Situaţia în instituţiile de educaţie din raionul Rezina este foarte bună, dar 33 din 56 nu sunt autorizate

Luni instituțiile de învățământ preuniversitar din raionul Rezina îşi vor relua activitatea. Cum au fost pregătite acestea către noul an de studii? În ce condiţii sunt întreţinuţi şi alimentaţi copiii din grădiniţe? Specialiştii Direcţiei raionale pentru Siguranţa Alimentelor, împreună cu reprezentanţii altor structuri de stat, au verificat recent şcolile şi grădiniţele din raion anume la aceste subiecte. Deci, am solicitat informaţia respectivă de la Valentin Botnari, şef-interimar al direcţiei menţionate.     

Valentin Botnari ne-a relatat că, din 30 de instituţii şcolare şi 26 de grădiniţe, la mijlocul lui august erau autorizate să-şi desfăşoare activitatea doar 17 şcoli şi 16 grădiniţe. „În ultimii ani în instituţiile de învăţământ s-a pus accentul pe calitatea produselor alimentare, toate sunt însoţite de certificatele corespunzătoare, se duce o evidenţă strictă a regimului de temperatură.., din spusele directorilor de instituţii copiii sunt alimentaţi suficient şi calitativ. Agenţii economici care distribuie produse alimentare şcolilor şi grădiniţelor respectă legislaţia sanitar-veterinară. Starea sanitară a blocurilor alimentare este bună, în unele localităţi au fost implementate proiecte de reparaţie şi modernizare a lor. Unele neajunsuri ţin de spaţiul insuficient, ustensilele învechite. Procese-verbale la instituţiile de învăţământ nu au fost întocmite”, afirmă dl Botnari. La propunerea de a deschide totuşi parantezele privind motivele neautorizării instituţiilor şi cum acestea activează/vor activa dacă nu întrunesc condiţiile prevăzute de legislaţia sanitar-veterinară, dl Botnari a refuzat să dea detalii, referindu-se la un ordin al directorului general al ANSA privind relaţiile cu mass-media, dar şi la faptul că „noi avem consiliul şi ziarul nostru, cărora le oferim informaţia necesară”.

Unii membri ai grupurilor de control a instituţiilor de educaţie, care au solicitat anonimatul ca să nu aibă probleme cu conducerea raionului, au confirmat bănuielile noastre că motivele neautorizării instituţiilor de educaţie de fapt sunt destul de serioase. Blocul alimentar de la Gimnaziul Saharna Nouă, de exemplu, nu este racordat la sursă de apă rece şi caldă (CUVÂNTUL a scris de câteva ori despre epopeile construcţiei apeductului şi reparaţiei Gimnaziului Saharna Nouă de nişte firme care de fapt şi-au bătut joc de aceste obiective, dar nu au fost trase la răspundere), nu este dotat cu sistemă de evacuare a apelor reziduale, n-are încălzire. Situaţii similare au fost atestate şi în alte şcoli şi grădiniţe. Probleme majore există şi la Şcolile primare–grădiniţe Tarasova, Mincenii de Jos şi Mincenii de Sus, etc. La mai multe instituţii, inclusiv Gimnaziile Lalova, Saharna Nouă, Pereni lipsesc condiţiile de depozitare şi păstrare a produselor. La instituţiile de educaţie din Slobozia-Horodişte, Mincenii de Jos şi Mincenii de Sus ş.a. echipamentele blocurilor alimentare sunt învechite, deteriorate.

Rugată să comenteze poziţia duplicitară a dlui Botnari faţă de situaţia din instituţiile de educaţie, sursa noastră a spus că în informaţia adresată ANSA Direcţia Siguranţa Alimentelor Rezina probabil a reflectat situaţia reală, pentru a se asigura în cazul unor incidente că a semnalat despre problemele existente. În acelaşi timp, dumnealui se conformează unei reguli proprii raionului Rezina, de a aprecia activitatea autorităţilor publice raionale şi structurilor subor-donate acestora numai în termeni pozitivi.

La 17 august am solicitat o informaţie la temă şi de la Lidia Lazari, şefa Direcţiei raionale Învăţământ, Tineret şi Sport Rezina. Până la 28 august, când acest articol a fost pregătit pentru tipar, nu am primit răspuns.

 

Tudor Codreanu
foto: TVR Moldova

Distribuie

Lasă un răspuns