenței mass-media”, categorii cu totul străine unor instituții ca Publika, transformate în adevărate arme de dezinformare în masă, gata să însceneze orgii mediatice cu decapitare de copii în numele camuflării și justificării unor fapte ale stăpânitorilor politici, la fel de abominabile.

Valeriu Saharneanu, 19 septembrie 2018

 DEX: *CAP1, (I, IIIcapete, s. n., (IIcapi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât

        *CAP2, capuri, s. n. Parte de uscat care înaintează în mare; promontoriu. – Din fr. cap.

Distribuie

Lasă un răspuns