Recomandări pentru evitarea incendiilor pe parcursul perioadei de recoltare

Foto simbol. Sursa: agrobiznes.md

Anual, în perioada desfăşurării campaniei de recoltare, din cauza neglijenţei umane sau din cauze tehnice care apar la maşinile şi utilajele agricole, în lanurile cu cereale sunt înregistrate incendii. Aici putem menţiona şi faptul că recoltarea cerealelor se efectuează de obicei în zilele cele mai uscate şi cu temperaturile cele mai înalte înregistrate pe parcursul anului, fapt care de asemenea sporeşte riscul apariţiei incendiilor.

În vederea prevenirii incendiilor pe perioada secerişului, Serviciul Apărare Împotriva Incendiilor al Secţiei Situaţii Excepţionale Rezina se adresează către toţi factorii de decizie, conducători ai gospodăriilor agricole de a respecta următoarele reguli de apărare împotriva incendiilor şi anume:

–  de a interzice categoric fumatul şi lucrările legate cu focul deschis în lanurile cu grâne şi în apropierea lor, precum şi lângă scârtele cu fân şi paie;

–   de a izola lanurile de drumuri, păduri, poduri şi căi ferate cu fâşii arate de cel puţin 4 metri lăţime;

–   de a evacua paiele de pe mirişti în timp de 2 zile după recoltarea lanului;

–   de a asigura cu mijloace primare de stingere a incendiilor tehnica agricolă;

–   pe câmp, în nemijlocita apropiere de lanul pe care se efectuează recoltarea, de a pregăti  tractor cu plug şi cisternă cu apă;

–  de a interzice arderea miriștii.

Înainte de începerea campaniei de recoltare maşinile implicate trebuie să treacă revizia tehnică, pentru a exclude orice defecte.

Ne adresăm de asemenea către toţi cetăţenii: depistând careva abateri de la cerinţele enumerate mai sus, anunţaţi cazurile date la numărul de telefon 112.

Ţinând cont de aceste măsuri strict necesare, vom putea evita izbucnirea incendiilor pe parcursul perioadei de recoltare.

Viorel Lefter, şef SAÎI, șef USP  Rezina al SSE Rezina,

            maior al s/i 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns