ULTIMA ORA//Parlamentul Republicii Moldova a votat declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova.

Parlamentul Republicii Moldova a votat declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova.

„Parlamentul RM, în calitate de organism suprem al poporului, și unică autoritate legislativă a țării, (…) constată cu îngrijorare că instituțiile de stat și de drept ale țării au fost capturate. Toți cetățenii acestei țări sunt sufocați de corupția endemică, de controlul total asupra sistemului judecătoresc exercitat de oligarhie și de numeroasele atacuri asupra drepturilor și libertăților cetățenești”, se spune în proiectul pregătit de ACUM.

Deputații i-au acordat vot de neîncredere inclusiv Curții Constituționale.

Publicăm Proiectul declarației de mai joscare a fost votat în unanimitate de toți cei 61 de deputați prezenți la ședință, ai blocului ACUM și cei ai PSRM.

DECLARAȚIA cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului Republica Moldova
Parlamentul Republicii Moldova, în calitate de organism legislativ suprem al poporului și unică autoritate legislativă a țării, potrivit art.6 al Constituției Republicii Moldova, confirmat în această funcție a sa în rezultatul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, constată cu îngrijorare că instituţiile de stat și de drept ale țării au fost capturate. Toți cetățenii acestei țări sunt sufocați de corupția endemică, de furturile și privatizările ilicite din avutul public, de controlul total asupra sistemului judecătoresc exercitat de oligarhie și de numeroasele atacuri asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Noi, deputații Parlamentului Republicii Moldova, avem obligația de a opri deraierea ţării spre dictatură, edificând statul de drept şi restabilind democratia în Republica Moldova, așa cum este consfințit în Constituție.

Având în vedere importanța majoră a declarației Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland (11.08.2015) cu privire la statul capturat, aplicarea selectivă a justiției și existența unor derapaje serioase în procesul politc din RM;d

Reamintind Rezoluțiile Parlamentului European din 9 iulie și 4 noiembrie, 2018, care au acuzat guvernarea de la Chișinău:

-de capturare a statului, manifestată și prin deciziile de anulare a rezultatelor scrutinului liber și democratic din Municipiul Chișinău;
-de hărțuirea partidelor de opoziție;
-de blocarea investigației furtului miliardului și recuperării pagubelor suferite de populație;
-de arestarea, hărțuirea şi linşarea mediatică a membrilor şi simpatizanţilor opoziției;
-de folosirea serviciilor speciale pe post de poliție politică și aplicarea unor rele tratamente față de adversarii regimului;

Noi, deputații aleși în noul Parlament al Republicii Moldova, considerăm că edificarea statului de drept este o prioritate absolută și că numai pe această cale putem opri alunecarea Republicii Moldova spre dictatură. Numai prin scoaterea statului din captivitate vom putea lansa politici de rezolvare a problemelor social-economice ale cetățenilor. Numai prin restabilirea încrederii cetățenilor în funcționalitatea statului vom putea opri exodul masiv al oamenilor, care a devenit un pericol existențial pentru Republica Moldova. Numai așa vom putea asigura dreptate și viață bună pentru toți cetățenii, aici, acasă.

Constatăm existența unei situații de criză socială, economică și politică gravă, acutizată de corupția generalizată și agravată prin uzurparea puterii de stat, care constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile art.2 (2) al Constituției Republicii Moldova.

În aceste condiții, Parlamentul Republicii Moldova:

-Denunță actualul regim oligarhic, condus de liderul Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, care se face vinovat de controlul ilegal şi anti-constituţional exercitat asupra Procuraturii Generale, sistemului judecătoresc, CNA, ANI, CEC, SIS, BNM și asupra altor autorități care trebuie să funcționeze în mod autonom, idependent de factorul politic, fiind monitorizate în mod democratic;
-Constată că Partidul Democrat sub conducerea lui Vladimir Plahotniuc acționează permanent ca un partid de expresie totalitară, folosindu-se în mod ilegal de banul public în promovarea proiectelor proprii, de instituții, funcții și pârghii represive pentru intimidarea și eliminarea oponenţilor politici și aplicând coruperea politică prin diverse mecanisme de șantaj și mituire;
-Condamnă corupţia endemică – principalul pericol pentru libertatea, siguranța, și bunăstarea Republicii Moldova și a cetățenilor ei;
Constată o situație extrem de gravă în domeniul justiției, a garantării și protejării drepturilor omului și atestă o profundă deteriorare a standardelor de bază la capitolul drepturi și libertăți civile, inclusiv prin tratamente degradante, tortură, deportări abuzive ale solicitanților de azil politic.
Drept rezultat al acestei stări de lucruri, Republica Moldova a ajuns să fie una dintre cele mai sărace și mai vulnerabile ţări din Europa, cu o rată îngrijorătoare a depopulării.

Această stare de lucruri poate fi schimbată.

Fiind conștienți de gravitatea situației și ghidați de responsabilitatea în fața poporului, noi, deputații din Parlamentul Republicii Moldova, ne angajăm să luptăm consecvent pentru restabilirea supremației legii și pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor țării.

În acest sens, exprimăm vot de neîncredere conducerii următoarelor structuri ale statului, devenite instrumente docile ale regimului oligarhic și considerăm imperativ necesare:

Demiterea Procurorului general și identificarea unui procuror independent, de preferință din spațiul european, și numirea acestuia în funcție;
Demiterea conducerii Serviciului Informații și Securitate.
Demiterea membrilor Comisiei Electorale Centrale.
Demiterea conducerii Centrului Național Anticorupție.
Demiterea membrilor Consiliului Audiovizualului.
Demiterea conducerii Autorității Naționale de Integritate.
Demiterea conducerii Curții Supreme de Justiție, precum și a altor instituții de drept și reglementare.
Crearea comisiilor parlamentare de anchetă cu privire la:
Investigarea furtului miliardului, cu obligarea prezentării de către BNM a raportului Kroll 2;
Consecințele implementării legii privind amnistia capitalului;
Anchetarea operațiunilor de spălare a banilor (laundromat).
În aceste condiții, ne asumăm adoptarea de urgență a unui pachet de acte normative necesare pentru eliberarea instituțiilor menționate, precum și pentru anularea sistemului electoral mixt și revenirea la sistemul de vot proportional, îmbunătățit conform recomandărilor Comisiei de la Veneția.

Fiind conștienți de gravitatea consecințelor corupției pentru cetățenii Republicii Moldova, ne angajăm să adoptăm ”Legea Magnițchi”, în scopul alinierii la eforturile comunității internaționale de a preveni și pedepsi crimele financiare, a elimina schemele internaționale de spălare a banilor.

Acum este timpul să schimbăm în mod urgent și fundamental starea de lucruri, să întoarcem Republica Moldova propriilor cetățeni și să demonstrăm poporului nostru că suntem în slujba țării și a oamenilor ei!

Sursa: jurnal.md

Distribuie

Lasă un răspuns