Pedepse dure pentru huliganism în instituțiile medicale, distribuirea pe internet a mesajelor de sinucidere, cruzimea faţă de animale

Actele de huliganism săvârșite pe teritoriul sau în incinta instituțiilor medicale publice sau private vor fi sancționate cu o amendă de până la 67,5 mii de lei sau cu închisoare de până la 5 ani, relatează unimedia.info

Guvernul a aprobat o serie de modificări la Codul penal, care prevăd, de asemenea, introducerea pedepsei pentru promovarea sinuciderii, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare. Astfel, persoanele care vor distribui prin internet mesaje de susținere a acțiunilor de sinucidere, vor fi pedepsite cu muncă neremunerată până la 240 ore sau închisoare de până la 4 ani.

Totodată, persoanele care încalcă drepturile de proprietate intelectuală vor fi eliberate de răspundere penală, în cazul în care vor contribui la descoperirea infracțiunii și vor repara prejudiciul cauzat.

Modificările mai prevăd excluderea pedepselor penale pentru agenții economici care vor colabora cu angajații Consiliului Concurenței pentru depistarea cazurilor de încălcare a regulilor de concurență.

O altă noutate se referă la introducerea pedepsei penale pentru tratarea cu cruzime sau torturarea animalelor. Persoanele care au săvârșit astfel de infracțiuni vor fi pedepsite cu o amendă de până la 37,5 mii de lei, muncă neremunerată de la 100 la 180 ore sau închisoare până la un an. În prezent, cruzimea faţă de animale este sancționată doar contravențional, cu o amendă de până la 3600 de lei.

Foto simbol telegraph.md

Distribuie

Lasă un răspuns