Testamentul Marelui Ion Ungureanu

“Republica Moldova este ca o cetate asediată. Să fiţi atenţi! Duşmanul e la porţile ei. Luptele între fraţi în aceste clipe sunt foarte periculoase”, ne atenţiona cel care a fost şi va rămâne în inimile noastre Ion Ungureanu, mare artist, patriot până în măduva oaselor.

Marţi l-am petrecut în ultimul drum. A plecat dintre noi un titan al culturii româneşti basarabene. Holul Palatului Naţional a fost neîncăpător. Mii de oameni au trecut într-un şir încontinuu, luându-şi rămas bun.

În ochii tuturor se citea o tristeţe adâncă legată de urcarea în Ceruri a marelui Ion Ungureanu, dar şi de faptul că pe frontul unionismului rămân tot mai puţini patrioţi.

“Ion Ungureanu a fost un ostaş al adevărului, iar actualul preşedinte este un ostaş al minciunii. Deci, era şi firesc ca undeva să nu se întâlnească decretul (de decretare a zilei de doliu  – n.n.) cu nemurirea celuilalt”, a mărturisit poetul Nicolae Dabija.

“Ruşine pentru neamul acesta care nu ştie să-şi cinstească adevăratele valori”, a menţionat o doamnă. Iar aşa-zisul preşedinte kremlinez Dodon a refuzat să fie decretată ziua de doliu naţional. Mă întreb (şi nu numai eu!), ce mamă l-a născut, dacă  nu a mai rămas nimic omenesc în el?! 

Priveam secvenţele din viaţa lui Ion Ungureanu şi observai că chiar şi atunci când râdea (în zecile de roluri jucate pe scenele teatrale, dar şi în filme) în ochii lui se citea o tristeţe, care l-a urmărit toată viaţa. De la 11 ani rămâne fără tată, mort în 1946 în foametea organizată de criminalii comunişti. Peste alţi doi ani doi fraţi de-ai săi sunt deportaţi împreună cu familiile lor în Siberia. 

Pentru dragostea de neam, de valorile naţionale, a fost exilat la Moscova. Despre această perioadă maestrul îşi amintea cu mare tristeţe: “Comuniştii nu au țară, ei au teritorii. În 71 s-a lovit în „Luceafărul”. Mie mi-a fost interzisă “Steaua fără nume” – spectacol pe care-l montasem cu studenții, ca lucrare de licență. A avut noroc numai de trei reprezentații. Nu vă închipuiți ce se petrecea la Chișinău cu ocazia prezentării acestui spectacol!.. Și faptul că se pomenea de trenul București-Sinaia i-a deranjat pe mulți… La un moment dat, chiar și cei care simpatizau teatrul îmi ziceau: „Ei, Ungurene, dar nici așa nu se poate… la fiecare pas rostiți pe scenă București…” Eu le zic că e un orar de tren, iar ei: “Las’ că știm noi”… Am fost nevoit să părăsesc teatrul „Luceafărul”, să încep bejeniile…”

Revenit peste mulţi ani acasă (în 1989), a fost cel care a dat citire Declaraţiei Marii Adunări Naţionale de la 31 august 1989 de revenire la limba română în straiul ei natural – grafia latină. Este numit în funcţia de ministru al Culturii şi Cultelor (1990-1994). Este greu de enumerat câte a făcut pentru trezirea acestei aşchii de popor român din Basarabia: a readus monumentul lui Ştefan cel Mare la locul unde fusese instalat iniţial, a adus Lupoaica (simbolul latinităţii noastre) la Chişinău; a deschis Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, dar şi Teatrele “Licurici”, “Eugen Ionescu”; a deschis zeci de biserici…

Este o pierdere, o mare pierdere pentru cultura şi Mişcarea de Deşteptare Naţionala din Basarabia. Să-l avem veşnic în amintirile noastre.

 Cu deosebită consideraţiune, Valeriu Dulgheru 

 

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns