Simpozion dedicat războiului din Afganistan la muzeul din Telenești

Muzeul raional de Istorie și Etnografie din Telenești a găzduit vineri, 20 septembrie, simpozionul cu genericul Afganistan, durere în suflet. Cei 7 veterani de război prezenți și-au împărtăşit opiniile şi au depănat amintiri despre tragedia prin care au trecut fără voia lor.

”Ni s-a spus că ne facem datoria internaționalistă acolo. Dar ne-am dat seama imediat ce am ajuns la locul dislocării, că acesta era un război nedrept şi noi nu aveam ce căuta într-o țară multietnică, cu tradiţii şi cultură deosebite de ale noastre. Ne-am zis că trebuie să rămânem oameni. Adică să ne comportăm onest și corect cu populația băștinașă. A fost o școală dură pentru noi, dar am rezistat”, a menționat Iurie Stratu, veteran de război din Mihalașa.

Ion Sârbu, președintele consiliului veteranilor de război din raionul Telenești, a menționat că acea conflagraţie de pe pământuri îndepărtate de baştină, a produs multă durere şi în ţara noastră:

“În perioada 1979-1989 numai din localitățile raionului Telenești au căzut la datorie 8 ostaşi. La scurt timp s-au trecut din viață fie mama, fie tata, fie ambii părinți ai acelor flăcăi. Adică durerea a fost una incomensurabilă și nu trece chiar dacă acum se împlinesc 30 de ani de la scoaterea trupelor sovietice din Afganistan. Facem totul ce este posibil pentru a ajuta veteranii de război și familiile lor, trăim cu speranța că asemenea conflagrații nu se vor mai repeta”, a menționat dl Sârbu.

”Războiul din Afganistan a grăbit, într-un anumit fel, căderea URSS. Învățămintele care trebuie să le tragem din acest război sunt că trebuie să ne alegem conducători destoinici, care s-ar gândi la oameni. Crearea și dăinuirea Uniunii Europene, care a schimbat mentalități în Europa și în lume, trebuie să fie exemplu de urmat pentru statul nostru”, a remarcat Mihai Lopatenco, veteran din Bănesti.

Participanţii la simpozion au onorat cu un minut de reculegere memoria camarazilor căzuţi în războiul din Afganistan sau decedaţi ulterior.

În cadrul acțiunii a fost inaugurată o expoziţie temporară cu genericul Afganistan, durere în suflet, care a fost prezentată de directoarea Muzeului de Istorie şi Etnografie Teleneşti Elena Ilescu, și o expoziție de carte tematică, vernisată de către Biblioteca Publică Raională V.Alecsandri.

Din partea Consiliului Raional Telenești evenimentul a fost salutat de către Ecaterina Furculiță, vicepreşedinta raionului. La simpozion au mai vorbit Zinaida Șpac, președinta Consiliului raional al sindicatelor din educație, Sergiu Lipatov, șeful Secției Administrativ-Militare Telenești, profesoara de geografie de la Gimnaziul Mihai Eminescu, Elena Stroici.

      Ion Cernei

 

Distribuie

Lasă un răspuns