Treuca statului şi cine are nevoie de ea

Sub bagheta aşa numiţilor statalişti de la Chişinău şi Comrat, subordonaţi Moscovei, găgăuzii iarăşi încearcă să pună condiţii, ameninţă, inclusiv cu armele, concetăţenii care declară că vor re-unirea cu România.

Mai întâi vom menţiona, că în dicţionar nu există cuvântul “statalist”, acesta fiind folosit în uzul curent cu sensul de apărători ai statalităţii Republicii Moldova.

Multă lume, probabil, încă ţine minte anii 1990-91, când se destrăma imperiul sovietic şi Moscova încerca să împiedice cumva acest proces. Cei care atunci prigoneau tineretul numai pentru faptul că se aduna lângă monumentul lui Ştefan cel Mare; care cu spume la gură şi zângănind din arme se  pronunţau categoric împotriva independenţei Republicii Moldova, limbii de stat şi alfabetului latin, declarau tricolorul drapel fascist, încurajau şi susţineau moral şi material separatismul transnistrean şi războiul de la Nistru, mai apoi, ajungând la putere deja în togă de interfrontişti, agrarieni, comunişti, socialişti, democraţi  imediat s-au transformat în statalişti înveteraţi.

Să analizăm la rece cine în Republica Moldova sunt aşa numiţii statalişti. Cei peste şase sute de mii de pensionari şi invalizi? Judecând după poşta redacţiei noastre, dar şi a altor surse media, majoritatea acestora doar blestemă Guvernul, Parlamentul şi alte structuri statale, care le asigură o sărăcie lucidă şi o viaţă de coşmar după zeci de ani de muncă asiduă.

Poate milionul de moldoveni care a umplut lumea în căutarea unor surse de existenţă? Şi aceştia nu dau nici două parale pe autorităţile moldoveneşti lacome şi corupte până în măduva oaselor, din cauza cărora au şi fost nevoiţi să-şi ia lumea-n cap.

Ori poate oamenii de afaceri, agricultorii care se sufocă sub povara impozitelor şi atacurilor raider şi care tot mai des preferă să-şi închidă afacerile?

Nici generaţia tânără nu prea arde de nerăbdare să completeze rândurile stataliştilor lui Dodon, Plahotniuc, Lupu&Ko. Sondajele arată că încă de pe băncile şcolii foarte mulţi tineri visează la un singur lucru: să plece cât mai repede peste hotare.

Şi totuşi, dacă statul Republica Moldova există, înseamnă că cineva are nevoie de el. Desigur, în primul rând aceştea-s Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul cu toate structurile lor, judecătorii şi procurorii lor, care au înconjurat Chişinăul cu un cordon solid de castele la care Europa doar poate visa, iar băncile de peste hotare le-au umplut cu depozite de milioane şi miliarde furate din buzunarele moldovenilor. Dacă n-ar fi fost acest stat, de unde sugeau averile de miliarde Plahotniuc, Şor, Filat şi alţi afacerişti de teapa lor? Parcă ar fi ajuns preşedinţi  de ţară alde Voronin, Timofte, Dodon, prim-miniştri – Greceanâi, Gaburici, deputaţi – Ţuţu, Borgan, Dudnic şi alte nulităţi? Desigur, aceştea şi favoriţii lor se vor ţine cu dinţii de Treuca statală. Din păcate, acest lucru simplu nu-l înţelege o bună parte din concetăţenii noştri, inclusiv dintre găgăuzi, ucraineni, bulgari şi alte minorităţi care se lasă prostiţi, manipulaţi de aceşti parveniţi.

Acum câteva zile reprezentanţii a 26 de sate şi comune din autonomia găgăuză, adunaţi în s. Tomai şi iudiţi de cei de la Treucă, iarăşi au început a împărţi la stânga şi la dreapta ameninţări în adresa poporului băştinaş, dacă acesta ar dori cumva să-şi schimbe soarta. Un deputat PDM chiar s-a arătat gata să pună mâna pe armă, dacă moldovenii vor încerca să iasă din mizeria actuală şi să-şi croiască o altă viaţă. Sărmana lume prostită! Dacă cel puţin o parte din aceşti găgăuzi s-ar pomeni pe câteva luni în regiunile populate masiv de etnici ruşi, ucraineni, găgăuzi din România, ar lua cunoştinţă de viaţa şi locul lor în comunitatea românească, s-ar convinge pe viu cât de minciunoşi şi făţarnici sunt apostolii Kremlinului, care au o singură grijă: să-i ţină în sărăcie şi întuneric, ca să poată fi uşor manipulaţi.

Şi încă un lucru nu trebuie uitat: chiar şi după declaraţiile lui Lenin, minoritatea se supune majorităţii. Partidele şi apostolii lor porecliţi vin şi se duc, iar poporul rămâne şi, dacă-i tot scuipi în suflet, la un moment el poate răspunde cu aceeaşi monedă…

Tudor Iaşcenco

Distribuie

Lasă un răspuns