Tudor Iașcenco, septuagenar

Răvaș din Germania

Viața și activitatea prodigioasă de până acum ale jubiliarului septuagenar, reputatul jurnalist și publicist, Tudor Iașcenco, care mâine, 9 iunie, va marca 70 de ani de viaţă şi 5 decenii de activitate pe tărâmul jurnalisticii, e pe deplin întemeiat să fie privite aici în toate aspectele principale. Lăsându-le, însă, pe mai multe dintre ele în grija celor care îi cunosc activitatea profesională mult mai bine ca subsemnatul, mă voi limita la elucidarea doar a câtorva.

Pe acest coșernițean îl caracterizează extrem de mult dorința de independență, de libertate.

La primii săi pași în domeniul jurnalismului, a venit la redacția ziarului din Rezina cu solicitarea de a fi angajat. Deoarece locul liber era pentru traducător din limba rusă în română, i s-a spus: iată câteva articole. Așează-te la această masă și le tradu… A doua zi, văzând calitatea traducerii, acel șef i-a declarat că îl angajează.

De atunci și până azi acest bărbat a fost și rămâne preocupat ca munca sa profesională să fie făcută calitativ și la timpul cuvenit. Îl caracterizează o capacitate mare de a ști ce anume vrea / ce îi stă pe puteri, dar și o voință / perseverență în măsură nu mai puțină de a realiza cele zămislite. Și în toate înfăptuirile sale a fost și rămâne onest, principial, obiectiv. Receptiv la propunerile colegilor. Și democratic pe măsură. Fără, însă, a evita să-și asume responsabilitățile, atunci când e obligat să o facă… Mai presus ca orice prețuind interesele Măriei Sale, CETĂȚEANUL.

Tudor Iașcenco e un om înțelegător și îngăduitor. Gata să vină și chiar vine cu susținere și ajutor, dacă e pe puterile sale, oricui știe că are stringentă nevoie ori i se adresează. Dar – și asta e important – are și tăria de caracter pentru a spune categoric NU, atunci când e cazul (o regulă firească între oamenii bine educați).

Aş mai sublinia ceva despre omagiat ca om al cetății. Precizând, însă, că înțeleg cetatea ca una cu trei subdiviziuni. Prima, conform sensului clasic al acestui cuvânt, e baștina. În cazul omagiatului, prima parte a cetății a fost, cronologic, și rămâne Coșernița noastră. Iar despre devotamentul său baștinei (nu doar prin cuvinte / declarații) ne spune foarte mult, dacă să luăm doar timpul din urmă, cu deosebire, cartea “Revenire la Coșernița Sorocii şi oamenii ei”. O lucrare pentru organizarea și coordonarea scrierii căreia dânsul a depus un volum foarte mare de muncă, iar pentru editare a cheltuit și nu puține mijloace financiare.

A doua subdiviziune a Cetății dlui Iașcenco e Republica Moldova și, mai ales, cele patru raioane din zona Orheiului, locuitorii cărora au norocul de a fi, la dorință, cititorii bunului Săptămânal Independent CUVÂNTUL… Iar locuitorii celor patru raioane mai au și posibilitatea de a fi sprijiniți / ajutați în neacceptarea tuturor acelor încălcări și fărădelegi, comise în acest teritoriu, care le afectează interesele și împotriva cărora a militat și militează echipa Cuvântul-ui. La toate acestea e necesar de adăugat, ca minimum, cele cinci volume despre personalitățile de vază originare din raioanele menționate, volume prin care această – o adevărată comoară – e adusă la cunoștința publicului larg. Dar, ca animator al presei independente, omagiatul slujește și interesele tuturor acelor cetățeni din întreaga Republică Moldova, care au nevoie de o astfel de presă.

În fine, a treia subdiviziune e familia omagiatului. Iar pe această temă se poate scrie mult… Căci e destul doar să iei vorbă cu dl Tudor Iașcenco despre soția sa (onorabila doamnă Lidia, cu o singură inscripție în carnetul de muncă!), despre cele două fiice ale lor (evident, și despre soții dânselor), despre nepotul de la fiica mai mare (ea fiind nu numai un medic psihiatru de vocație, dar și posesoare de aptitudini scriitoricești) și, mai ales, despre încă foarte micuțele nepoțele gemene de la mezina care locuiește în Franţa (dânsa având mai multe profesii foarte prestigioase) – și îți dai foarte bine seama de faptul că acest cuplu s-a transformat într-o familie de invidiat, o Cetate la a cărei edificare dânsul şi consoarta-i au depus mult efort și pe care – Cetate – o prețuiesc cel mai mult… Ei mai sunt și niște gospodari foarte buni, cu o fazendă bine îngrijită, unde, pe lângă livada și via frumoase, poți savura luni în șir din splendoarea multor flori – de la ghioceii de sub zăpada pe cale de a pleca până la nu mai puțin minunatele crizanteme acoperite deseori de zăpada noii ierni… E o familie care mai știe și să petreacă, să-și primească frumos, cu anumite ocazii, musafirii… Adică știu să prețuiască și să respecte obiceiurile și tradițiile neamului la care aparțin…

 

Nicolae Cojocaru,

dr. în filozofie, Germania

Distribuie

Lasă un răspuns