Zece curiozităţi despre oraşul Orhei

„Cel ce-și viclenește moșia și neamul, mai rău decât ucigașii de părinți să se certe”.

(Epigraf de pe monumentul consacrat lui Vasile Lupu (1634–1653), cuvinte atribuite domnitorului).

 

Orașul Orhei, situat pe râul Răut, se află la o distanță de 46 km de capitala Republicii Moldova. Este una dintre cele mai vechi localități din spațiul pruto-nistrean. Potrivit unor autori, toponimicul ar proveni de la vocabula ungurească var (Vartely), ceea ce ar semnifica oraș, cetate, loc păzit. Potrivit unei legende, numele de Orhei ar proveni de la cel al legendarului Orfeu, considerat cel mai mare poet al tuturor timpurilor. Până la mijlocul sec. XVI, Orheiul (Orheiul Vechi) era situat în perimetrul satelor actuale Butuceni și Trebujeni. Noul Orhei este atestat documentar în 1554. În perioada de domnie a lui Vasile Lupu (1634–1653)  au loc o serie de acțiuni ce reanimează viața localității, una dintre cele mai importante din partea de est a Țării Moldovei. A fost edificată Biserica „Sfântul Dumitru”, înălțată între anii 1632 și 1636 și sfințită în 1637, cu prilejul sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei, reședința sa de vară. Tot în această perioadă a fost refăcut heleșteul din valea Răutului. În 1653, Paul de Alep scria în jurnalul de călătorie despre Orhei: „casele sunt din piatră și lemn, iar străzile pavate cu scânduri, cum erau și la Iași”. Prin orașul Orhei trece și râulețul Ivanos (sau Orhei), descris de către domnul erudit al Moldovei (1710–1711), Dimitrie Cantemir (1673–1723). În anul 1835, orașul Orhei a devenit centru de județ. A avut loc o majorare a numărului populației, de la 2 100 în anul 1819, 12 300 – în 1897, 14 800 (inclusiv 7 000 de evrei, 5 000 moldoveni) – în 1902. În 1907, localitatea avea deschis un gimnaziu de fete cu patru clase, transformat peste trei ani în liceu cu șapte clase. La 25 martie 1918, cei 52 de consilieri ai Adunării Zemstvei din Orhei au votat în unanimitate Moțiunea de Unire a județului Orhei cu România. În anii 1918–1940 și 1941–1943, Orheiul a fost centru de județ al Basarabiei, iar în anii 1940–1941 și 1944–1947 – centru de județ al RSS Moldovenești. Orașul a fost grav afectat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada postbelică, Orheiul a fost unul dintre centrele raionale importante ale Moldovei sovietice.

1. „Iarcașii din Orhei” sunt menționați în poemul „Dan, căpitan de plai” (1875) al „bardului de la Mircești”, Vasile Alecsandri (1821–1890).

2. La 1 august 1940, după intervenția sovietică, la Orhei și-a început activitatea Organizaţia “Majadahonda” (numele asociat cu localitatea spaniolă, unde voluntarii orheieni au luptat în timpul războiului civil, anii 1936–1939), prima mișcare antisovietică din RSS Moldovenească. Circa 30 de tineri de la Liceul “Vasile Lupu” şi de la Şcoala de Fete “Regina Maria” din localitate, în octombrie 1940, – susținuți de profesorii lor Dumitru Munteanu, Maria Majaru, Vasile Mahu, fostul director al Liceului (1919–1938), primar al orașului Orhei (1938–1940) – au depus jurământ de credinţă pe tricolor. Frații Anatol și Victor Guma au fost aleși lideri ai organizaţiei. S-au constituit patru echipe care inscripționau prin oraș lozinci antisovietice. Mai mult ca atât, au arborat tricolorul pe o serie de edificii administrative, inclusiv clădirile NKVD,  ale comitetului raional de partid, pe fosta clădire a primăriei etc. În curând, autoritățile alertate au anunţat că “organizaţia naţionalistă contrarevoluţionară, teroristă” a tineretului din Orhei a fost deconspirată şi înlăturată. În iunie 1941, la Chişinău, Tribunalul Districtului Militar Odesa a condamnat la pedeapsă capitală prin împuşcare o parte din tinerii considerați “spioni şi trădători de ţară” şi “duşmani ai poporului”. O parte dintre cei condamnaţi au fost îmbarcaţi în trenuri marfare, iar penitenciarul din Orhei a fost incendiat, 11 tineri rămaşi în clădire au ars de vii. Cei care la acel moment nu atinseseră majoratul au fost condamnaţi la privaţiune de libertate pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 25 de ani. Doar Oleg Frunză a supraviețuit în gulagurile sovietice, stabilindu-se ulterior cu traiul în România (după dr. conf. univ. Valentin Burlacu).

3. Monumentul lui Vasile Lupu este unul din elementele simbolice ale orașului Orhei. Sculptura din bronz îl are drept autor de profesorul bucureștean Oscar Han (1891–1976), monumentul, realizat la Turnătoria „I. Guran” din București, a fost inaugurat la 11 noiembrie 1937, fiind direcționat spre Chișinău. În 1940, împreună cu monumentul lui Ștefan cel Mare, a fost evacuat la Vaslui, iar la 1942 a fost readus în Orhei. În 1944 a fost demontat și evacuat la Craiova, la fel cu monumentul lui Ștefan cel Mare. S-a pus problema topirii acestor opere de sculptură. S-a reușit evitarea distrugerii acestor monumente printr-un tertip. Despre monumentul lui Vasile Lupu s-a afirmat că este al hatmanului Bogdan Hmelnițki (1595–1657)… O perioadă a fost plasat în curtea Bisericii „Sfântul Dumitru”. Din anul 2001 se află în fața clădirii Consiliului Raional Orhei. Se zice că în consiliul local reprezentantul bisericii a fost de acord condiționat cu transferul monumentului din curtea bisericii…, ca acest monument să nu fie înlocuit cu cel al lui V.I. Lenin…

4. Între anii 1945–1964, proiectul de sistematizare a orașului Orhei a fost elaborat de Robert Curț (17.12.1911, Vladikavkaz, Osetia de Nord – 24.04.1980, Chișinău), arhitectul-șef al orașului Chișinău (1944–1951) și al „Moldghiprostroi” (1951–1971). Tot R. Curț este și arhitectul monumentului lui Vasile Lupu.

5. În 1973, în Orhei funcționau 10 instituții preșcolare; șapte școli de cultură generală; cinci școli medii, o școală de opt ani și o școală primară. În aceste instituții activau 323 de învățători și cuprindeau 5154 elevi. La Școala Pedagogică învățau 589 de studenți, iar la cea de medicină – 481.

6. În prezent, orașul trece printr-o epocă de salubrizare. Localitatea a fost ornată cu spații verzi, iluminată, au fost reparate drumuri. Acest lucru, este adevărat, se constată, în mod special, în zona centrală a urbei. Pe măsură însă ce te îndepărtezi de raza centrală a orașului, lucrurile ușor se modifică…

7. Se constată o stare de nervozitate, care marchează Orheiul. Dacă dorești să fotografiezi Primăria Orhei, dintr-o simplă curiozitate, ca turist, te poți aștepta la un paznic agitat care va încerca disperat să afle „ieșirile” fotografului… Oamenii își ascund fețele atunci când încerci să surprinzi zonele publice în obiectivul aparatului de luat vederi. Pe pereții Complexului Sportiv raional poți „lectura” o inscripție cu caracter duplicitar: de unitate, însă și cu nuanțe revoluționare. Este vorba de deviza bilingvă, despărțită de Stema de Stat a Republicii Moldova, „Toți pentru unul și unul pentru toți/Îдин за âсех и âсе за îднîгî”. Deasupra acestui text este scris „Moldova/Orhei”. Stadionul, în esență, constituie un spațiu ce instigă la revoltă, violență.

8. Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, înființat în orașul Orhei în anul 1993, este prima instituție de învățământ din Republica Moldova acreditată la nivelul învățământului gimnazial și liceal la profilul umanistic și real (2003). Școala nu dispune de clase primare. Instituția a fost absolvită de 2 300 de tineri, 18 promoții de bacalaureat, care ulterior s-au manifestat/se manifestă activ în viața politică, administrativă, culturală etc. În prezent, numărul total al elevilor din școală se cifrează la 386.  Instituția dispune de șapte table interactive și cabinete multimedia (donate de Coreea de Sud). Liceul este singura instituție din oraș care nu a beneficiat de sprijinul Primăriei. În instituția de învățământ nu se percep taxe suplimentare. Singura cheltuială acoperită de părinți o constituie angajarea îngrijitoarei de spații. Eugenia Bulat, directoarea școlii din 1993, conduce cu dăruire un colectiv format din 34 de profesori, inclusiv șase cu grade didactice superioare.

9. Orheiul este printre puținele localități din Republica Moldova care dispune de o cronică întreținută cu acuratețe de către o persoană avizată. Este vorba de jurnalul elaborat din iunie 1987 de către muzeograful și istoricul Valentin Golub. Autorul, în virtutea activității profesionale pe care a exercitat-o cu multă însuflețire, fiind director (1987–2006), muzeograf (2006 – 2016) la Muzeul de Istorie și Etnografie din orașul Orhei (instituția muzeală activează din 8 octombrie 1954, în fosta casă particulară a inginerului serviciului tehnic al prefecturii Orhei, Mircea Bengulescu), a inclus informații complexe din toate dimensiunile vieții publice și private a localității și a regiunii Orhei.

10. Valentina și Alexandru Radu reprezintă un simbol socio-identitar al orașului Orhei. Foștii profesori, cu o vestimentație specifică, parcurg zilnic un itinerar identic pe străzile urbei. Au un program relativ fix, cuplul admirând monumentele de istorie, artă și arhitectură ale orașului și întreținând discuții din marea lor poveste de viață decursă, în mare parte, în perimetrul Orheiului.

Ion Valer Xenofontov, doctor în istorie

Vadim Macaru

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns