Politica şi oamenii noştri

Deputata Maria Ciobanu

Tema este propusă de Maria Ciobanu, deputată în Parlamentul R. Moldova pe circumscripţia nr.14 Teleneşti.

Postarea dnei deputată a trezit pe reţelele de docializare o avalanşă de ecouri, o parte dintre care le publicăm în continuare. Tema fiind extrem de actuală, am decis s-o propunem spre meditaţie şi dezbateri şi cititorilor CUVÂNTUL-ui, care sperăm  să ne sugereze şi alte teme pentru dezbateri în paginile ziarului.

Maria Ciobanu: Cele câteva rânduri de mai jos nu se referă la cineva concret, de aceea nu încercați să ghiciți. Ele sunt niște concluzii din mai multe situații de viaţă pe care le-am văzut, dar și trăit, în felul meu…

În politică oamenii se developează repede. Știți de ce? De aceea că cetățenii îi cred oameni “mari”, deși unii dintre ei nu ar putea administra nicio gheretă cu înghețată. Ajunși în Parlament sau Guvern, ei își dau aere de vedete, schimbându-și și mersul, nu numai obiceiurile… Simt nevoia în permanență să le fie alimentat orgoliul, să li se cânte osanale, să li se spună la nesfârșit cât sunt ei de “bravo”. Încep să creadă că sunt irepetabili și veșnici, iar cei din jur sunt obligați să-i slujească fără crâcnire, să le îndeplinească orice moft și să le recunoască public “genialitatea”. Plecarea lor din funcție este jalnică. Ei nu mai pot să revină la statutul de până la parlamentar sau șef mare… Pentru tot restul vieții se cred sincer niște nedreptățiți ai sorții.

Morala? Ai mare grijă să nu ți se dezlipească niciodată picioarele de pământ. Căderea poate fi fatală!

Ghenadie Nigai: Aşa este, stimată Doamnă…totul e trecător în lumea aceasta…păcat că nu toți sesizează aceasta…

Zina Duca: Aveți perfectă dreptate!

Тамара Берзой: Eu pe mai mulți îi văd în această ipostază, nu e doar unul sau una. Tot respectul, dnă Maria!!!

Nadejda Bass: În linii mari aşa este. Nu în zadar proverbul zice: moldoveanul când ajunge împărat, întăi pe taică-său îl spănzură. Avem noi, moldovenii, “slăbiciunea” de a fi fudui, a arăta în dependență de funcție, cât suntem de “importanți”. Mai bine ar fi să ne conducem de vorba înţeleaptă: să fii şef e o întâmplare, să fii om e lucru mare.

Eudochia Cebotaru: Câtă dreptate aveți, distinsă doamnă!!!

Lilia Soltan:  Niște copii nefericiți, care, probabil, purtau geanta celor mai tari că ei, crescând și ajungând în funcții înalte, caută să-şi alimenteze orgoliul nesănătos prin… aroganță. În fond însă rămân aceiași copii frustrați și nefericiți.

Larisa Cibotaru-Olărescu: Aveţi dreptate. Cei din nomenclatură ar trebui să ţină minte că ziua de ieri se poate întoarce mâine, că oricând poţi reveni de unde ai plecat, că nimeni şi nimic nu este veşnic. Şi mă mai gândesc că nu toţi realizează că acolo “sus” tu eşti în serviciul oamenilor, nu invers…

Liudmila Cazacu: Cât de mare e ea, Rânza… uiți de țară, uiți de mamă.

Vera Cociu: Dar cel mai trist este că anume politicienii dezorientează alegătorii şi se întâmplă ca în fabula cu racul, broasca şi o ştiucă.

Veronica Ardizzoni: Foarte bine analizat, ca să nu se supere unii. Cu părere de rău, se întâmplă de multe ori că orgoliul e mai presus de toate, întrece inteligenţa. In politică, dar şi oriunde trebuie să fii deştept, calm, capabil să faci o analiză corectă, să te gândeşti nu numai la tine.

Doina Arsene Grigoraș: Impostorii sunt în vogă la noi, pe oriunde se cuibăresc. Pseudopoliticieni, pseudopedagogi, pseudoartiști etc., etc.!

Бытка Георге: Cele descrise cu multă delicatețe și înțelepciune sunt acea prăjină, care cu certitudine va ajunge doar la mintea celor înțelepți…

Tatiana Neculai: În clădirea Parlamentului, probabil, se respiră cu alt aer – e suficient să inspire omul de câteva ori și gata, îi umflat în pene. Maică-mea are o vorbă tare înțeleaptă: cu omul care “o prins la unghii”, trebuie sa faci cunoștință din nou.

Galina Precup: Foarte bine punctat, doamnă Maria Ciobanu. Poate vor citi mulţi şi vor însuşi lecţia…

Petru Pavel: Prostul ori fudulul rămâne acelaş, fie el jos ori sus. Dar ajunşi sus, aceştea devin foarte periculoşi.

Lory Gherman: Doamnă Ciobanu, aţi spus-o atât de bine şi corect, că tocmai doare…

Larisa Mihu: Asta ni se trage demult, încă de pe vremea URSS. Să fim mai diverşi, mai deosebiţi, mai “nacialinici”. Cei „simpli” încercau şi ei să se ridice:  prin pantofi mai ascuţiţi, prin gentuţe. Aere, fudulie, mândrie.. e ceva caracteristic naţiunii. De aia nu se pot desprinde de fotoliu. Şi atâta timp cât poporul le permite, ei se cred foarte importanţi.

Parascovia Cobalean: Subscriu la reflecţiile d-stră, doamnă Maria Ciobanu!!! Doare când loveşte “al tău” sub centură. Dar sper ca aceste lovituri să vă unească şi ACUM să ne deschidă ochii şi nouă, celor cu votul. Doamne ajută şi putere de rezistenţă vă dorim!

Ion Cuzuioc: Nu mai este cine-a fost,/ ba e chiar în doliu,/ n-a căzut numai din post,/ dar şi din fotoliu.

Margarita Molodiuc: Respect, multstimată dnă Maria Ciobanu! Sunteţi mai puternică ca orice bărbat din politica moldovenească!

Nota redacţiei: Niciunul din autorii ecourilor nu a contrazis-o pe dna Ciobanu. Poate cineva dintre cititorii ziarului au argumente în această ordine de idei?

 

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns