Traseul Chiştelniţa – Trifești va fi reabilitat

Joia trecută, la Primăria Chiștelnița, raionul Teleneşti, a avut loc o ședință de lucru privind reparația drumului Țânțăreni – Trifești (așa numitul coridor 10) cu participarea primarilor, consilierilor și activiștilor locali din primăriile Chiștelnița, Scorțeni (raionul Teleneşti), Meșeni, Peciște, Ignăței, Pripiceni, Trifeşti (raionul Rezina). Au mai participat șefii Direcțiilor Construcții  din raioanele respective. 

A monitorizat ședința Veceslav Vlădicescu, coordonatorul de proiect, cu participarea lui Dinu Cojocaru, care va fi supraveghetor tehnic din partea unei firme românești.

După cum ne-a relatat Constantin Ciobanu, primarul de Chiștelnița, între localitățile respective a funcționat un drum, construit în 1967 în variantă albă și care nu mai corespunde demult rigorilor.

Asfaltarea celor 36 kilometri de drum care leagă răscrucea de la Chiștelnița – Țânțăreni de Trifești şi, respectiv, traseul Rezina-Orhei, ar scurta în jumătate drumul spre Rezina și spre Șoldănești, adică mijloacele de transport ar parcurge 50 km în loc de 100 km.

”Noi, primarii din zonă, demult purtăm discuții asupra reparației capitale, cu transformarea acestui drum într-un traseu modern. Costurile proiectului vor fi finanțate de către Banca Mondială și nu au nimic în comun cu fluctuațiile politice de la Chișinău”, a menționat dl Ciobanu.

Dl Veceslav Vlădicescu, coordonatorul de proiect, a anunţat că în septembrie anul curent va fi desfăşurată licitația pentru indentificarea antreprenorului care va efectua lucrările: ”În primăvara anului viitor vor începe lucrările de reparație. Deocamdată nu ne putem pronunța asupra costului proiectului, dar cu siguranță puteți comunica cititorilor CUVÂNTUL-ui că drumul reparat va avea un impact deosebit asupra dezvoltării economice a localităților din zona respectivă. Trebuie să fim recunoscători primarilor de aici, care au reușit să argumenteze în fața experților Băncii Mondiale proiectul respectiv.  Or, din cele 10 coridoare s-a reușit definitivarea intenției de proiect doar pe cinci, dintre care coridorul 10”, a remarcat dl Vlădicescu.

Între acțiunile care s-au pus la cale la ședința de la Chiștelnița este crearea unui grup de lucru dintre primari, care vor examina situații legate de reparația traseului prin localitățile rurale și anume, lărgirea traseului, a cotiturilor și intersecțiilor. Aceste lucrări vor implica negocieri cu cetăţenii din localitățile respective pentru găsirea unor soluții amiabile.

Ion Cernei  

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns