VIDEO/ Momentul impactului mașinii prezidențiale cu o autoutilitară pe traseul Strășeni – Călărași

Din imaginile video care surprind momentul impactului se vede că o autoutilitară a ieșit pe contrasens izbind frontal mașina în care se afla Igor Dodon.

Președintele Igor Dodon, implicat într-un accident rutier pe traseul Strășeni – Călărați, a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău împreună cu mama sa, Galina Dodon. Informația a fost confirmată pentru ZdG de biroul de informații al Spitalului de Urgență.

Totodată, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pânzari, a declarat pentru Publika TV că „Președintele a fost condus la spital. Nu are leziuni corporale importante. Din câte cunosc președenția va ieși cu un comunicat. La moment confirm că starea președintelui nu este una bună. Nu cunosc care este stare membrilor de familie în momentul de față. În aceste momente grupa operativă se află la fața locului, este prematur ca să venim cu o concluzie, iar poliția după finalizarea cercetărilor va veni cu un comunicat”.

„Presedintele si membrii familiei au fost transportați la Spitalul de Urgență din Chișinău. Starea președintelui este bună. Dumnealui a fost investigat de către medici. Cu domnul președinte se mai aflau doi ofițeri SPPS, la toți le-a fost acordat primul ajutor medical. În accident au fost implicate 2 mașini din partea SPPS. Coloana președintelui se deplasa regulamentar, pe contrasens a ieșit un camion și a avut loc ciocnirea cu 2 mașini ale SPPS”, a declarat pentru Publika TV Anatol Gorea, șeful Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS).

Maxim Lebedinschi, purtătorul de cuvânt al președinției, a scris pe facebook că preşedintele Igor Dodon se simte bine şi că nu a avut nevoie de intervenţia medicilor.

zdg.md
sursă foto: facebook.com/Cristina Olișevschi
sursă video: facebook.com/spps.md

Distribuie

Lasă un răspuns