Proiect de Servicii Publice pentru sporirea eficienţei energetice la L/T Alexei Mateevici din Şoldăneşti

Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului Sporirea eficienței energetice a LT A.Mateevici din or. Șoldănești s-au întrunit joi, 22 august c., în incinta liceului, pentru a discuta realizările din cadrul acestui proiect de dezvoltare regională, care va asigura eficientizarea energetică a clădirii acestei instituții de învățământ şi activitățile care urmează să fie întreprinse în continuare pentru a asigura buna desfășurare a proiectului.

La ședință au fost prezenți reprezentanți ai liceului Alexei Mateevici, ai autorităților publice din Șoldănești, specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru și reprezentanți ai proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova.

Dna Nina Florea, vicepreședinta Consiliului Raional Șoldănești, a mulțumit celor prezenți pentru implicare și cooperare întru realizarea acestui proiect deosebit de important pentru copiii care învață în acest liceu și cadrele didactice.

Subsemnatul, manager de proiect local, a adus la cunoștința participanților deciziile și concluziile din procesul-verbal al ședinței CDL anterioare şi a prezentat raportul cu privire la implementarea proiectului pentru tr. II al a. 2019. Participanții au înaintat propuneri pentru planul de lucru pe tr. III al a. 2019.

Directorul BIM-TEH Soluţion SRL, Iurie Condrea, a expus celor prezenți informații cu privire la raportul Proiectului tehnic, măsuri şi soluţii propuse spre implementare.

Feodor Creciun, profesor de educație tehnologică la LT A.Mateevici a prezentat o informație despre vizita de studiu la care a participat recent în România, unde a făcut cunoștință cu procesul de realizare a proiectelor de eficiență energetică implementate în țările europene, dar și cu măsurile de asigurare a durabilității investițiilor efectuate în cadrul proiectelor de acest fel.

Precizăm că CDL-urile create în cadrul proiectelor de eficiență energetică reprezintă platforme care asigură o mai bună cooperare între principalele părţi interesate în implementarea proiectelor de acest tip în particular, și a politicii de dezvoltare regională, în general.

Andrei Cojocaru, manager de proiect

 

Distribuie

Lasă un răspuns