Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu…

Pe 3 octombrie, am participat la lansarea unei expoziții fotografice cu genericul Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu… și a unui film documentar întitulat Omorâți prin înfometare, care a avut loc la Biblioteca Națională. Evenimentul a fost organizat de Academia de Creație și Inovaţii Mediatice, Asociația Vertical şi biblioteca-gazdă.  

Expoziția a inclus 42 de fotografii de epocă, marea majoritate inedite, care reflectă politica sovietică de sărăcire constantă a băștinașilor prin intermediul impozitelor în natură, în bani, dar și a muncilor de corvoadă:

”O atenție sporită am considerat necesar să o acordăm reflectării vieții cotidiene a localnicilor și eforturile comune de a se mobiliza pentru a supraviețui. În mod special, expoziția scoate în evidență gropile comune de la marginea cimitirelor, în care și-au găsit somnul de veci băștinașii sacrificați prin înfometare de regimul de ocupație”, ne-a relatat  Mariana S. Țăranu, dr. în istorie.

A urmat apoi prezentarea filmului propriu zis într-o sală care s-a dovedit a fi prea mică pentru cei prezenți. Ştiam mai demult că Mariana S. Țăranu pregătește un film despre foametea din 1946-1947, chiar i-am propus adrese ale unor supraviețuitori ai acestui calvar. Astfel prin imagini fotografice, prin intermediul supraviețuitorilor am reușit să vedem toate formele terorii sovietice care au fost aplicate pe teritoriul Moldovei. Sunt mărturii care șochează. Cu atât mai mult că în toți acești ani despre foametea  din 1946-1947 s-a vorbit doar ocazional, iar mai marii zilei din rândul democraților și unioniștilor au vorbit doar despre deportări și cazuri de rezistență, dar despre foamete aproape deloc. Practic în fiecare al patrulea sat din republică avem monumente în memoria celor deportați, însă în memoria  celor care au murit prin înfometare – nici unul. Sporadic în presă mai apărea câte un articol, în care se pomenea că aici, în primăvara lui 1947, a venit A. Kosâghin, care chipurile și-ar fi pus mâinile-n cap vs. de ceea ce a văzut și astfel au pornit a veni ajutoare.

De ce s-a dosit această filă de istorie tragică pentru poporul nostru, nu pot înțelege, deși aparent s-ar putea de explicat. Prin 1988 m-am apucat să public niște mărturii despre foamete ale unor locuitori din Căzănești, Vadul-Leca, Țânțăreni… Dar straniu lucru – îmi șade materialul meu pe masa redactorului-adjunct o săptămână, apoi a doua. Întreb ce se întâmplă, iar Iuriy Alexandrovici Trunin, șeful meu, îmi spune că nu a fost așa or, el ține minte cum au fost deschise cantine… Ulterior era să aflu că tatăl șefului meu de secție, Alexandr Ivanovici Trunin, al doilea om în ierarhia de partid, a fost unul din organizatorii colectărilor de pâine, alături de tatăl lui Vadim Mișin, apropo înmormântat la Orhei, și că familiile acestora primeau tain… Între timp la bunica mea din Țânțăreni au murit atunci 8 (!)  din 11 copii… Bunică-mea rămăsese văduvă la sfârșit de 1945, iar în anul următor activiștii i-au măturat din pod până la ultimul grăunte…

Ani la rând tot ni s-a adus aminte de Kosâghin, care “ne-a salvat” (după ce foametea a făcut 300 000 de victime). Şi iată că dna doctoră în istorie, Mariana S. Țăranu, vine să deconspire acest fals despre foamete prin documente de arhivă și să spună lucrurilor pe nume.

Da, a fost un genocid fără precedent în istoria poporului nostru, organizat cu bună știință de regimul de ocupație, în complicitate cu activiştii-cozi de topor locali. Astfel regimul, asemeni lui Pilat din Pont, s-a spălat pe mâini, arătând spre activiști, care s-ar face vinovați, și ni l-a arătat pe Kosâghin ca salvator:

”Am urmărit sensibilizarea opiniei publice și familiarizarea cu experimentele sovietice la care a fost supusă populația în primii ani de ocupație sovietică, dar și metodele la care au fost nevoiți să recurgă localnicii pentru a supraviețui. În mod special, expoziția scoate în evidență gropile comune de la marginea cimitirelor, în care și-au găsit somnul de veci băștinașii sacrificați prin înfometare de regimul de ocupație”, a mai spus Mariana S. Țăranu.

Potrivit producătorului TV, Vitalie Guțu, protagoniștii documentarului sunt supraviețuitori ai foametei, reprezentanți ai diferitor etnii, diverselor categorii sociale, care și-au retrăit suferința, descriind ororile prin care au trecut împreună cu familiile în acele timpuri groaznice

Organizatorii evenimentului au dat citire unui Apel adresat conducerii Republicii Moldova, prin care au solicitat să recunoască la nivel oficial existența foametei organizate din anii 1946-1947, să condamne această tragedie și să stabilească o zi în care să fie comemorate victimele foametei. Un alt Apel lansat în cadrul evenimentului a fost adresat Mitropoliei Basarabiei și Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, ca să dea dovadă de înțelepciune și învățătură creștină și să-și asume responsabilitatea ca împreună cu localnicii să identifice gropile comune de la marginea cimitirelor, să facă curățenie și în măsura posibilităților să ridice o cruce.

Ion Cernei

 

Distribuie

Lasă un răspuns