Piatra de încercare pentru absolvenţi

Piatra de încercare pentru absolvenţi

Luni, în gimnaziile şi liceele din Republica Moldova a demarat sesiunea de examene 2018. Au dat startul elevii alolingvi, care au susţinut primul examen la limba şi literatura română de absolvire a ciclului gimnazial pe 4 iunie, iar în cadrul BAC-ului – pe 5 iunie.   Ieri gimnaziştii au susţinut examenul la matematică, iar astăzi liceenii vor fi testaţi la limba de instruire. În raionul Şoldăneşti, potrivit datelor Direcţiei Învăţământ, în cadrul acestei sesiuni vor…

Mai mult

Elevii școlii de muzică și-au prezentat concertul de absolvire  

Elevii școlii de muzică și-au prezentat concertul de absolvire  

În imagine: Academicianul Gheorghe Mustea și-a anunțat decizia ca doi elevi ai școlii de muzică din Teleneşti să beneficieze de burse care-i poartă numele.   Duminică, pe scena Centrului raional de Cultură din Telenești, a avut loc concertul de absolvire a elevilor Școlii de Muzică ”Academician Gheorghe Mustea”, la care 11 învăţăcei și pedagogii lor au intepretat muzică clasică și populară, jazz și rok-operă, alte genuri. Totodată spactatorii au avut posibiltate să asculte muzică corală,…

Mai mult

Ziua Naţională a Sportului la Şoldăneşti

Ziua Naţională a Sportului la Şoldăneşti

În imagine: printre învingători este și Ion Gheorghiță din satul Șipca, care a ridicat de cele mai multe ori greutatea de 24 kg.   La Şoldăneşti, luptătorul Ion Nestor din satul Cușmirca a câştigat în competiţia la lupta naţională trânta desfășurată la Șoldănești în cadrul sărbătorii sportului un trofeu…viu, o oae. În întâlnirea cu Radu Lefter, originar din satul Cobâlea, care a durat aproximativ jumătate de oră, Ion a ieşit învingător. Sărbătoarea consacrată Zilei Naţionale…

Mai mult

La Rezina – cursă olimpică la alergări

La Rezina – cursă olimpică la alergări

Nu putea să treacă neobservată Ziua Naționala a Sportului și Mișcării Olimpice nici la Rezina. Aici ea a fost marcată printr-o Cursă olimpică la alergări. La competiţie au participat elevi de la cele două licee din oraș, dar și un grup de seniori. Competiția s-a desfășurat pe 18 mai, pe strada centrală a orașului. Învingătorii s-au învrednicit de diplome și cupe, iar organizatoarea cursei, Primăria Rezina, a servit toţi participanții cu înghețată și limonadă. Pe…

Mai mult

„Ne-a învăţat să iubim cartea şi neamul”

„Ne-a învăţat să iubim cartea şi neamul”

Vasiliţa Gavrilenco a devenit învăţătoare imediat după absolvirea şcolii medii şi a rămas în pedagogie până la pensie. Iar recent şi-a sărbătorit aniversarea de 87 de ani la Azilul de bătrâni din Sărătenii Vechi în compania angajaţilor şi beneficiarilor instituţiei, dar şi a câtorva foşti elevi, veniţi în mod special să-şi felicite prima lor învăţătoare. Am aflat despre acest eveniment de la Alexei Mereuţă, consilier raional de Teleneşti şi conducătorul unei întrep-rinderi de construcţie, unul…

Mai mult

25 de elevi de la „Alexei Mateevici” vor participa la olimpiada şcolară republicană

25 de elevi de la „Alexei Mateevici” vor participa la olimpiada şcolară republicană

  Elevii de la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din oraşul Şoldăneşti au obţinut cele mai multe locuri premiante la olimpiada raională din acest an. 25 de gimnazişti şi liceeni din instituţia vizată vor participa la etapa republicană. Pe locul doi în clasamentul instituţiilor de învăţământ cu cei mai mulţi elevi premianţi este Liceul Teoretic din Cotiujenii Mari. De aici, la etapa republicană vor participa 4 elevi. Nicolae Mândru, şeful Direcţiei Învăţământ Şoldăneşti, a menționat că…

Mai mult