Pentru că ar fi pretins 500 de euro riscă puşcărie şi amenzi de până la 15,8 mii euro

       Potrivit unei adresări la redacţia săptămânalului CUVÂNTUL din Şoldăneşti, pe la mijlocul lunii iulie   colaboratorii Centrului Naţional Annticoruţie au reţinut trei ofiţeri de poliţie din Şoldăneşti pentru acţiuni ilegale. Sursa menţiona că ofiţerii CNA nu ar fi găsit la ei banii oferiți drept mită de către un șofer, fapt pentru  care au fost reţinuţi, dar respectivii împrumută sume mari de bani de pe la rude și prieteni pentru a scăpa de arest.

Încercarea de a obţine de la instituțiile de drept din teritoriu informații la temă n-au dat rezultatele dorite şi atunci redacţia s-a adresat la Procuratura Anticorupţie  solicitând răspunsuri detaliate la următoarele întrebări:

  1. Care au fost motivele reținerii celor trei polițiști?
  2. S-au confirmat ori nu bănuielile colaboratorilor CNA?
  3. Care sunt învinuirile concrete înaintate respectivilor și ce riscă în caz că aceste învinuiri vor fi demonstrate în instanță?

 

Igor Pasat, procuror la Procuratura Anticorupţie ne-a relatat următoarele:

“La 13 iulie 2018 a fost pornită urmărirea penală în baza art.324 alin.(2) lit.b) şi 326 alin.(1) Cod Penal RM.1.

Urmărirea penală a fost pornită în baza art. 324 alin.(2)litb) pe faptul că doi angajaţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti au pretins suma de 500 de euro de la un locuitor al oraşului Şoldăneşti pentru a nu îndeplini acţiuni în exercitarea funcţiilor lor – să documenteze un caz de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate la volan. Pe alt capăt urmărirea penală a fost pornită în baza rt.326 alin.(1) CP pe faptul că un angajat din cadrul IP Şoldăneşti susţinând că este cunoscut și are influenţă asupra persoanelor publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti, a pretins suma de 500 de euro de la acelaşi locuitor al oraşului Şoldăneşti pentru ai influienţa pe angajaţii IP să nu documenteze cazul de conducerea a mijlocului de transport în stare de ebrietate.

La moment în cadrul cauzei penale au statut de învinuit trei persoane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Şoldăneşti, unuia dintre ei fiindu-i incriminată comiterea infracţiunii prevăzute de art.326 alin.(1) CP  (trafic de influenţă), iar celorlalte două persoane fiindu-le incriminată comiterea infracţiunii prevăzute de art. 324 alin.(2) lit. b) CP (corupere pasivă săvârşită de două persoane). La moment invinuiţii se află în stare de arest la domiciliu. În cadrul cauzei sunt efectuate mai multe acţiuni pentru finisarea urmării  penale în termeni rezonabili. Procuratura va veni suplimentar cu detalii referitor la mersul urmăririi penale.”

Din partea redacţiei concretizăm: Art.324, alin.2 lit.b) CP RM prevede:

„Pretinderea, acceptarea sau primirea, de două sau mai multe persoane, personal sau prin mijlocitor, de către o persoană publică sau de către o persoană publică străină de bunuri, servicii, privilegii sau avantaje sub orice formă, ce nu i se cuvin, pentru sine sau pentru o altă persoană, sau acceptarea ofertei ori promisiunii acestora pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale sau contrar acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Articolul 326 alin.(1) Cod Penal RM (1) stipulează: „Pretinderea, acceptarea sau primirea, personal sau prin mijlocitor, de bani, titluri de valoare, servicii, privilegii, alte bunuri sau avantaje, pentru sine sau pentru o altă persoană, de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unei persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, persoane publice străine, funcţionar internaţional, pentru a-l face să îndeplinească sau nu ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Reporter”C”

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns