“Politicianul trebuie să trăiască cu gândul la oameni”

La întrebările CUVÂNTUL-ui răspunde Alexei Mereuță, consilier raional de Teleneşti cu un stagiu de peste 20 de ani, director al unei firme de construcții

 

-Domnule Mereuță, sunteți  unul din aleșii locali longevivi. Cum explicați fenomenul acestei permanențe?

–  Este mai degrabă dorința personală de a mă implica în viața socială și încrederea alegătorului în capacitățile pe care le dețin, experiența acumulată pe care sunt gata s-o pun la dispoziția locuitorilor raionului în speranța că îmi voi aduce modesta contribuţie ca această societate să se miște măcar cu un centimetru înainte. Toate acestea le realizez alături de o echipă cu care avem viziuni comune și ne face să ne simțim utili oamenilor. Permanent este doar faptul că în cei 20 de ani de activitate am fost sincer și deschis ca membru al unei singure formațiuni politice.

– Câte odată se face impresia că, membru al majorității fiind, sunteți mai activ chiar decât membrii opoziției…

– Eu nu văd o delimitare strictă a poziției fracțiunilor în Consiliul Raional Telenești pe criterii de guvernare – opoziție. Fiecare consilier are posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere, de a sprijini sau respinge un proiect de decizie. Dar tot adevărat e că nu fiecare are curajul să-și apere până la capăt opțiunea. O parte din lipsă de caracter, altă parte – din lipsă de experiență. Personal nu agreez rolul de spectator în cadrul ședințelor și am un punct de vedere propriu pe care îl argumentez. De multe ori chestia asta displace conducerii raionului, dar dacă argumentele sunt convingătoare, cu siguranță  lucrurile se schimbă. De regulă intervențiile mele vizează alocațiile financiare nechibzuite, valorificări dubioase și calitatea lucrărilor de construcție (reparații) executate. Este domeniul meu, unde mă pricep destul de bine și nu pot fi indiferent când lucrurile nu merg în direcția cuvenită. Dar aveți dreptate când spuneți că ”dau impresia unei  opoziții”. Sunt nevoit să deviez de la ”regula echipei de guvernare” folosind platforma  Consiliului raional fiindcă o altă platformă de discuție nu există. Comunicarea în  echipă este defectuoasă și nu cred că este constructiv atunci când cineva se crede atotștiutor.

– Această poziție, a patriotismului local, bine conturată în activitatea consiliilor sătești, există şi în activitatea CR?

–  Componența Consiliilor raionale ține de expresia politică a populației. Cetățenii și-ar dori să vadă în activitatea Consiliului raional, de comun acord cu Guvernul RM, elaborarea și implementarea strategiilor de dezvoltare a regiunii. Cu părere de rău,  în perioada acestui mandat am asistat doar la administrarea bugetului și mai mult nimic. Nici un proiect de dezvoltare a raionului (în afara programelor naționale) nu a fost elaborat, propus spre discuție și implementat de către Consiliul raional! Colegii mei din cadrul Consiliului ar fi susținut fără echivoc orice proiect indiferent de tabăra politică din care fac parte.

– Faptul că fracțiunea PD a înghițit-o practic pe cea a PLDM a influențat calitativ activitatea Consiliului raional?

– Calificativul ”înghițit” nu este cel mai potrivit. A avut loc o fuziune a celor două fracțiuni mari în cadrul Consiliului, care avea ca scop o eficientizare a activității organului reprezentativ. În opinia mea, unele lucruri au reușit, altele nu au mers bine. Lipsa de comunicare și coordonare a unor acțiuni au cauzat ratarea unor posibilități pentru dezvoltarea raionului. Există, totuși, o situație politică foarte favorabilă – s-a constituit o majoritate absolută care este gata să susțină cele mai îndrăznețe proiecte de dezvoltare, dar de unde să le iei, fiindcă nimeni nu se ocupă de asta. Colegul Valentin Vetrilă a propus crearea unui grup de lucru cu angajarea unei persoane pregătite pentru scrierea și apărarea unor proiecte de dezvoltare, dar lucrurile au rămas pe loc. Ne ocupăm de chestii mărunte, lipsite de plusvaloare și ne risipim energiile fără să observăm că timpul fuge. Nu e departe când vom ieși iar în fața cetățenilor raionului și ce le vom spune?

– Ați avut cele mai mari pretenții vizavi de activitatea Secției Construcții, structură apreciată de Dvs. ca cea mai vulnerabilă la obiectul irosirii banilor publici.

–  Cum să nu ai pretenții, dacă lucrurile au început cu stângul și continuă la fel! Concursul de angajare a șefului de secție a fost mimat; acesta nu are studii în domeniu, cerinţă stipulată în Regulamentul concursului; conflictul de interese este evident la tot pasul or, cele trei firme (dar poate și mai multe) unde șeful de secție este fondator câștigă tenderele și toacă banii publici în diferite ipostaze – ca antreprenor, subantreprenor și cu firme afiliate. Cum credeți, este normal atunci când șeful de secție întocmește și aprobă planul de valorificare a Fondului Rutier (de peste 10 milioane de lei), firma unde dumnealui este fondator (transmisă spre administrare soției) să execute lucrări în calitate de subcontractor, ca mai apoi dânsul să semneze actele de recepție a lucrărilor? Și nu știu cum se întâmplă că pentru sectoarele de drum pe care le contractează sunt alocate cele mai mari resurse. Întrebați sătenii din localitățile unde s-au executat aceste lucrări, să vă vorbească de calitatea lor! Voiam să accentuez că Secția Construcții, Gospodărie comunală și Drumuri se află în subordinea directă a președintei raionului. Evident să Secția respectivă trebuie să fie principalul consultant al conducătorului administrației raionale pentru pregătirea proiectelor de decizii care țin de alocațiile financiare pentru construcții, reconstrucții și reparații. Astfel ne întrebăm ce potențial poate oferi secția pentru o decizie optimală? Și, fiindcă a venit vorba – ziarul CUVÂNTUL a scris despre încercarea de alocare a sumei de 500 mii lei pentru reconstrucția Complexului memorial din Telenești. Atunci am demonstrat cu argumente că proiectul de decizie era total nepregătit! La intervenția consilierilor, chestiunea a fost suspendată pentru a fi pregătită corespunzător. Încă o situație curioasă existentă doar la Telenești – arhitectul-șef mandatat cu ștampilă proprie și independență decizională de concept profesional este încadrat în subordinea șefului Secției Construcții care, menționam mai sus, nu are studiile corespunzătoare!

Pot aduce mult mai multe argumente, dar trist e că lucrurile continuă să se miște în aceiași direcție după principiul câinii latră – caravana trece.

– Cum credeți, Consiliul Raional Telenești este vulnerabil în fața corupției?

– Cu părere de rău corupția s-a înrădăcinat și nu cred că CR Telenești are o imunitate mai pronunțată dar, pentru contracararea fenomenului avem organe competente cu atribuții speciale. Pe mine, însă, mă întristează indiferența. Atunci când încerc să atrag atenția asupra unor nereguli, reacția este zero anume la acei care au responsabilitate directă.

-Întâlniri ale consilierilor cu alegătorii se mai practică?

-Întâlniri organizate – nu Dar ocazional fiecare dintre noi purtăm discuții cu oamenii pe teren. Există și o relație permanentă cu primarii, astfel problemele sunt cunoscute și soluționate în măsura în care ne permite bugetul și competențele. Dar spuneam la începutul discuției că Consiliul raional  este expresia politică  a electoratului din regiune și mi-aș dori ca aceste întâlniri și dezbateri politice să fie la ordinea zilei, astfel ca lumea să vadă posibilitățile noastre. În așa fel partidele politice, prin exponenții lor în teritoriu, își vor promova doctrinele și programele de dezvoltare, astfel consolidând încrederea alegătorului și să lase mai puțin loc pentru aventurierii  politici  de unică folosință care se vor la putere.

– O reformă teritorial-administrativă este iminentă?

-Reforma teritorial-administrativă a fost întoarsă din drum în 2001. acum toată lumea înțelege că trebuie de întreprins ceva, dar toți preferă ca acest ceva să fie înfăptuit de ”altcineva”. Bineînțeles, o astfel de reformă este destul de complicată, cu un impact politic imprevizibil. Eu însă pornesc de la premiza că politicianul adevărat trebuie să trăiască cu gândul la oameni. Dacă el este încrezut că decizia care o ia va schimba radical viața concetățenilor, trebuie s-o facă chiar cu riscul că va fi ”plecat din politică”. Adică este nevoie de caracter. Probabil va pleca din politică, dar cu convingerea că este învingător, iar reforma a schimbat calitativ viața societății.

Eu personal nu-mi pot închipui starea primarului care candidează într-un sat cu 500-700 de locuitori! Câte săbii rupte la alegeri, câte rude dezbinate de opțiuni diferite, ca în final să obținem un stăpân peste 700 de necăjiți, unde în primărie se lucrează cu jumătate de salariu de contabil, o pătrime salariu de inginer cadastral, care vin la muncă fără nici o motivație de a mișca ceva înainte. Dar activitatea APL de gradul II nu lasă dubii vizavi de eficiența activității sale? Lansez o provocare pentru cineva din specialiştii Consiliului raional sau din factorii decizionali: îmi depun mandatul de consilier contra argumentelor, cu cifre, cu dovezi, concluzii de impact economico-social că organul repectiv este eficient.

Cred, ideea reformei teritorial-administrative plutește în aer și nu este timp de pierdut. La baza conceptului reformei trebuie să se pună accent pe rolul instituției Primarului. Dar nu înainte de a implementa o strategie națională de dezvoltare a localităților, în deosebi a orașelor rămase fără administrația raională, cu aprofundarea autonomiei locale, a politicii investiționale chibzuite în economie, educație, sănătate etc.  Or, pentru asta este necesară stabilitate politică, pace interetnică și echitate socială.

Pentru conformitae: Ion Cernei                                         

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns