Viceministrul Eduard Serbenco despre justiţie şi nu numai

Reforma sistemului judecătoresc din R.Moldova urmează să se încheie în a. 2027. Până atunci se prevede construirea edificiilor corespunzătoare pentru toate judecătoriile teritoriale. Judecătoria Rezina va continua să activeze ca structură a Judecătoriei Orhei specializată într-un anumit domeniu. Despre aceasta a informat audienţa viceministrul Justiţiei Eduard Serbenco în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii serviciilor de stat desconcentrate în teritoriu, care a avut loc marţi la Rezina.

Viceministrul Serbenco a vizitat raionul în conformitate cu Hotărârea Guvernului privind zilele de audiență și întâlnire a membrilor Guvernului și a conducătorilor autorităților administrației centrale cu cetățenii.

Înainte de a primi în audiență cetățenii, Serbenco s-a întâlnit cu șefii unor subdiviziuni ale Consiliului Raional Rezina şi conducătorii serviciilor desconcentrate în teritoriu. Unii participanți la întrunire i-au adresat viceministrului întrebări, şi-au făcut publice doleanţele. Astfel, Petru Ursu, şeful Trezoreriei Rezina, l-a informat pe Edu-ard Serbenco despre faptul că de doi ani la Rezina nu activează reprezentantul Camerei Înregistrării de Stat, care anterior venea de la Orhei pentru a presta serviciile respective. Nina Postu, directoarea Spitalului raional Rezina a propus ca Ministerul Justiției, împreună cu cel al Sănătății să întreprindă măsuri de îmbunătățire a condițiilor de lucru ale medicului legist, funcţie coordonată de Ministerul Justiției. Vitalie Cuiban, șef-adjunct al Inspectoratului de Poliţie Rezina, s-a adresat cu rugămintea de a asigura prezența în raion măcar a unui judecător de instrucție. Arcadie Mușinschi, vicepreşedintele raionului s-a arătat îngrijorat de faptul că până în prezent nu a fost publicată Legea privind rectificarea Bugetului de Stat pentru anul 2016, ca rezultat aceste modificări nu pot fi aplicate.

La unele întrebări viceministrul nu a răspuns, promiţând că va informa solicitanţii despre soluţionarea problemelor abordate prin intermediul Consiliului Raional.

Ion Perciun

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns