Promovarea imaginii profesorului poate influența pozitiv sistemul educațional

Sensibilizarea opiniei publice și promovarea imaginii profesorului este una din soluțiile de îmbunătățire a sistemului educațional, care în prezent se confruntă cu o serie de probleme, inclusiv deficitul cadrelor didactice. Acesta este mesajul transmis în cadrul discuției publice Imaginea profesorului în Moldova, care a fost organizată de Comunitatea pentru o Educație de Calitate (COMpEC) și Comunitatea Influencers Hub Moldova, cu sprijinul Fundației Soros Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui sondaj realizat de către Centrul Educațional Pro Didactica printre cadrele didactice și manageriale, peste 90% din acestea percep statutul profesorului în societate ca fiind unul negativ spre mediu. Atât imaginea, cât și statutul cadrului didactic au avut de suferit din cauza gradului sporit al corupției în educație, îmbătrânirii corpului profesoral, atitudinii negative a unor părinți și elevi față de profesori, dar și mediatizării excesive a unor situații controversate în domeniul educației. Conform datelor statistice naționale, numărul solicitanților pentru formare inițială în științele educației, precum și numărul absolvenților facultăților pedagogice care ajung să lucreze în școală este în scădere continuă.

Pentru a iniția în societate o discuție la aceste subiecte, în perioada august-septembrie s-a desfășurat campania ProfesoriCuImpact, care a adunat peste 40 de mii de vizualizări pe rețelele sociale. În campanie s-au implicat persoane de succes din diverse domenii, care s-au pronunțat în raport cu profesia de pedagog. Totodată, internauții au fost îndemnați să-și facă publice istoriile despre profesorii care au avut un impact pozitiv atât pentru viitoarea lor carieră, cât și pentru dezvoltarea personală.

Valentina Chicu, secretară de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a menționat că educația trebuie să se bazeze pe principii de calitate. Rolul cadrului didactic este să ghideze și să motiveze, dar și să împartă dragoste, să-l ajute pe fiecare să fie mai bun decât este.

Petru Culeac, director executiv la Fundația Soros Moldova, a remarcat că, dacă acum 50 de ani învățătorul era considerat cel care știe totul, acum copiii sunt mai bine pregătiți logistic. Rolul profesorului rămâne totuși similar, de a-i ajuta pe copii să se dezvolte. „Campania vine să-i pună în lumină bună pe cei care vor să fie o mână de ajutor pentru elevii lor”, spune Petru Culeac.

Participanții au cerut autorităților aprobarea programului Național de Dezvoltare a resurselor Umane în Educație și a Statutului cadrului Didactic, precum și sporirea gradului de transparență a procedurilor de recrutare, promovare în carieră și motivare a angajaților din învățământ. La fel de importantă, în opinia participanților, este creșterea rolului părinților și comunităților în evaluarea activităților cadrelor didactice și a celor de conducere.

Distribuie

Lasă un răspuns