Tinerii se angajează: „Să începem schimbarea de la noi”

Junior Chamber International (JCI) Rezina este una din primele filiale ale acestei organizații în Republica Moldova. A fost fondată acum patru ani, de un grup de tineri antreprenori rezineni, care au reuşit să devină un model demn de urmat nu numai în teritoriu.

”Ne-am propus drept scop realizarea unor schimbări pozitive și durabile în societate, să oferim tinerilor oportunități de a-și dezvolta calitățile de lideri, spiritul de iniţiativă și colaborare, responsabilitatea socială, lucru care, în anumită măsură, ne-a reușit”, a remarcat în prezentarea sa la adunarea generală a organizației, convocată recent, Lilian Rusu, unul din fondatorii JCI Rezina şi preşedinte al ei în mandatul precedent. În aceeaşi ordine de idei, Ion Bargan, preşedintele organizaţiei naţionale JCI a mai concretizat: ”Identificând probleme comune noi, împreună cu partenerii, căutăm soluții şi le rezolvăm”.

Lilian Rusu a făcut o trecere în revistă a activităţilor realizate de JCI Rezina până în prezent. Lista s-a dovedit a fi impunătoare: seri în familii organizate de Dragobete; întâlniri cu elevi şi tineri din diverse localităţi la tema orientării profesionale şi posibilităţilor de încadrare în câmpul muncii la baştină; schimb de experienţă cu tinerii întreprinzători; ateliere pe domenii organizate la diferite întreprinderi din raion; întâlniri cu antreprenorii-seniori; patru ediţii „Champing” (întruniri la Saharna ale membrilor tuturor organizaţiilor JCI din ţară); acte de caritate; târguri de mărfuri şi produse proprii; competiţii sportive; acţiuni de salubrizare a spaţiilor publice, etc.

La rândul său, Alexandru Locoman, actualul preşedinte al organizaţiei a remarcat, că din an în an numărul membrilor JCI Rezina creşte şi asta înseamnă că tot mai multă lume acceptă principiul nostru de a începe schimbările pozitive în societate de la sine. Pe de altă parte, creşterea rândurilor JCI permite de lărgit sfera de activitate, de aprofundat rolul tinerilor antreprenori în viaţa economică şi socială a comunităţilor.

Participanţii la adunare au acceptat unanim planul de activitate al organizaţiei pentru anul 2017, care prevede  studierea de către tinerii antreprenori a limbii engleze, organizarea de antrenamente şi competiţii la diverse probe sportive, desfăşurarea mai multor acţiuni de caritate, ateliere şi seminare de aprofundare a experienţei manageriale şi în diverse domenii profesionale, implicarea în activităţi sociale, etc.

Tudor Codreanu

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns