Pictorul care a eternizat memoria sătenilor deportați

Vasile Dohotaru a instalat răstignirea împreună cu nepoţii săi.

Cu Vasile Dohotaru, artist plastic, Maestru în Arte, profesor universitar ne-am cunoscut acum o săptămână la simpozionul dedicat celor 101 ani de la semnarea de către deputații Sfatului Țării a Actului Unirii Basarabiei cu  Patria–mamă, România. Mi-a spus că este originar din Vatici, Orhei, fratele mai mare al lui Petru Dohocher, ex-primar de Vatici, cel care a fost mult timp președinte al Asociației raionale a Primarilor din Orhei.

Atunci mi-am amintit de troița din lemn, edificată acum doi ani la Vatici de către un pictor din localitate, despre care la primărie mi s-a spus că ”nu avem în sat un asemenea monument!”. Înțelegând că troița nu e tocmai dorită de autoritățile de moment, că unele partide încearcă să monopolizeze şi dreptul de a edifica monumente în memoria victimelor regimului totalitar, am deci să revin la temă doar dacă-l voi putea contacta pe autorul monumentului. Astfel am făcut cunoștință mai întâi cu acest monument extraordinar, ca mai apoi să-l cunosc şi pe autor.

La o adică, maestrul nici nu şi-a coordonat acțiunea cu autoritățile – a edificat troița în atelierul său de la Chișinău, ca s-o adică apoi cu un camion și s-o instaleze la baştină, acolo unde au fost patru case ale unor consăteni deportați. Toate patru familii au fost ridicate la ora două în noaptea de pomină de 6 spre 7 iulie 1949. Fiind ajutat de că, a instalat-o lângă fântâna săpată de cei care aveau să ia acum 70 de ani drumul Siberiei…

Maestrul ne-a mărturisit că i-a venit această idee acum doi ani, când la sfârşitul lui aprilie Moldova a fost acoperită de săpadă:

”Atunci a avut de suferit Grădina Botanică, mulţi arbori preţioşi au căzut la pământ. Tăiam cu Drujba roți din trunchiul unui platan şi în inelele din tulpină am văzut chipuri de om. Mi-am zis să fac troița din 12 icoane din lemn, care ar reprezenta totodată şi pe cei 12 apostoli, şi pe cei 12 consăteni deportați în iulie 1949. Despre calvarul convoiului siberian mi-a povestit Maria Balaban, consăteanca noastră, martoră oculară a acelor evenimente tragice” spune Maestrul.

Pe fiecare icoană, care reprezintă un cap de familie, sunt gravate numele celor deportați: Balaban, Cuculescu, Machedon, Stolorencu, Vasiliu, Devder (decedat în tren) și a copiilor acestora.

”Gândeam mereu cu ce aș putea contribui personal pentru comuna unde am copilărit? Am organizat trei expoziții în localul gimnaziului din Vatici, pentru elevi, două expoziții de ziua satului. Dar troița de pe uliţa unde se află patru case și o fântână și unde acum trăiesc nepoții deportaţilor, a semnificat durerea neamului, la care eu, ca artist, trebuia să reacționez. La 50 de metri de locul unde se află troița, grație episcopului de Orhei Siluan și arhitectului Constantin Porcescu, se ridică o biserică de o rară frumusețe, cu aspect bucovinean, din timpurile lui Ștefan cel Mare”, continuă să ne povestească maestrul  Vasile Dohotaru.

Dna profesoară Raisa Bârnaz ne-a spus că, graţie domnului Dohotaru, satul Vatici are unul din cele mai originale monumente din republică:

”Este o influență a artei monumentale românești, unde sunt o mulțime de asemenea răstigniri, în deosebi în Maramureș. Pentru că nu este beton, că designul troiței respiră pietate și profundă semnificație, nu poți trece pe lângă monument fără a-ți face semnul crucii. Bravo maestrului Vasile Dohotaru!”, a mai adăugat dna Bârnaz.

Ion Cernei

 

Distribuie

Lasă un răspuns