Preotul Alexandru Baltaga, deputat în Sfatul Ţării, slujitor şi mărturisitor al lui Hristos

Unul din preoţii care a rămas o legendă şi un exemplu de urmat pentru noi, oamenii, trăitori ai acestui secol post-modernist a fost preotul Alexandru Baltaga. Acesta a slujit cu timp şi fără timp Bisericii lui Hristos. Jertfa lui a devenit proverbială, de aceea s-a şi propus să fie canonizat.

Genealogia lui o găsim în paginile cărţii lui Gheorghe Bezviconi “Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru”. S-a născut pe data 14 aprilie 1861, în satul Lozova, judeţul Chişinău, în sânul familiei preotului Ştefan Baltagă. Absolveşte Şcoala primară din satul natal, după care urmează Seminarul Teologic de 10 clase din Chişinău pe care-l absolveşte la 15 iunie 1883. Apoi de la data de 30 septembrie, 1883 până la 3 decembrie 1885 activează ca pedagog la Şcoala de băieţi din Chişinău. După căsătorie este hirotonit în treapta de diacon la data de 26 ianuarie 1886, iar în cea de preot pe data de 2 februarie acelaşi an. Tot atunci a fost numit preot în comuna Călăraşi-sat, jud. Lăpuşna. Neavând copii, a înfiat şi a crescut doi copii: Vsevolod şi Margareta.

Preotul Alexandru Baltaga este numit paroh la Biserica ,,Sfântul Aleksandr Nevski” din comuna Călăraşi-sat, unde a slujit până la pensionare. În acest timp începuse epoca Pobedonosţev, cu mari perspective de rodnică activitate pe ogorul bisericesc.

Plin de energie, cu mare putere de muncă, minte pătrunzătoare, voinţă neînduplecată, înzestrat şi cu un deosebit tact, prot. Alexandru Baltaga, rămânând preot rural, a muncit în cursul întregii perioade fără răgaz, cu dezinteresare, dar şi cu deplin succes, pentru propăşirea aşezămintelor eparhiale, ţinând mult la concepţia tradiţională privitoare la rolul dominant al clerului în Biserică.

În anii 1903-1925 este preşedinte al Congreselor Eparhiale. În 1922-1930 – preşedinte al Consiliului Clericilor Ortodocşi din Basarabia. Din 1908 colaborează la revista „Luminătorul”. A fost învăţător al Şcolii primare din Călăraşi-sat din 1899 până în 1918. A fost membru al Direcţiunii Pedagogice a Seminarului Teologic din Chişinău (1904-1922), protopop al sectorului 5 – judeţul Orhei (1905-1926), membru al Sfatului Frăţimii „Naşterea lui Hristos” (1906-1917), membru al Comitetului Tipografiei Eparhiale(1906-1917), membru al Sfatului Eparhial-Misionar din Chişinău (1909-1918), reprezentant al Bisericii din Basarabia în Sfatul Ţării.

Pe fondul revoluţiei bolşevice şi a dezagregării imperiului ţarist, Congresul eparhial de la Chişinău l-a desemnat ca reprezentant al preoţimii basarabene în Sfatul Ţării, între 21 noiembrie 1917 și 27 noiembrie 1918, totodată fiind reprezentant al PSD-menşevic. În calitate de deputat în Sfatul Ţării, la 27 martie 1918, votează pentru unirea Basarabiei cu Regatul Român.

La 1 iulie 1935 este pensionat din oficiu, iar Mitropolia Basarabiei şi Ministerul Instrucţiunii şi Cultelor îi acordă, prin decret special, dreptul exceptional de a sluji până la moarte în parohia Călăraşi-sat. A avut rangul de iconom-mitrofor.

Părintele Alexandru Baltaga a fost persoana care, înainte de toate, a promovat cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost şi un activist pe tărâmul obştesc, promovând adevărul istoric despre Basarabia.

Ca slujitor autentic al lui Hristos la altarul Bisericii Ortodoxe era stimat, iubit, văzut ca un veritabil părinte spiritual şi păstor de suflete, propovăduitor al ideii pe care o rostea permanent: „Nu o să las turma mea să fie înghiţită de lupii roşii”, aluzie la pericolul ateist de pe Nistru. Atunci când se făceau pelerinaje cu icoana Maicii Domnului din Kazan, biserica în care slujea devenea locul în care ea era depusă spre închinare şi reculegerea credincioşilor basarabeni.

La 31 august 1940, organele NKVD hotărăsc arestarea părintelui Baltaga, care tocmai oficia Sfânta Liturghie în Biserica “Sfântul Aleksandr Nevski” din Călăraşi. A refuzat să se conformeze solicitării sovieticilor de a merge la unitatea NKVD, adăugând că se va pune la dispoziţia lor numai după terminarea slujbei. Este arestat noaptea, luat din pat, neîmbrăcat şi dus la Chişinău, unde este anchetat în subsolurile sediului NKVD. Este anchetat de locotenentul Cerepanov, „anchetator superior al NKVD din RSSM”, fiind acuzat că „în anul 1918, având o atitudine duşmănoasă faţă de Rusia Sovietică, a participat activ în cadrul Sfatului Ţării şi a votat pentru înstrăinarea Basarabiei de Rusia Sovietică şi pentru unirea ei cu România. În anii următori, fiind un cleric activ, a luptat contra mişcării revoluţionare”, conform unui document, în limba rusă, aflat la dosarul întocmit de poliţia politică sovietică în 1940-1941. Rudele părintelui susţin că, în timpul anchetei, părintele a trebuit să suporte presiunile fizice şi psihice la care îl supuneau anchetatorii sovietici, spunându-i: „Arată-ne pe Dumnezeul tău!”, faţă de care părintele Alexandru a replicat: ”Atunci când tu îmi arăţi mintea ta, atunci ţi-L arăt şi eu pe Dumnezeul meu!”.

Pe fondul trecerii Prutului de către trupele române, părintele Baltaga este mutat de la Chişinău şi dus în interiorul imperiului sovietic. Este deportat la Kazan unde, la 7 august 1941, îndură moartea mucenicească.

În octombrie 1995, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basarabiei a propus cercetarea vieții sale pentru canonizare.

 

P.S. Iar doctorul în drept Mihai Tașcă menționa într-un articol despre martirii neamulu: “Faimosul” dosar penal nr. 824 intentat de NKVD-ul sovietic în vara lui 1940 celor 14 demnitari basarabeni (13 deputaţi în Sfatul Ţării şi un fost ministru) capturaţi de aceştia după 28 iunie avea să fie terminat după mai bine de 50 de ani, abia în 1991, când toţi au fost reabilitați. Printre aceștia era și preotul Alexandru Baltaga. Referindu-se la arhive, Mihai Tașcă reproducea următorul pasaj:

”Anchetatorul (Călăul): Sunteţi acuzat că, în anul 1918, fiind ostil Rusiei Sovietice, aţi votat dezlipirea Basarabiei de Rusia şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru?

Baltaga (Victima): Da, recunosc. Eu, Baltaga, într-adevăr am fost adversar al revoluţiei şi, pentru a o evita, am votat unirea”.

A decedat în spitalul închisorii din oraşul Kazan, Rusia. Avea 79 de ani şi a fost decanul de vârstă al celor din Kazan. A fost reabilitat la 10 iulie 1991.

 

Pr. Petru CIOBANU

Distribuie

Lasă un răspuns