Tinerii noştri pot avea o carieră de succes acasă

La 13-14 octombrie, la Soroca, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a organizat, în parteneriat cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) și cu suportul Agenției pentru Dezvoltare din Austria (ADA) pentru prima dată Forumul profesiilor cu genericul: ”O carieră de succes acasă”.

În prima zi, la LT ”Constantin Stere” a avut loc o masă rotundă cu tema: ”Ghidarea în carieră a tinerilor – promovări și perspective”.

La masa rotundă au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, instituțiilor educaționale, Direcției Educație Soroca, ai APL, ONG-urilor, agenți economici, mass-media. Participanții au împărtășit din experiența proprie în domeniul ghidării în carieră a tinerilor și au discutat despre acțiuni de perspectivă în domeniu.

A doua zi Forumul a continuat cu un eveniment dedicat elevilor din clasele absolvente din raioanele de nord ale Republicii Moldova, la care au participat peste 100 de tineri. Raionul Șoldănești a fost reprezentat de 14 elevi, inclusiv 3 elevi de la LT Cotiujenii Mari, 5 – de la LT ”Alexei Mateevici”,  4 – de la LT ”Ștefan cel Mare” și 2 – de la Gimnaziul Olișcani. Dânșii au dat dovadă de bune abilități de comunicare și socializare, ușor s-au încadrat în atelierele de lucru. 

Participarea la Forum a fost posibilă grație suportului oferit de Direcția de Învățământ Șoldănești, care a monitorizat procesul de selectare a participanților și și-a asumat cheltuielile pentru transport.  

Tinerii implicați în atelierele de lucru au fost ghidați în carieră și au dezvoltat abilități de elaborare a unui CV, de negociere a salariului, de avansare în carieră etc.

 Totodată, în cadrul Forumului a fost editat ”Ghidul viitorului angajat: pentru o carieră de succes acasă”, care conține informații utile despre elaborarea unui CV, lista târgurilor de muncă din RM, dar și despre locurile de muncă vacante, înregistrate la ANOFM, broșură care a fost distribuită participanților.

O activitate similară a avut loc şi la Cahul, alta urmează să fie organizată la Chișinău. Scopul acestora este îmbunătățirea imaginii învățământului profesio-nal-tehnic din RM prin reconceptualizarea orientării profesionale și consilierea în carieră a elevilor din învățământul secundar general și profesional-tehnic secundar.

Oxana Merdian, profesoară de istorie și educație civică la LT ”Ștefan cel Mare” din or. Șoldănești

 

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns