Spitalul Raional Rezina va fi dotat cu echipament medical modern, cu suportul Japoniei

Spitalul raional Rezina va beneficia de echipament medical modern datorită asistenței financiare nerambursabile oferite de Guvernul Japoniei în cadrul programului Kusanone. Este vorba de ecocardiograf, mașină de anestezie și 3 analizatoare în sumă de 78.690 de dolari, relatează noi.md.

„Astăzi semnăm al patruzecelea proiect cu Guvernul Japoniei. Toate proiectele implementate până acum au contribuit esențial la fortificarea capacităților instituțiilor medicale de nivel secundar și terțiar, și totodată, la creșterea calității serviciilor medicale prestate populației. Îmi exprim gratitudinea poporului nipon pentru suportul continuu și felicit populația raionului Rezina, pentru că vor beneficia de servicii medicale performante la ei în raion”, a declarat secretara de stat a Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

Nina Postu, directoarea Spitalului raional Rezina a declarat că este foarte recunoscătoare Guvernului Japoniei pentru echipamentul oferit instituţiei cu titlu de grant.

„Aparatele respective de care ne foloseam până acum aveau mai mult de zece ani, erau depăşite, des se defectau. Echipamentul nou va contribui la fortificarea capacităților instituției de a asista pacienții calitativ și sigur în servicii de laborator, diagnosticarea patologiilor cardiovasculare, serviciilor de anestezie”, a spus dna Postu.

La rândul său, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Masanobu Yoshii, a menționat că scopul investițiilor în țara noastră este de a spori calitatea vieții populației. „Programul Kusanone devine tot mai cunoscut și accesat în domeniile de sănătate și educație. Mă bucură faptul că toate instituțiile beneficiare ale proiectului utilizează echipamentele procurate, iar oamenii sunt satisfăcuți de serviciile prestate”, a subliniat Masanobu Yoshii.

Sectorul Sănătăţii din Republica Moldova beneficiază de asistenţă în cadrul Programului Kusanone din anul 2008, până la moment fiind implementate 39 de proiecte în sumă totală de 3.202.022 dolari SUA, acestea contribuind la fortificarea capacităţilor instituţiilor medicale, prin achiziţionarea echipamentului medical necesar.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns