Popas la Casa-conac “Ion Croitoru”

Zilele acestea, la Ghiduleni, raionul Rezina, va fi dezvelită o stelă în memoria consătenilor deportaţi, oameni gospodari, represaţi fără nici o vină de un regim criminal. Urmaşii le poartă cinste. Iar unul dintre ei a fost şi Ion Croitoru.

Ion Croitoru (n. 1896-…1941 !?), originar din s. Chiperceni, judeţul Orhei. Învățător şi director de şcoală.

Deținea 180 ha de pământ. Familia sa îşi durează, începând cu 1933, la Ghiduleni, judeţul Orhei, o casă-conac (cu anexe). Ulterior, cu venirea sovieticilor, e local de şcoală. Şi până azi i se spune “casa lui Ion Croitoru”. Deşi nu a fost membru al vreunui partid, în 1941 este represat. Spun bătrânii din sat, că i s-ar fi dat foc într-o casă din Orhei. Şi tot ei îşi amintesc: “…Până la amiază era la lecții, iar după asta – în câmp, la coarnele plugului”.

Om de-o rară hărnicie, modestie şi onestitate, – aşa a rămas el în memoria ghidulenenilor.

I

Pe-aici bătrâni mai zăbovesc
Şi-n amintiri şi-alină Dorul,
La Conacul boieresc,
Edificiu românesc,
Lansat intim prin vizorul
Celui dascăl, Croitoru,
Şi director ici de şcoală,
De-o ținută ideală
(Şi nici nu mă îndoiesc)
Demn de Neamul românesc,
Mult stimat odinioară.
II

Mai întâi, pân’la amiază,
Învăța copiii carte,
Mintea lor să fie trează
Şi noroc să aibă-n toate.
Mai apoi, colo-n câmpie,
Coarnele la plug apasă,
Boabele-n adânc să-nvie,
Să nu-i lipsească pe masă
Pâinea. Dar şi ca să fie
Un exemplu şi-ajutor
Pentru satul muncitor.
Cu sătenii, pe la clacă,
El nicicând nu sta deoparte.
Şi-atunci cum să nu ne placă
Acest Om “cu-atâta carte”,
Împărțită-n sat pe gratis?
Vorba lui: “Cartea, măi frate,
Nu se ține după gratii!”
III

Însă nu a fost să fie,
Să scăpăm de cea urgie,
Căci veni cea vreme tristă
Şi fugeau, fugeau la Prut,
De urgia comunistă
Şi bătrâni, şi tineri…
Crunt. –
Teroarea roşie-a-nceput…
Lacrimi grele ochii scaldă –
E vânat şi Croitoru,
Cel om bun ca pâinea caldă-
Trist Conacu-i, trist ogorul,
Şi-am rămas numai cu dorul.
Plini de ură, leit fiare,
L-au târât colo-n Orhei,
Pentru ce păcate oare,
I-au dat foc?… văpăi! văpăi!
A-ndrăgit ist Colț de Țară,
N-a plecat nici peste Prut,
Ins de-o hărnicie rară,
Pentru-ai săi discipoli – scut,
Şi-a vrut satul mai avut,
Şi-a urcat la Cer… durut.
De nu le-ar prii pământul
Celor venetici din est,
Care-au spulberat mormântul
Ăstui dascăl scump, onest
Şi-ntru Domnul-om celest…
IV

…Cei bătrâni, după popas,
Se pornesc încet, la pas,
Plăsmuind în mintea lor
Tainic vis, cutezător,
Ancorat în viitor:
-Ar fi bine, bine, zău,
Ici să fie un muzeu,
Ici să vină, ciucure,
Lumea, să se bucure,
Să-şi aline Unic dorul,
La Conacul “Croitoru”.

Ion Tudose, s. Ghiduleni

Distribuie

Lasă un răspuns