Toţi copiii din Salcia vor fi educaţi într-o singură instituţie

În scopul utilizării eficiente a resurselor financiare alocate pentru organizarea procesului educaţional, Consiliul Raional Şoldăneşti acceptă, începând cu 1 iulie 2018, comasarea prin fuziune a Grădiniţei de copii „Licurici” din s. Salcia cu Instituţia Publică Gimnaziul Salcia şi fondarea ulterioară a Instituţiei Publice Complexul Educaţional Gimnaziul-Grădiniţă Salcia. Instituţia nou formată va fi finanţată conform legislaţiei în vigoare, se mai menţionează în decizia Consiliului.

Conform notei informative a Direcţiei Învăţământ Şoldăneşti, la momentul actual, în Gimnaziul Salcia îşi fac studiile 118 elevi, inclusiv 46 elevi în clasele I-IV şi 72 – în clasele V-IX. Media elev/clasă este de 14,75 faţă de 18,6 elevi/clasă media pe raion. Grădiniţa din localitate a fost transferată în spaţiile libere ale gimnaziului, în urma reparaţiei capitale efectuate printr-un proiect finanţat de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova câştigat de administraţia publică locală. Copiilor li s-au creat condiţii decente: căldură, grupuri sanitare interne, geamuri termopan, spaţii largi şi luminoase. Reorganizarea instituţiilor de învăţământ din s. Salcia este o condiţie obligatorie a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova întru reducerea cheltuielilor de întreţinere a instituţiei, concretizează Nicolae Mândru, şeful Direcţiei Învăţământ Şoldăneşti.

Fotografie de arhivă.

Reporter ”C”

Distribuie

Lasă un răspuns