Pedagogii au ieşit la protest. Guvernul reacţionează

Pedagogii au ieşit în stradă pentru a cere majorarea salariilor cu cel puțin 50%. Dascălii acuză că nu există echitate socială, din moment ce procurorii, judecătorii şi alte categorii de salariați bugetari au retribuții mult mai mari decât cei din sistemul de educație, transmite IPN.

Deși au înaintat şase revendicări autorităților, protestatarii sunt sceptici că acestea vor fi îndeplinite. Oleg Negruţă, profesor din raionul Teleneşti, a declarat: „Lumea nu vine degeaba aici, înseamnă că i-au scos la hat condițiile de trai”. Profesorul a mai spus că salariile în educație ar trebui să crească cu 82%, potrivit estimărilor sindicaliștilor, dar protestatarii ar accepta și o majorare de 50%.

Reprezentanta Federației Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Soroca, Nadej-da Seredovschi, susţine că revendicările au fost înaintate guvernării încă în luna octombrie, dar nu a urmat nicio decizie. „Cadrele nedidactice primesc până la o mie de lei. În sat cadrele nedidactice primesc 600-700 de lei, iar minimumul de existență este de 1800 de lei”, a spus Nadejda Seredovschi, adăugând că grădinițele riscă să rămână fără cadre nedidactice.

În susţinerea pedagogilor, la protest au ieşit şi reprezentanţii sindicatelor din alte ramuri. Ion Cucu, de la sindicatul în sănătate, a remarcat că pedagogii au dat dovadă de voinţă pentru că au hotărât să se unească şi să arate că sunt probleme grave ce țin de plata muncii.

Elena Manolache, membră a Sindicatului “Moldsindcoopcomerț”, a menționat că în sfera bugetară şi în sectorul real nu există același salariu minim: „Dacă e să luăm prima categorie, la bugetari salariul este de o mie de lei, iar în sectorul real – 2100. Adică, dacă eu fac curat într-un magazin primesc 2100 de lei, iar altcineva face aceeași muncă în şcoală sau în grădiniţă şi are o leafă de o mie de lei”.

În fața profesorilor a ieșit viceministra Educației Elena Cernei. Ea a declarat că membrii Guvernului analizează posibilitatea majorării salariilor. Sindicatele din domeniu au anunţat că vor continua negocierile cu autorităţile şi că întrerup acţiunile stradale.

Ministerul Educației menționează, într-un comunicat de presă remis ca reacție la revendicările sindicatelor din educație, că demersurile de majorare a salariilor cadrelor didactice, didactice auxiliare și nedidactice sunt justificate. „Considerăm că este oportun să fie revăzută Hotărârea de Guvern nr. 381 din 13.04.2006 prin care salariile de bază ale personalului nedidactic să fie revăzute și racordate la salariul minim pe economie (2100 lei lunar)”, se spune în comunicat. Pentru a motiva tinerii specialiști și a stimula pedagogii, este în proces de elaborare o nouă metodologie de salarizare a cadrelor didactice, bazată pe performanțe.

În cadrul unei întrevederi cu reprezentanții sindicatelor, care a avut loc luni, premierul Pavel Filip a menționat că cinci din cele şase solicitări practic au fost soluționate, iar Guvernul urmează să aprobe, în curând, mai multe hotărâri în acest sens. Pavel Filip a dispus crearea Grupului de coordonare privind reforma sistemului de salarizare în sfera bugetară, în care vor fi incluşi şi reprezentanţi ai sindicatelor.

*    *    *

Cabinetul de miniştri a aprobat miercuri o serie de hotărâri privind majorarea plăţilor sociale pentru angajaţii din sfera educaţiei. Astfel, potrivit serviciului de presă al Guvernului, indemnizațiile unice acordate cadrelor didactice în primii trei ani de activitate se majorează cu 50% și vor constitui, pentru absolvenții instituţiilor de învăţământ superior 45 de mii de lei, iar pentru absolvenții învățământului mediu de specialitate 36 de mii de lei.

Au fost majorate şi indemnizaţiile unice acordate tinerilor specialişti pentru compensarea cheltuielilor de închiriere a spaţiului locativ şi a consumului de energie tehnică şi electrică. Salariul lunar al cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ general public, în primii trei ani de activitate, se va stabili având baza de calcul 75 % din norma didactică pentru salariul de funcție. 

O altă hotărâre aprobată de Guvern prevede indexarea burselor de studii cu 5 %.

Noua metodologie de salarizare a cadrelor didactice pe bază de performanțe urmează să fie prezentată pentru discuţii publice în maxim o lună, se mai menționează în comunicatul Guvernului.

 

 

Source: cuvintul.md

Distribuie

Lasă un răspuns