“Talentul nu ia mită”

De Ziua Internaţională Anticorupţie, 9 decembrie, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a premiat câştigătorii concursului „Talentul nu ia mită. Integritatea în imagini”. Competiția este parte a campaniei sociale „EU – pentru educaţie prin integritate” și are loc cu sprijinul proiectului „Consolidarea funcțiilor de prevenire și analiză a CNA”, implementat de Programul Națiunilor Unite (PNUD), cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Potrivit unui comunicat mediatizat de CNA, concursul s-a desfăşurat în perioada 16 septembrie – 2 noiembrie, fiind prezentate peste 300 de lucrări semnate de elevii şi studenţii şcolilor şi colegiilor de arte din țară. În desenele lor, autorii şi-au expus propria viziune faţă de fenomenul corupţiei din Republica Moldova. Juriul a analizat şi desemnat 13 lucrări câștigătoare. Alţi 40 de copii s-au ales cu premii de consolare.

Astfel, câştigătoare ale Premiului Mare au fost desemnate inclusiv Antonela Iațco, Ana Vacarciuc, Ala Rudei, Iana Ceburciu, Adriana Cebotari, Ana-Maria Tatarenco – toate  dinȘoldănești, Gabriela Stroici şi Tatiana Seraciov din Telenești.

Desenele tinerilor s-au regăsit în 4000 de Calendare ale Integrităţii – 2017, care vor fi distribuite autorităţilor centrale şi locale, precum şi profesioniştilor din diferite domenii pentru cultivarea spiritului de toleranţă zero faţă de corupţie. Totodată, peste 50 de lucrări sunt expuse în galeria sediului Muzeului Național de Arte în perioada 9 – 23 decembrie.

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns