Un automobil a fost mistuit de flăcări la Peresecina

La Peresecina un automobil a ars practic complet marţi dimineaţă. Potrivit unui comunicat al Direcției Situații Excepționale Orhei, remis Radio Orhei, pompierii au fost alertați despre incendiu în jurul orei 8.00. La fața locului s-a deplasat o autospecială, iar salvatorii au lichidat incendiul în scurt timp.

Potrivit proprietarului automobilului, în timp ce el se deplasa prin localitate, de sub capotă a început să iasă fum, iar apoi au izbucnit flăcări. În urma incendiului, automobilul de model VAZ 2103 a fost distrus în proporție de 90%. Cauza incendiului se stabilește.

Apropo, potrivit datelor Inspectoratului General al Poliţiei, în perioada 14 -15 august c., peste 1 100 de șoferi au încălcat regulile de circulație. Tot în acest timp s-au înregistrat șase accidente rutiere, soldate cu opt persoane traumatizate.

811 șoferi au depășit limita de viteză, opt au fost prinși băuți la volan, iar 13 nu aveau permis de conducere.

Distribuie

Lasă un răspuns