Povestea celor 4 lumânări: o pildă care îţi poate fi de mare ajutor toată viaţa

Navigând pe internet, am dat de povestea celor 4 lumânări. Am citit-o dintr-o răsuflare. V-o propun şi dumneavoastră, stimaţi cititori. Sper s-o citiţi cu plăcere şi interes. Şi să vă ajute să faceţi nişte concluzii raportate la viaţa noastră şi problemele cu care ne confruntăm.

Cică,  patru lumânări ardeau încetişor, şi dacă ascultai cu atenţie, puteai chiar să desluşeşti ce discutau. Prima a spus: Eu sunt Liniştea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viaţa lor. Flacăra s-a micşorat din ce în ce mai mult şi s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua: Eu sunt Credinţa. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine şi fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard. Şi s-a stins.

Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar şi pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor… O adiere blândă care trecea pe langă ea a stins-o fără să vrea.

Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare şi, văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă. Voi ar trebui să fiţi mereu aprinse, a spus copilul, altfel nu se poate.

În răspuns,  cea de a patra lumânare i-a şoptit uşor:

Nu-ţi fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde şi pe celelalte. Eu sunt SPERANŢA!

Şi cu adevărat, peste puţin timp, cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins şi pe celelalte.

Flacăra Speranţei să ardă mereu în sufletul tău, dragă cititorule. Pentru ca tu să ai o viaţă plină de Linişte, Credinţă şi Iubire! Şi mai mult decât toate acestea, Mântuitorul Hristos să te binecuvânteze cu prezenţa Sa. Deci, nu uita că speranţa noastră rămâne Dumnezeu, este învierea Domnului Hristos. NU-ţi pierde credinţa orice s-ar întâmpla. Domnul să ne ajute! AMIN.

Tudor Iaşcenco

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns