Plahotniuc și-a vândut imobilele din blocul de pe Bulgară. Cine este noul proprietar

 

Toate proprietățile de pe strada Bulgară din Capitală, înscrise pe numele lui Vladimir Plahotniuc, au fost vândute recent. S-a întâmplat în ziua de 21 iunie curent, cu doar trei zile înainte ca fostul șef al democraților să-și depună mandatul de președinte al formațiunii politice. Noul proprietar este nimeni altul decât finul său de cununie, ex-președintele Parlamentului, Andrian Candu.

La 21 iunie Candu a cumpărat două imobile, o încăpere nelocativă de 134,6 metri pătrați, și un apartament de 234,8 metri pătrați (după comasarea, în decembrie 2018, a două apartamente). Candu a achiziționat și două încăperi nelocative în blocul de pe Bulgară, cu suprafața de 23,2, respectiv 23 de metri pătrați. Tranzacția încheiată între cei doi democrați se cifrează la circa 2,6 milioane de lei.

 

În 2018, Vladimir Plahotniuc și-a radiat numele și de pe alte două imobile pe care le avea în proprietate în blocul respectiv. Astfel, în iulie 2018, pe numele Oxanei Childescu, soția lui Plahotniuc, a fost trecută o încăpere locativă de 1.470 de metri pătrați (!), după comasarea a două apartamente înscrise pe numele fostului președinte al democraților și a altor șase locuințe înregistrate anterior pe numele ei. În același timp, la sfârșitul anului trecut, Oxana Childescu a devenit proprietara unei alte locuințe, de 134,7 metri pătrați, după ce a unit un apartament de 66 de metri pătrați pe care deja îl avea, cu un altul, de 61,6 metri pătrați, pe care l-a cumpărat.

Foto: Dumitru Goncear

În total, în blocul de pe strada Bulgară, în afară de imobilele vândute recent lui Andrian Candu, zece apartamente și alte zece încăperi nelocative cu suprafața cuprinsă între 6,5 și 82,8 metri pătrați aparțin mamei, surorilor și fraților, dar și soției lui Vladimir Plahotniuc.

Despre blocul de pe strada Bulgară Centrul de Investigații Jurnalistice a scris într-o anchetă încă în 2013. „În ultimii ani, de când a intrat în politică, Vladimir Plahotniuc şi-a adunat rudele apropiate într-un bloc din centrul Chişinăului. Familia deţine în prezent aproape jumătate de clădire. Unul dintre cei mai bogaţi şi controversaţi oameni de afaceri, deputat şi fost prim-vicepreşedinte al Parlamentului, stă la bloc. Nu pare să fie deranjat de acest lucru, pentru că locuieşte în una dintre cele mai păzite clădiri din Chişinău, într-un apartament ce e mai mare decât multe dintre vilele de lux din Capitală. În blocul de pe strada Bulgară, Vladimir Plahotniuc şi soţia sa deţin două apartamente, situate la etajul 3 şi care au o suprafaţă totală de peste 1.250 de metri pătraţi. Demnitarul mai are în posesie 4 garaje şi un subsol de peste 80 de metri pătraţi. Până să devină politician, Plahotniuc se înghesuia într-un apartament de doar 52 de metri pătraţi, în blocul cu pricina”, se mai arată în anchetă.

Marina Colun, https://anticoruptie.md/ro/stiri/doc-plahotniuc-si-a-vandut-imobilele-din-blocul-de-pe-bulgara-cine-este-noul-proprietar

Distribuie

Lasă un răspuns