Simon, monahul eternizat de Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu, care vizitase mănăstirea Frumoasa la 1919, scria ulterior în „Drumuri basarabene”, că la Frumoasa a găsit sufletul curat al țării. “Aveam la Frumoasa senzaţia că făceam parte şi eu, ca şi oamenii, ca şi tot ce mă înconjoară, din natură, din lumină…”, menţiona marele scriitor român.

La Frumoasa romancierul a reușit să vorbească cu părintele Simon, economul mănăstirii, originar din Țânțăreni, județul Orhei, care avea grijă de gospodăria mănăstirii, inclusiv gătitul hranei, în timp ce restul obştii se afla la muncile câmpului. Părintele-econom, care avea atunci 25 de ani, i-a povestit scriitorului ce călătorea prin basarabia despre istoria mănăstirii și viața obștii. Doar un alineat îi dedică scriitorul acestui tânăr călugăr, fără a intui că eternizează pentru urmași numele unei personalități extraordinare. 

Am citit ”Drumuri basarabene”, inclusiv pasajul respectiv, încă prin 1991. Iar nu demult, în cadrul acţiunilor de comemorare a lui Mihail Sadoveanu la Teleneşti, Maria Furdui, directoarea Bibliotecii Publice raionale ”Vasile Alecsandri” și Galina Stratu, sora ei, bibliotecară la  Ţânţăreni, mi-au transmis că au găsit o nepoată a acelui părinte Simon, economul de la Mănăstirea Frumoasa. Totodată am aflat că Maria Furdui a inițiat cu bibliote-carele din raion un proiect interesant, în cadrul căruia s-au apucat să filmeze istorii legate de personalități marcante din satele raionului Teleneşti. Una dintre acestea s-a dovedit a fi și Parascovia Brădescu, de 76 de ani, care, din fondurile bibliotecii, a citit ”Drumuri basarabene”, de unde a aflat despre întâlnirea lui Sadoveanu cu părintele econom, unchiul dumneaei. Aşa a ajuns o fotografie din casa dnei Parascovia să fie cea mai interesantă piesă a acestei secvențe filmate, care este deja pe internet. Imaginea pe care o vedeţi a fost făcută în anii 60 ai secolului trecut: pe fundalul unui zid de mănăstire, monumental, părintele Simon priveşte-n zare. După cum era să ne spună dna Parascovia, unchiul le-a lăsat fotografia fiind într-o vizită la baștină, în anul 1967.

”Mama mea nu a învățat la școală, dar știa carte. Moşul nostru, care era călugăr, i-a trimis mamei, când avea vreo 10 ani, un abecedar rusesc, după care ea a învățat să scrie și să citească în limba rusă. Noi am fost în familie șase copii, dintre care cinci băieți. Tuturor mama le-a scris scrisori pe când slujeau în armată. Se mirau toți, căci mama le scria şi cu buchii româneşti. Şi asta tot datorită cărților trimise de fratele ei, călugărul. 

Simon, cu numele de mirean Andrei Stratu, a intrat în mănăstire înainte de Primul Război Mondial. Anul 1917 l-a prins la mănăstirea Frumoasa, unde a fost nevoit să țină piept gloatelor înarmate de dezertori ruși de pe frontul românesc, care devastau totul în cale, inclusiv și mănăstirile unde erau rezerve de produse alimentare. Deseori aceştea nu se mulţumeau cu nişte chefuri de câteva zile, distrugeau totul ce le nimerea în cale. Părintele Simon în perioada 1920-1940 a slujit la mănăstirea Țigănești, iar după ocuparea Basarabiei de către sovietici s-a refugiat în România, unde, după anii 60 ai secolului trecut, un timp a fost starețul unei mănăstiri de lângă București. Maria Furdui, născută Antonov, ne-a spus că în vara anului 1967, când pentru prima dată a mers la școală, l-a cunoscut pe părintele Simon, care venise din România să-și vadă sora: 

– Noi aveam o portiță, care ducea din ogradă la vecini, familia Brădescu. Oaspetele lor era un om înalt, deja în etate, în straie de călugăr. Noi, copiii, ne adunam ciucure în jurul lui, ascultându-i povestirile despre mănăstirile lui Ștefan cel Mare, despre Traian și Decebal, adică despre o altă istorie decât cea pe care am învăţat-o mai târziu noi la şcoală. Lumea vorbea că părintele a cumpărat atunci nişte obiecte din aur pentru a confecționa acolo, peste Prut, odoare pentru mănăstire”, povesteşte Maria Furdui.                                                      

La rândul ei, dna Parascovia Brădescu îşi aminteşte:

”Părintele ne povestea că s-a întâlnit mai pe urmă în țară nu odată cu Mihail Sadoveanu, autorul cărţii ”Venea o moară pe Siret”,  pe care o citeam eu atunci. Moșul se indigna citind în pașaportul cărții că romanul este tradus în moldoveneşte din românește: ”Nu există limbă moldovenească, este limba română, nu-i traducere, dar șărlătănie!”.Părintele Simon ne spunea că se cunoaşte de mulţi ani cu scriitorul, că este stareț la una din mănăstirile mari din apropierea Bucureștilor, nu mai ţin minte cum se numea ea. Nu am mai apucat să aflăm când părintele a trecut la cele veșnice. Au rămas doar amintirile despre dumnealui, fotografia asta, dar și ceea ce a scris despre el Sadoveanu în notițele sale de călătorie”, încheie cu regret dna Parascovia Brădescu.

Ion Cernei              

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns