Peripeții nocturne

Cu toate că nopțile au devenit mai lungi, mai întunecoase, mai reci ca cele din sezonul estival, ele rămân la fel de imprevizibile și pline de surprize.

După cum ne-a relatat Veaceslav Dascăl, șeful Secției Securitate Publică a Inspectoratului de Poliție Rezina, noaptea spre miercuri a fost una deosebită pentru localitatea Cinișeuți. Pe la ora 18.00, când un autocar regulamentar staționa la oprirea „de lângă tanc”, un alt mijloc de transport ce venea din spate l-a tamponat tangențial și a dispărut de la locul accidentului. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar paguba materială adusă proprietarilor autocarului este neesențială.

La moment se întreprind măsuri de identificare a unității de transport implicată în accident. Pricina avariei ar putea fi viteza sporită, a mai spus V. Dascăl.

Un alt caz neplăcut, dar fericit, a avut loc la fel pe șoseaua Orhei–Rezina și tot lângă satul Cinișeuți. Pe la ora 6.00 a zilei de miercuri polițiștii din unitatea de patrulare au depistat şi derapat de pe carosabil o unitate auto, model Ford Fiesta. Șoferul și stăpânul vehicolului s-a dovedit a fi un cetățean, a.n. 1984, din s. Păpăuți, care se afla în stare de ebrietate avansată. Cazul se investighează.

Numărul încălcărilor regulilor de circulație pe şoselele şi drumurile din regiune, în comparație cu aceiași perioadă a anului trecut, este în creștere continuă, a precizat V. Dascăl.

foto simbol: YouTube.

 

Ion Perciun  

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns